Chiar dacă pare ciudat, un drum circulat din orașul Târgu-Neamț este administrat de Direcția Silvică, supunându-se rigorilor acestei instituții când vine vorba despre reparații și modernizare. Drumul forestier de pe digul Ozanei care duce spre fosta fabrică de fructe de pădure (str. Veronica Micle) așteaptă de ani buni să fie asfaltat, modernizat și reabilitat. În acest moment autoritățile locale sunt puse în situația de a asista doar la traficul – inclusiv cu mașini grele – îngreunat și de gropile care chiar aduc a drum forestier.
Administrația locală, prin vocea primarului Daniel Harpa, este dispusă să preia acest drum și să-l asfalteze: „Noi ne dorim să preluăm acest drum, dacă ar exista o cale legală. Vrem să-l modernizăm și să-l reabilităm noi. Este un drum foarte circulat și șoferii sunt îndreptățiți să fie nemulțumiți. Puțini știu că acest drum nu este al orașului, nefiind în administrarea primăriei. Suntem practic legați de mâini și de picioare. Este un drum forestier și este în administrarea Romsilva. Sper să găsesc o soluție și să fac practicabil acest drum atât de important pentru mulți cetățeni din acea zonă”.
Viorel Timișescu, purtătorul de cuvânt al Direcției Silvice Neamț ne-a precizat punctul de cedere al instituției: „Transferul drumului forestier la care faceți referire se poate realiza în baza Legii 192/2010, cu modificările și completările ulterioare. La acest moment respectivul drum nu poate fi predat în concordanță cu normele de aplicare a acestei legi existând pe acest drum un studiu de fezabilitate urmând să primim și finanțare. Sperăm că anul viitor să primim finanțarea de la Romsilva. Noi știm problema și ne dorim să o rezolvăm cât mai repede”.
Între timp administratorul unei spălătorii auto din acea zonă n-a mai suportat gropile și praful pe care trebuie să le suporte clienții și a astupat cu pământ gropile de pe suprafața din fața spălătoriei.
C.T.S