Instituțiile anticoruție au avut în acest an destul de lucru în Neamț și asta doar dacă ne raportăm la cazurile trimise deja spre instanțe. Este la fel de adevărat că mai sunt multe dosare în lucru, altele care staționează prin instanțe de ani buni – vezi doar cazul Arsene – și dacă privești retrospectiv senzația este de prea plin, dar care încă nu depășește oficial buza paharului. În 2022, anchetatorii au dat lovitură într-un domeniu care s-a dovedit generos din acest punct de vedere, sistemul sanitar! Fie că vorbim despre cazurile care țin de vaccinările fictive, fie de deja arhicunoscutul caz ”Mită la Ambulanță”, ele au ținut trează atenția opiniei publice. După celebrul caz al chirurgilor ortopezi, când aproape toți medicii din secția Ortopedie au fost dovediți că au luat în mod repetat mită, plus alte câteva cazuri care nu fac decât să întregească tabloul, s-ar putea ajunge la o concluzie pripită, că întregul sistem este bolnav. În realitate lucrurile nu stau chiar așa, dar răul vine de la modul în care este condus sistemul și părți ale sale, de la felul în care se face promovarea oamenilor.
Șefii puși politic, pe alte criterii decât cele profesionale – vezi cazul lui Dan Dorin Morenciu la conducerea Serviciului Județean de Ambulanță, pus de PSD în ciuda lucrurilor care se știau despre el, al lui Toader Mocanu sau Lucian Micu la Spitalul județean de Urgență Piatra Neamț, puși de Arsene fie pentru că se pricepea la afaceri, fie pentru că trebuia răsplătită trădarea – au îmbolnăvit și mai tare un domeniu în care, în mod tradițional, bolnavii își exprimau recunoștința de la infirmier până la medic. Veniți pentru perioade determinate, unii dintre ei au căutat să profite imediat sau să creeze rețele pe care să se poată baza în timp. Cine crede că la Ambulanță se percepeau taxe doar după ce a venit Morenciu este naiv. Nu o cred nici anchetatorii, nici angajații, mita făcea parte din sistem, așa cum mult timp ea era un fel de materie suplimentară la unele școli postliceale sanitare, unde ținea loc de prezență la ore sau practică.
Scandalul Ambulanța Neamț: 100.000 de euro (doar) pentru Morenciu?
Cazul ”Mită la ambulanță” are toate ingredientele pentru un scenariu de film, flagrant, mită pe toate nivelurile, complicitate între patronat și sindicat, întâlniri conspirative, bilețele cu nume care trebuie să fie ajutate plus partea nevăzută a lucrurilor, cei care au intervenit pentru unii dintre beneficiarii angajărilor. Evident că prin amploarea cazului, prin trimiterile la trecutul destul de îndepărtat, când viesparul de la Ambulanță cu toate complicitățile a fost devoalat într-o carte, cazul demonstrează că instituția este coruptă de jos până sus. Chiar și oamenii care-și fac treaba zi de zi îngrijind bolnavi trebuia să se alinieze dorințelor șefilor, care de mulți ani au confundat instituția cu una proprie. Și asta, indiferent dacă lucrul va fi sau nu dovedit în dosarul aflat acum pe rol, nu se putea face fără protecție la nivel superior.
Fapte și amănunte din anchetă
Pe 20 mai 2022, directorul Dan Dorin Morenciu, asistenta șefă de la Piatra Neamț, Maria Luminița Rozonschi și omoloaga ei de la Târgu Neamț, Elena Preda, au fost reținuți de DNA. Cele două asistente luaseră de la 8 persoane câte 6.000 de euro pentru trucarea concursurilor, însă partea lui Morenciu era de câte 5.000 de om. Morenciu a fost prins cu de 40.000 de euro în mașină, iar acasă la el s-au găsit alte sume importante de bani. După mai multe luni de cercetări, DNA a venit în fața judecătorilor cu un dosar mamut în care, ca un prim pas, 13 dintre cei cercetați și-au recunoscut vina.
Este vorba despre “Rozoschi Maria Luminița, Andronache Gladior, Afloarei Petronela Larisa, Balan Alin-Bogdan, Butnariu Ilie, Cojocariu Lucian Georgian, Dogariu Cristina, Iacob Ana-Maria, Iftime Ioan Răzvan, Macovei Luminița, Matei Neculai Victor, Mihăilă Petru și Oglinzanu Mihai-Marius, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de dare și luare de mită, comise în forma autoratului și a complicității”, precizează comunicatul DNA. Aceștia “au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între un an și 6 luni și 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor”.
Să remarcăm prezenta în grup a lui Gladior Andronache, lider de sindicat, personaj cu influență imensă în Ambulanță, pe la care treceau o mare parte din bani în calitate de aranjor și intermediar, dar și a lui Cojocariu Lucian Georgian, membru în comisia de examinare.
Alte 12 personaje au fost trimise în judecată și DNA face un scurt rezumat care arată cum funcționa sistemul în toată spendoarea lui și cum totul trebuia vămuit: ”În aceste împrejurări, inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menționată mai sus, direct sau prin intermediul subalternilor săi Andronache Gladior, Preda Elena și Rozoschi Maria Luminița (aceasta din urmă fiind desemnată și președintă a unei comisii de examen pentru personalul sanitar) ar fi pretins de la 22 de persoane (trimise în judecată în prezenta cauză) sume cuprinse între 5.000 și 10.000 euro (în total 125.000 euro) și ar fi primit în total 82.000 euro, pentru ca acestea să fie declarate admise la concursul menționat mai sus. Așa cum am precizat mai sus, concursul viza angajarea pe o perioadă nedeterminată, a personalului sanitar și sanitar auxiliar care ocupase fără concurs posturi de execuție, pe o perioadă limitată, în timpul stării de alertă. În contextul precizat mai sus, la data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin ar fi primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamț, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro (pentru nouă persoane), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înțelegerea avută inițial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins și primit de la cele nouă persoane suma de 6.000 euro/persoană și nu 5.000 de euro așa cum se stabilise inițial. În aceeași zi, din diferența de bani rămasă (14.000 euro), inculpata i-ar fi remis suma de 8.000 de euro lui Rozoschi Maria Luminița, în incinta S.J.A. Neamț, iar suma de 6.000 de euro și-ar fi însușit-o în totalitate. În aceeași manieră, ar fi procedat și ceilalți doi intermediari Andronache Gladior și Rozoschi Maria Luminița care, după ce i-ar fi remis, în interiorul unei pensiuni din municipiul Piatra Neamț, inculpatului Morenciu Dan Dorin partea acestuia de 27.000 euro (pentru 10 persoane), ar fi împărțit între ei diferența rămasă de 16.000 euro (Rozoschi Maria Luminița – 5.500 euro, Andronache Gladior – 10.500 euro). În plus, pentru a se asigura că nu vor fi probleme în timpul desfășurării examenului, inculpații Andronache Gladior și Rozoschi Maria Luminița ar fi remis inculpaților Cojocariu Mihaiela și Cojocariu Lucian Georgian, membri în comisia de examinare, câte 1.500 euro. Ca urmare a demersurilor descrise mai sus, beneficiind de ajutorul membrilor comisiei de concurs, toți cei 22 de candidați au fost declarați admiși în condițiile în care mulți dintre ei, nu ar fi dovedit că au avut cunoștințele necesare promovării examenului”.
Să mai reținem că, pe parcursul cercetărilor, s-a aflat că o parte dintre cei care au dat mită erau atât de slab pregătiți, încât Rozonschi, asistentă cu experiență, s-a minunat, în interceptări, cum de au lucrat acolo în pandemie și nu știu nimic. Este ultimul aspect care i-a interest pe spăgarii de la Ambulanță.
13 cu ghinion pentru trei medici
Primul caz de corupție din Neamț care a bubuit în acest an are ca subiect un subiect delicat, cel al vaccinărilor fictive. La puțin timp după trecerea în noul an, pe 13 ianuarie, au fost reținute 5 persoane, personajele principale fiind trei medici, doi din Neamț și unul din Iași, o asistentă medicală și un intermediar. Este vorba despre Adina Alungulesei, medic de familie la Ţibucani, Cristina Macovei, medic de familie la Taşca, Aida Zabulic, asistentă la Centrul de Permanenţă Urecheni şi Dragoş Archir, din Urecheni, care avea calitatea de intermediar, precum și Daniela Bejan, medic de familie la Ciohorăni, judeţul Iaşi. Aceștia au fost puși sub acuzare pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, fals informatic, complicitate la dare de mită, complicitate la fals informatic şi luare de mită.
Ulterior, în același dosar, a mai fost făcută o arestare și a ajuns după gratii Elena Băhneanu, asistentă medicală din Davideni. Parchetul Neamţ a transmis că dosarul în acest caz a fost înregistrat în octombrie 2021, cu privire la activitatea unor cadre medicale din centrele de vaccinare, care au solicitat şi primit sume de bani de la persoane care doreau să intre în posesia unui certificat de vaccinare împotriva COVID, fără ca doza să fie administrată în realitate. Anchetatorii de la Parchetul Neamț au ridicat la percheziții înscrisuri, dar și o sumă modică de circa 120.000 euro. Pe parcursul cercetării a rezultat că un certificat fals de vaccinare era cumpărat cu sume cuprinse între 100 şi 250 de euro. Cauza este încă în curs de cercetare, acuzații părăsind între timp arestul.
Comunicatul DGA Neamț: „Astăzi, 12 ianuarie 2022, polițiștii anticorupție ai Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, efectuează un număr de 25 de percheziții la domiciliile unor persoane din județele Neamț și Iași, suspectate de săvârșirea unor infracțiuni de fals și corupție în legătură cu obținerea în mod ilegal a unor certificate care să ateste vaccinarea anti-COVID-19. De asemenea, se pun în executare 5 mandate de aducere și 7 ordonanțe de ridicare a unor obiecte, înscrisuri sau date informatice. Cercetările în cauză vizează aspecte de natură infracțională săvârșite începând cu jumătatea anului 2021 și până în prezent, de către medici și asistenți medicali din cele două județe care, în schimbul unor sume de bani cu titlu de mită, au eliberat certificate de vaccinare anti-COVID-19 unor persoane. În unele cazuri, beneficiarii au obținut certificatele de vaccinare fără ca măcar să asigure prezența fizică la cabinetele medicale sau centrele de vaccinare. Dosarul penal a fost inițiat ca urmare a sesizării formulată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț de către D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Neamț.”
Doctorița recordmenă din Gâdinți reținută pentru vaccinări fictive
Un alt caz cu același subiect, vaccinări fictive, a fost anunțat de anchetatori pe 22 martie 2022 și este un fel de continuare a anchetelor pe acest subiect în județ. Atunci au avut loc, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, nu mai puţin de 24 de percheziţii domiciliare, în judeţele Neamţ, Iaşi şi Bacău, în cadrul unui dosar penal în care se făceau cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupţie şi fals.
”Din cercetări a reieșit că, în perioada iunie 2021-martie 2022, mai multe persoane din județele Neamț, Iași și Bacău, ar fi eliberat, în mod ilegal certificate de vaccinare care să ateste vaccinarea anti-Covid-19. În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanelor vizate de anchetă, obiecte, înscrisuri și date informatice, precum și aproximativ 57.000 de euro și 22.000 de lei”, se transmite într-un comunicat al Poliţiei Neamţ.
Mecanismul prin care medicul de familie de la Gâdinți, 3 asistente și intermediarii care au ajutat câteva persoane să primească – pe bani – certificate false de vaccinare anti Covid, nu diferă mult de primul caz din Neamț. Motivarea judecătorului din cadrul Tribunalului Neamț care a decis arestarea preventivă a doctoriței Daniela Grosu prezintă o serie de aspecte cunoscute din ancheta similară deschisă în cazul doctorițelor de familie Cristina Lucia Macovei (Tașca) și Adina Alungulesei (Țibucani). Cei care aveau nevoie de certificat verde au apelat la cunoștințe, care aveau relații cu câteva cadre medicale pe care le-au convins să emită din platformă dovada vaccinării, fără să-i vaccineze. Interesant în acest ultim dosar este că anchetatorii și-au extins metodele clasice pornind de la primele investigații și au trimis agenți sub acoperire. Care au contribuit decisiv la obținerea de dovezi clare.
În motivarea deciziei Tribunalului se consemnează: ”Instanța a reținut că dr. Daniela Grosu ar fi emis certificate digitale fără vaccinare pentru 5 persoane, începând din 15 decembrie și până pe 10 martie 2022. De pildă la data de 25.02.2022, ar fi primit suma de 150 de euro de la investigatorul sub acoperire XXX pentru a emite certificatul de vaccinare fără efectuarea efectivă a vaccinului şi a introdus datele false în Registrul Electronic National de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecințe juridice (emiterea certificatului de vaccinare). La data de 10.03.2022, ar fì mimat efectuarea vaccinului pentru investigatorul sub acoperire XXX a introdus datele false în Registrul Electronic National de Vaccinare (RENV), rezultând date necorespunzătoare adevărului, în vederea producerii unei consecințe juridice (emiterea certificatului de vaccinare). Faptele reținute în sarcina inculpatei întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 291 alin. 1 din C.p., complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 alin. 1 din C.p. rap. la art. 289 alin. 1 din C.p. complicitate la fals informatic, prev. de art. 48 alin. 1 din C.p. rap. la art. 325 din C.p. (trei infractiuni), toate cu aplic. art. 38 alin. 1 din C.p.”
Patru persoane din cele audiate au fost duse la Tribunal cu propunere de arestare preventivă. Este vorba de medicul Daniela Grosu, de la Gâdinți, asistenta medicului, Cristina Munteanu, Nicolae Timofte un intermediar, din Bacău și un preot din Cotu Vameș. Intermediarul a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției, înțelegere care i-a asigurat reducerea pedepsei cu o treime. El a fost găsit vinovat de trafic de influență și complicitate la fals informatic, fiind condamnat la un an și 7 luni de închisoare pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere. Ceilalți trei, nu au recunoscut faptele și au fost trimiși în judecată la început de septembrie 2022, cauza fiind în procedură de Cameră preliminară în acest moment.
“Mesagerul de Neamț” atrăgea atenția autorităților încă din februarie asupra unei unei situații legate de activitatea doctoriței de la Cotu Vameş. Scriam că în comuna Gâdinți numărul celor vaccinați aproape depășea numărul locuitorilor din comună! Medicul de familie Daniela Grosu avea declarate 2.254 de persoane vaccinate, la o populație de 2.444 locuitori, în timp ce rata de vaccinare în comună era sub 35%, ceea ce înseamnă că numărul celor vaccinați în Gâdinți nu trece de 900. Restul, clar sunt veniți din alte localități, destul de mulți oameni care au ales să se vaccineze într-o comuna de lângă Roman.
Doctorița Daniela Grosu ne oferea, la acea dată, cu amabilitate, explicaţii: „Nu i-am vaccinat pe toți din comună. Dar, la orice medic se pot vaccina și cei din afara listei proprii, persoane din altă localitate. Eu am pacienți și de la Piatra-Neamț, Roman, București, care sunt înscriși la mine. Dar ei nu mai au domiciliul în Gâdinți. Pacienții mei, care nu au domiciliu în comună, lucrează în alte localități, sau au copiii la facultate, ori sunt studenți sau au rămas acolo. Dar am vaccinat și pacienți trimiși de colegele mele, din Roman, Târgu Neamț, Piatra-Neamț. Nu toți colegii mei vaccinează în cabinete. De asta eu am foarte mulți vaccinați, m-am implicat. În această idee am luat și Pfizer, ca să se vaccineze și copiii. Am mulți copii vaccinați. Sau sunt care trebuie să facă Pfizer, conform indicațiilor medicale. Pfizer am luat de la început, din toamnă. Acuma, nu știu să vă spun exact câți localnici am vaccinat și câți din afară. În luna decembrie, am avut mai mulți, atunci au mai venit din străinătate, de unde au mai fost ei plecați, ori se duceau la întruniri și aveau nevoie de vaccinare, ori trebuiau să plece în afară. Nu a trebuit să-i conving, oamenii au venit la mine și au venit cu rude, cu prieteni, unii nu aveau unde în altă parte. Poate și pentru că mă cunoaște multă lume, au încredere în mine”.
Restanțe, întârzieri, așteptări
Evident că principala așteptare a opiniei publice din Neamț este legată de ”investiția” pentru spitalul de la Lețcani, o aventură în care a târât județul Ionel Arsene. Peste 3 milioane de euro au fost aruncați și nici în acest moment nu se știe exact în ce măsură va fi cineva tras la răspundere. Banii județului sunt puține șanse să fie recuperați și nemțenii au rămas doar cu laudele primului constructor al județului, care anunța salvarea Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, care trebuia degrevat de tratamentul bolnavilor de Covid 19.
Tot în domeniul sănătății există o așteptare febrilă din perioada în care se schimbau directorii la Spitalul Județean de Urgență precum șosetele și când s-a vorbit despre multe achiziții la prețuri supraevaluate făcute prin/pentru firme privilegiate, măști în primul rând.
Un alt subiect care, mai devreme sau mai târziu, va ajunge la nivel de dosare penale, ține de modul în care s-a jonglat cu proiecte pe fonduri europene la Spitalul Județean Neamț. Este vorba despre proiecte semnate, amânate, modificate, retrase după ce presa a semnalat introducerea de sume imense fără justificare, toate anterioare promovării proiectului pentru noul spital. Amânarea unora dintre ele, cum ar fi extinderea UPU a fost un act criminal și și-a pus amprenta asupra desfășurării activității în acestă zonă vitală din sănătate.
Nu în ultimul rând este așteptată finalizarea anchetei privind incendiul de la UPU, unde ancheta Parchetului General pare să se îndrepte spre o concluzie în care nu crede nimeni, aceea a unei lumânări ca factor declanșator. Asta în condițiile în care se lucra sub presiune, într-un spațiu supraaglomerat, cu multă aparatură sub tensiune pe o rețea electrică veche și neadaptată pentru asemenea sarcină. Nu vorbim aici despre modificări făcute la spațiile respective sau despre circuite care trebuia să respecte anumite normative.
Gabi SOFRONIA