Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţa printr-un comunicat difuzat pe 10 noiembrie, în reprezentarea Federației Naționale Sindicale „Ambulanța” din România (FNSAR), că marţi, 22 noiembrie vor începe acţiuni de protest pe termen nelimitat în toate Serviciile Publice de Ambulanţă din ţară. Mâine, sindicaliştii din FNSAR, alături de colegi din celelalte federaţii afiliate la BNS, organizează şi o acţiune amplă în Capitală, la care sunt aşteptaţi peste 1.000 de protestatari, după următorul program:
– De la ora 10.00 la ora 12.00: în Piaţa Revoluţiei va avea loc pichetarea Ministerului Afacerilor Interne/ sediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă;
– De la ora 12.00 la 12.30: marşul sindical, din Piaţa Revoluţiei în Piaţa Victoriei;
– De la ora 12.30 la ora 14.00: pichetarea Guvernului României.
Sindicaliştii au anunţat că în eventualitatea în care premierul Nicolae Ciucă va invita conducerile BNS şi FNSAR la discuţii, iar acestea vor fi urmate de un răspuns pozitiv la revendicări, marşul sindical şi pichetarea Guvernului vor fi anulate.
Nemulțumirile membrilor Blocului Național Sindical și ale membrilor Federației ”Ambulanța”, după cum se arată în comunicatul iniţial din 11 noiembrie (vezi aici), sunt legate de:
„1. Lipsa de reacție a Premierului României Nicolae-Ionel CIUCĂ la MEMORIUL înaintat de FNSAR în data de 30 Mai 2022, Memoriu prin care am prezentat problemele acute cu care se confruntă Serviciile Publice de Ambulanță, solicitând o întâlnire pe subiectele menționate în MEMORIU, cât și alte subiecte importante.
2. Refuzul ”Șefului DSU”, care este și președintele Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehnic dr. Raed ARAFAT, de a convoca ședințe CIMST pe parcursul anului 2022, fapt care arată că de la începutul lunii aprilie 2022 nu au mai fost convocate ședințe CIMST, deși regulamentul stabilește clar că, ședințele CIMST se convoacă lunar sau ori de căte ori situația impune. Lipsa acestor ședințe a dus la lipsa de consultare, de transparență și lipsa de decizii care au afectat serviciile de ambulanță privind dezvoltarea și organizarea.
3. SABOTAREA Serviciilor Publice de Ambulanță de către Departamentul pentru Situații de Urgență, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență prin neimplicare în cursul anului privind încheierea Contractului subsecvent pe anul 2022 din Acordul-CADRU pe anii 2018-2022.
Acest fapt a dus la pierderea a unui număr de aproximativ 400 de ambulanțe Tip B 4×4 și 4×2 pentru echipaj medical de urgență și a celor aproximativ 100 de ambulanțe Tip C pentru echipaj medical de urgență cu medic, în condițiile în care, Serviciile Publice de Ambulanță se confruntă cu o mare lipsă de autosanitare, iar din numărul de autosanitare din ”dotarea” Serviciilor Publice de Ambulanță, doar 25% îndeplinesc condițiile tehnice legale.
ATENȚIE! Din ACORDUL-CADRU 2018-2022 s-au achiziționat doar aproximativ 25% din numărul total de ambulanțe stabilit pe tipuri de ambulanțe, iar pierderea numărului menționat, va face ca în anul 2023 Serviciile Publice de Ambulanță să intre într-un blocaj tehnic din cauza lipsei de ambulanțe noi și casarea a cel puțin 50% din parcul de ambulanțe existent.
4. Lipsa comunicării sau a informării Ministerului Sănătății de către Departamentul pentru Situații de Urgență privind intenția de a face achiziția de ambulanțe sau motivul care a stat la baza refuzului de a continua achiziția de ambulanțe, achiziție care, din 2017 a fost preluată de către DSU de la Ministerul Sănătății, pe motivul că Ministerul Sănătății nu este capabil să facă achiziții.
5. Reacția personalului din serviciile de ambulanță la SUSPENDAREA Legii nr. 5/2021 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenție din cadrul serviciilor civile care asigură asistență publică medicală de urgență și prim ajutor calificatprin OUG nr. 69/2021 la propunerea Secretarului de Stat dr. Raed Arafat, folosindu-se de motive nerealiste, cât și discriminatorii față de structurile cu STATUT din subordinea directă a acestuia, adică pompierii.
6.CORECTAREA salarizării personalului din serviciile de ambulanță, cu prioritate a salariului de bază al asistentului medical din aceste servicii și nu numai, cât și crearea unui punct distinct al salarizării pentru întregul personal din Serviciile Publice de Ambulanță în Anexa II din viitoarea Lege a salarizării”.
(M.N.)
(sursă foto: rohealthreview.ro)