„Editura Honterus de la Sibiu a scos recent cartea «Cinci sași celebri s-au rătăcit». Citiți-o! «Unul din rătăciți» e Klaus Iohannis” – Cotidianul din 7 noiembrie 2022

Colonizați în spațiul transilvan, sașii și-au înțeles bine misia. Au devenit oșteni, meșteșugari, oameni destoinici. N-au semănat zâzanie între oameni ca alte seminții venite de aiurea. N-au fost lacomi sau ostili autohtonilor. Au priceput că trebuie să reziste împreună urgiilor istoriei. Au rezistat scrâșnind din dinți. S-au bătut bărbătește cu neprietenii tătari, turci, imperiali, maghiari, ruși, sovietici. Marele istoric Nicolae Iorga i-a admirat mult, a scris despre ei o carte fabuloasă intitulată „Ce au fost și ce au vrut sașii din Ardeal”. E musai s-o citiți, numai așa veți afla totul despre președintele tuturor românilor, de la Cotroceni.

Colonizarea

Sașii ardeleni, în germană SerbendurgerSachen, s-au stabilit în sudul și nord-estul Ardealului începând cu secolul al XII-lea. Regele Ungariei care a făcut această mișcare a fost Geza al II-lea (1141-1162). I-am trecut și anii de domnie, pentru a-l fixa clar în timp. Motivele colonizării au fost militare, economice și religioase. Prima sarcină, cea capitală, era apărarea granițelor de potențialii invadatori. Pentru îndeplinirea acestei sarcini, primeau privilegii din partea regelui. Denumirea de sași (saxonex) dată coloniștilor este atestată documentar din 1206, când regele Andrei al II-lea a conferit privilegii promițătoare noilor veniți. Un rol deosebit în colonizarea sașilor l-a avut și Ordinul Religios al Cavalerilor Teutoni. Și Cetatea Neamțului din județul nostru pare a fi legată de pomenitul ordin. Un lucru e clar, „nemții” ajunși la noi proveneau din regiunile Rin și Mozela. Le plăcea să se organizeze după legile lor, în scaune și târguri. De multe ori, sașii s-au așezat și în afara arcului carpatic. Acolo unde locurile erau neocupate și condițiile de viață bune.

Invazia mongolă din 1241-1242 i-a avertizat pe sași că viața între străini e dură. După acest eveniment, sașii și-au ridicat burguri, orașe fortificate sau parțial fortificate: Hermanstad (Sibiu), Klausenburg (Cluj), Kronstadt (Brașov)… Drepturile și obligațiile coloniștilor germani au fost incluse în așa numitul Andreanum – în germană – GoldenerFreibirtet – act emis de regele maghiar Andrei al II-lea în anul de grație 1224. Că așa e obiceiul: semințiile străine venite de oriunde trebuie să constate starea de fapt, obligațiile și drepturile fiecăruia. Când gen. Ion Antonescu s-a aliat cu Germania nazistă a lui Hitler, n-a perfectat nicio înțelegere cu Fuhrerul, i-a pus România la dispoziție și rău a făcut. Pentru greșelile amintite, a plătit. Cu capul! Și astăzi se comit greșeli asemănătoare. Nu vi se pare, ca simpli cetățeni, anormală pătrunderea trupelor străine pe teritoriul țării noastre, fără aprobarea Parlamentului? Nu cumva ne jucăm cu focul?

Să ne  întoarcem la sașii noștri care au fost oameni gospodari, oameni de carte și credincioși tovarăși de suferințe. Pilde? Când în Ardeal a izbucnit așa-zisul „război al limbii”, sașii au avut o atitudine admirabilă. Stephen Ludwig Roth a cuvântat astfel: „În Transilvania nu se pune problema unei limbi oficiale, aceasta există, este limba română”. Pentru această afirmație temerară a plătit cu viața. L-au ucis maghiarii. În 1859, a declarat profetic că viitorul va impune unirea într-un singur stat național. Profeția sasului a devenit realitate la 1 Decembrie 1918. Confrații săi, adunați la Mediaș la 9 ianuarie/26 decembrie 1919, au recunoscut România Mare, văzând în ea și patria lor. Ce a spus cărturarul Iorga despre atitudinea corectă a sașilor? Ascultați! „România întreagă a căpătat prin aceasta niște cetățeni care, deși neromâni, s-au alăturat cu inimile deschise patriei lor și nu siliți de împrejurări exterioare”. Comunitățile săsești, bucurându-se de libertate în Transilvania, și-au organizat viața cum le-a plăcut. Burgurile erau conduse de primari, membri ai comunității, numiți: Honn, Hann, Ortsvorstaud, Dorfrichter. Și astăzi avem primari nemți, la Timișoara, orașul Revoluției din Decembrie, numai că… dar mai bine tac. Și subsemnatul a avut un coleg de studenție sas, se numea Schnel. Cum era cam bătrân, un coleg l-a întrebat de ce a venit așa târziu la școală. Sincer, puiul de neamț din Sibiu ne-a spus: „Tata meu a fost considerat chiabur, a avut «doi vaci»”. Am fost considerat «dușman al poporului»”. N-a rezistat nici „obsedantului deceniu” și a plecat la gazdă. Căminul studențesc „Mihai Eminescu”, de pe str. Cuza Vodă nr. 29, din Iași era un hipodrom. Avea camere numai cu 40 de paturi. „Ovidevzen”. Schnel!, ai fost neînțeles. Dacă mergeți la Sibiu și intrați într-un mall auziți vorbindu-se numai germană. Te aștepți oricând să apară Goethe să participe la dezbatere. Să mai zică minoritățile că sunt lipsite de drepturi.

Pe vremea conflagrațiilor mondiale

Sașii din Transilvania, ce numărau la 31 decembrie 1910 cam 280.497 de suflete, au întâmpinat Primul Război Mondial cu euforie, crezând în invincibilitatea Germaniei, aliată cu Imperiul Austro-Ungar. Deodată, și-au amintit că adevărata ei patrie e Germania și n-ar fi rău să se întoarcă „acasă”. N-au reușit, imperiile belicoase au fost învinse. Au părăsit istoria rușinos. (Sursa: Wikipedia).

Ca urmare a Dictatului de la Viena, Transilvania de Nord a fost anexată de Ungaria. Cu această ocazie, pentru prima dată în istorie, teritoriile locuite de sași au fost despărțite și circa 70.000 de germani au devenit cetățeni ai Ungariei. În urma tuturor acestor schimbări teritoriale, numărul de etnici germani care locuiau în România a scăzut cu mai mult de o treime. Demnă de reținut este următoarea informație: aproximativ 95% din sașii aflați pe teritoriul României au luptat voluntari de partea germanilor în a doua conflagrație mondială. În unitățile Waffen SS, ca paznici la lagărele de concentrare Auschwitz, Maidanek și Treblinka, la Organizația TODT – o unitate specială care construia buncăre și lucrări de geniu. După 23 august 1944, etnicii germani din România au fugit unde au putut. Preferința principală viza Germania, dar puțini au ajuns acolo. Pentru cei rămași în România a urmat încadrarea obligatorie în detașamentele de muncă și deportările în Rusia. Se estimează că peste 50.000 de sași și şvabi din Transilvania și Banat au fost deportați în Rusia, alții în Bărăgan. Rușii i-au exterminat.

Cele mai năpraznice lovituri sub centură, saşii le-au primit de la regimurile totalitare. Practic i-au distrus. Totalmente. Statistic, sașii din România numărau în 1938 trei sferturi de milion; în 1989, 200.000 iar la sfârșitul lui 1991, 45.234. Cifre abstracte, generale, inexacte. În dosul lor s-a consumat o adevărată tragedie. Lovitura de grație le-a dat-o Armata Roșie care a „eliberat” de sub nazism toate popoarele. Excelează în nimicirea naziștilor și astăzi, în Ucraina… (vezi cartea „De la cneazul Rurik la Vladimir Putin”). Și dacă vreți să vă documentați și mai „corespunzător”, vizionați filmul numit „Mănuși roșii”, al lui Radu Gabrea, despre drama sașilor în închisorile comuniste, păzite cu strășnicie de minunații noștri milițieni. La noi, în vremea lui nea Nicu, problema etnicilor sași din Transilvania și a evreilor s-a rezolvat pecuniar. Aproximativ 230.000 de sași, șvabi și evrei au emigrat contra unor despăgubiri. În perioada anilor 1968-1989, Republica Federală Germania a dat României aproximativ trei miliarde de mărci pentru sașii eliberați (Sursa: Wikipedia).

Așa cum bine știți, după război a început „eliberarea”. Citiți, comunizarea, sovietizarea. S-au aplicat două reforme administrative de inspirație sovietică, în 1950 și 1952. Prin Legea 5/1950 au fost desființate 58 de județe și s-au creat 28 de regiuni compuse din 117 raioane, 149 de orașe și 4.052 de comune. Care a fost situația etnicilor sași din Transilvania în vremea marilor transformări? Numai Cel de Sus poate răspunde la această interogație. Că au fost mari neplăceri și neajunsuri se bănuiește. Dovada? Prin Decretul 331/1952, numărul de regiuni s-a redus la 18. În 1960, s-a înființat Regiunea Autonomă Maghiară în care limba română era neglijată complet. Evreii, etnia fără analfabeți după părerea dlui. Adrian Cioroianu, au cerut și ei „regiune autonomă” la Iași. N-au primit. E greu să ai 19 etnii și să le mulțumești pe toate. Este? Mai ales dacă sunt „clonțoase”, ca știți dvs. cine.

Sașii de vară

Odiseea sașilor din Transilvania nu s-a terminat odată cu finalul ultimei conflagrații mondiale. După evadarea din „lagărul comunist”, sașii au jucat pe cont propriu. Au căutat libertatea și cooperarea. Așa au ajuns în Germania, Austria, State, Canada, Australia, Africa de Sud, Argentina. Ce au lăsat „acasă”, în Ardeal? Sate „sparte”, case părăsite, biserici dărăpănate. Jale mare. Cele câteva case cumpărate de Charles, actualul rege al Marii Britanii, n-au salvat moștenirea coloniștilor fugiți. Mulți sași plecați peste mări și țări, n-au uitat satul în care s-au născut, nici ulița copilăriei, nici școala din România. S-au întors vara, în concedii să le revadă. Pentru că vin numai vara, s-au ales cu un supranume „sașii de vară” (sommersachsen). Întâlnirile sașilor transilvăneni au loc de Rusalii, vara, dar și toamna la Biertan, în 1990 și Reghin, în 2016. Din păcate, vizitatorii sunt din ce în ce mai puțini, de la an la an. Președintele nostru de țară, sas pur sânge, privește cu simpatie aceste întâlniri care îi amintesc de sorgintea dumnealui și, evident, de tinerețe când făcea parte din Grupul Etnic German. Ne place că este evlavios și merge la biserica din Sibiu aproape săptămânal, dar nu ne place când îi decorează pe dușmanii poporului român. Când privește cu suspiciune eroi de calibrul lui Avram Iancu, Craiul Munților. Unio Trium Nationum nu mai funcționează, toți ardelenii sunt egali.

De ce n-am spus nimic despre frații Lotzi, Pista, Ianoș, Csabi? Sunt plecați la Budapesta, la instructaj, când se întorc mai stăm de vorbă. Vreau să le spun că am învățat cum se spune pe ungurește „te iubesc!”, „szevetlek”. Am zis bine? Fain! Asta-i chichirezul!

Prof. Dumitru RUSU