În această seară, 21 noiembrie, liderii coaliției de guvernare au anunțat că majorarea pensiilor, subiect intens discutat în ultimele săptămâni, va fi implementată de la 1 ianuarie.
Premierul Nicolae Ciucă a explicat că „am decis creșterea punctului de pensie cu 12,5% începând cu data de 1 ianuarie 2023. Noua valoare a acestuia va fi, astfel, de 1.784 de lei”. Pensionarii pot beneficia însă și de alte ajutoare. Guvernul a aprobat și pentru anul 2023 un pachet de sprijin pentru cei care au pensii mici, „1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei, 800 de lei pentru pensiile între 1.501 și 2.000 lei, respectiv 600 de lei pentru pensiile între 2.001 și 3.000 de lei. Sumele vor fi împărțite în două tranșe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023. Persoanele care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi și anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o dată la două luni, pe tot parcursul anului”, a menționat premierul.
În afara problemei pensiilor, coaliția a decis și majorarea alocațiilor de stat pentru copii, pentru a fi „actualizate cu rata inflației”. De asemenea, „persoanele cu handicap vor primi o a treisprezecea indemnizație, iar indemnizațiile pentru veteranii și văduvele de război vor fi actualizate cu rata inflației, începând din 2018, însemnând o creștere totală de aproximativ 30 de procente”.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a făcut un anunț asemănător într-o postare pe o rețea socială menționând că măsurile sunt cuprinse într-un „pachet social de 26,65 de milioane de lei de Sprijin pentru România”. El a mai menționat că va fi majorat salariul minim în domeniul construcțiilor la suma de 4.000 de lei, cu scutirile de taxe existente și în prezent. „Am spus încă din septembrie că majorarea pensiilor trebuie făcută diferențiat, sprijinindu-i mai mult pe cei care au pensii mai mici. Am fost consecvenți și am reușit să-i convingem și pe partenerii de Coaliție de justețea propunerii PSD”, a încheiat liderul PSD.
M.N.