
În primul rând, este probabil pentru prima dată când inițiatorul unui proiect de hotărâre îl retrage pentru a doua oară de pe ordinea de zi, după ce anterior mai picase de două ori la vot. În felul acesta lui Andrei Carabelea îi mai rămâne încă o încercare de a trece hotărârea care ar trebui să permită Primăriei să participe la licitația care i-ar putea aduce clădirea care găzduiește piciorul telegondolei.
În al doilea rând, am asistat la o încercare ciudată de presiune asupra unor aleși locali. Câțiva reprezentanți ai unor ONG-uri, probabil la rugămintea primarului Carabelea și cu sprijinul său, au încercat să pună presiune pe consilierii care nu doresc să aprobe proiectul primarului. Consilieri care, de altfel, au și absentat de la ședință (cei de la PSD, PMP și un consilier ALDE), poate și ca răspuns la modul în care s-a încercat să se pună presiune publică pe ei la o adunare care s-a dorit populară, duminică 20 moiembrie, cu o zi înainte de ședință.
Imediat ce a început ședința, după ce s-a făcut prezența, constatându-se că sunt 10 consilieri prezenți fizic și 3 online (?!?- modelul hybrid funcționează nu numai la mașini, este folosit când este nevoie și în administrație), primarul Andrei Carabelea a retras proiectul de pe ordinea de zi deoarece pentru a trece acest proiect ar avea nevoie de 16 voturi “pentru”.
Toate celelalte cinci proiecte au trecut, previzibil, cu majoritatea de voturi a celor prezenți.
Trebuie consemnate, chiar și la rubrica intervențiilor patetico-naive, luările de cuvânt a doi reprezentanți ai societății civile ca și prezența impunătoare a lui Costache Lupu, administratorul unei baze hipice în numele unei asociații cu statut incert.

Roxana Grozavu, reprezentanta Asociației Drepturile Omului și Solidaritate Socială din Piatra-Neamț a avut o intervenție care s-a dorit mai aplicată. Ea a propus o soluție pentru ieșirea din acest impas. Potrivit acesteia, în planul de reorganizare al Perla Invest unele bunuri au fost subevaluate și a dat exemplul terenului de la Baza Hipică care ar fi evaluat la doar 20 de euro/mp. În opinia ei, dacă primăria ar cere reevaluarea tuturor bunurilor Perla Invest, ar câștiga timp! Că prețul ar fi mai mare și judecătorul sindic ar putea să aibă o criză de râs fatală când i s-ar cere să aprobe un nou plan pe mai mulți bani din partea unui posibil cumpărător nu mai contează prea mult. Demonstrația a fost dusă mai departe și vorbitoarea a emis ideea că s-ar putea cumpăra creanța cu doar 900.000 de euro, pentru că fiind vorba despre clădiri vechi (?) acestora nu li s-ar mai aplica cotă de TVA și nu cu 1,3 milioane de euro cum cere BDO, iar toate bunurile societății ar reveni primăriei. Partea interesantă este că idea a stârnit interes, urmând să fie verificată soliditatea acesteia din punct de vedere juridic. Din punct de vedere logic a fost verificată probabil deja de Sorin Potolea, consilierul primarului, care nu s-a mai ostenit să explice în ședință că subevaluarea duce la creșteri de preț.
Costache Lupu a luat și el cuvântul, fără a emite nici o idee care să merite un comentariu. La nivel de principiu el se întreba de ce consilierii nu vor să cumpere un bun ca să poată continua el activitatea fără probleme.

Ceea ce era de demonstrat, nu există păcat de politician care să nu poată fi iertat atunci când interesul public o cere.
Valentin Bălănescu





