Ziua în care începe iarna, Ovidenia, este o sărbătoare a luminii care sparge întunericul iernii, al morții. Tema centrală a legendelor și obiceiurilor apuse consacrate acestei zile este văzul, vederea, prima apariție, prima vedere,  viziunea. Tot  acum încep  să vadă și vrăjitoarele, care încep să-și acumuleze putere demonică. Și fetele pot să-și vadă acum ursitul, prin practicarea unor ritualuri  specifice. Sărbătoarea paralelă e consacrată lupului. După unii, acum este serbat cel mai  mare dintre Filipi.

Tradiții uitate de Vovidenie

Sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cunoscută în popor sub denumirea de Vovidenia sau Ovidenia. Este sărbătoarea care amintește ziua în  care, potrivit tradiției, Sfinții Ioachim și Ana au adus-o pe fiica lor Maria în vârstă de trei ani, la templu. Străbunicii noștri o considerau o sărbătoare deschizătoare de iarnă, marcată de puterea luminii, a focului, a vederii şi a viziunii. Numele de Vovidenie provine din slavonă, însemnând „ceea ce se face văzută”. În unele părţi ale ţării, în această zi se aprind lumânări, mai ales pentru cei adormiţi, şi se împart pomeni. Este bine ca lumânările şi focul să ardă toată noaptea. Pentru cei ce au murit fără lumânare, se spunea că era bine să te scoli în ziua de Ovidenie, dis-de-dimineață și să arunci un vreasc în cuptor, fără să-l aprinzi, și astfel mortul are lumânare. În unele din zonă se mai păstrează obiceiuri și tradiții specifice Zilei Luminii. Copiii puneau crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ținute la lumină şi căldură, înmugureau şi înfloreau. În noaptea de Anul Nou erau folosite drept sorcove. Bunicii noștri credeau că „în această zi s-a vedit lumea, pe care Dumnezeu a blagoslovit-o la Blagoveştenie”, spunea etnologul T. Pamfile, iar pentru asta oamenii din comunităţile tradiţionale conservatoare, încă petrec noaptea din ajunul sărbătorii cu lumina aprinsă, fac focuri şi încearcă să desluşească semnele cerului.

Magia din noapte de Ovidenie

În popor se spunea că în noaptea de „Ovidenie” comorile ascunse ard cu flacără albastră, cerurile se deschid, fetele îşi pot vedea ursitul, vrăjitoarele încep şi ele „să vadă”, iar femeile dau de pomană „lumina de veci”, adică lumânarea care nu se va stinge niciodată pe lumea cealaltă. Țăranii petrec noaptea cu lumânări şi focuri aprinse, privesc cerul şi fac previziuni asupra vremii şi rodului noului an. De „Ovidenie”, femeile începeau să ungă cu usturoi locurile de trecere, pragurile, ferestrele, cuptoarele, ca să nu intre farmecele în casă, pentru că, potrivit credinţelor populare, se știa că urmează o perioadă în care forţele malefice se vor elibera de forțele binelui. Din acelaşi motiv, începând cu această zi şi până la „Sângiorz”, femeile nu au voie să mai spele rufele la râu, iar prelucrarea pieilor de animale şi a lânii sunt strict interzise în comunitate.

Legenda Filipului cel Șchiop

„Filipii” au fost nişte apostoli care, pe vremea prigonirilor în contra creştinilor, au fost daţi într-o groapă cu lupi, de unde au scăpat. Aceşti „Filipi” au fost şase fraţi zdrenţăroşi, care rătăceau prin lume şi aveau puterea să schimonosească, să pocească pe cei care nu ţineau zilele lor. Unul din „Filipi”, fiind şchiop, a rămas în urmă, şi de aceea se ţine mai târziu, în ziua de 21 noiembrie. Obiceiurile străbune s-au împletit cu credințele oamenilor de-a lungul timpului rezultând o seamă de mici sau mari superstiții de care țin seama oamenii de acum sau de altădată. Toţi Filipii te mai pot ierta, dar „Filipul Şchiop”, niciodată spuneau bătrânii. Filipii o ţin şi femeile, şi bărbații, iar mocanii o ţineau atâtea zile câţi cai aveau. În ziua de Ovidenie, pe 21 noiembrie, se celebrează şi „Filipul cel Şchiop” sau „Filipul cel Mare”. Acesta era considerat un lider, un șef al lupilor şi conducător al cetei „Filipilor”. Se povesteşte că un om a nesocotit sărbătoarea şi a lucrat de „Ovidenie”, iar din acea zi a rămas şchiop până la capătul zilelor. Ciobanii ţineau sărbătoarea ca să nu vină lupul ăl şchiop şi să le fure oile. Cu toate acestea, ei nu văd în lup doar prădătorul turmei, ei ştiu foarte bine că lupul e singurul animal ce poate vedea dracii, alungă bolile copiilor şi, alături de vidră, călăuzește sufletul mortului spre lumea de dincolo.

Zeul Lup

Stindardul naţional al dacilor era format dintr-un dragon ridicat în vârful unei suliţe. El este figurat pe numeroase metope ale Columnei Traiane, iar romanii înşişi i-a dat denumirea de draco. Acest dragon era format prin îngemănarea a două animale: capul de lup şi trupul de şarpe, ambele având o simbolistică foarte bogată şi plină de surprize. Acum se celebrează şi „Filipul cel Şchiop” sau „Filipul cel Mare”, divinitate arhaică a lupilor şi conducătorul „haitei divine” a „Filipilor”, activă în mai multe zile ale anului. Animalul totem al dacilor era lupul. El este serbat în calendarul popular al românilor, fiindu-i închinate anual peste 30 de sărbători. Pendulând între benefic şi malefic, lupul stă sub semnul lunii, fiind considerat de ţărani drept patron al iernii înfrigurate. Departe de a fi un element mitic uşor de decriptat datorită apariţiei în plan real în mediul pastoral, lupul este o prezenţă simbolică de necontestat în momentele-cheie din viaţa omului. În Ţinutul Pădurenilor a fost atestată o practică străveche potrivit căreia nou-născuţii primeau primul lapte printr-un instrument ritual numit „gură de lup”, transferându-se astfel pruncului puterea animalului invocat. În Maramureş există încă sate în care copii bolnavi sunt vânduţi simbolic şi rebotezaţi cu numele de „Lupu”, „Lupşor”, „Lupaş”, „Lupaşcu”, primind în acest fel protecţie de tip totemic. Cea mai uimitoare prezenţă simbolică a lupului în pragurile de trecere rămâne totuşi cea din cântecele funerare, unde apare drept călăuză a sufletului mortului spre lumea de dincolo, imagine care ţine de un substrat mitic străvechi, foarte greu de evaluat astăzi.

Ce să faci de Ovidenie ca să-ți fie bine!

Ovidenia se serba de către femei, pentru ca pe cei din casă să nu-i apuce  boale urâte. Se spune că un om care a lucrat în această  zi, care a pus viță de vie în pământ, a pățit pățanie. După ce a tăiat și a curățat vița, a legat-o și, când s-o ridice în spinare, a văzut în urmă-i o femeie mare, îmbrăcată în albastru, care i-a zis: „Măi, omule, am să te fac să mănânci viermi de sub părul acesta“.  Era și un păr în via aceea.  După ce femeia a zis aste vorbe, omul a voit să se uite iarăși la ea și n-a mai văzut-o. De-abia a venit acasă, însă pe alte drumuri. Trei săptămâni a zăcut el de această  boală, în care timp nu mânca nimic, ci bea numai apă. Cam prin toate părțile din țară se spunea că „de la Ovedenii începe iarna”. Această zi se serba pentru ca să meargă șchiopii. Jumătate din zi nu se lucrează, pentru sporul casei. Filip Șchiopul se ține să nu vină lupul ăl șchiop să fure oile stânilor. Astăzi se lipesc cu lut cuptoarele și pereții, pentru „a se unge ochii lupului” și acesta să nu mai vadă bine. Câteodată era folosit un descântec și se ungea și ușa cuptorului: Eu nu ung gura cuptorului, da ung ochii dușmanului. Cine lucrează astăzi se spune că i se pocește unul sau ambele picioare. Mulți țin sărbătoarea, deoarece e rău de scrânteli la culesul poamelor.  Din această zi încep să se ungă cu usturoi ferestrele, ușile și locurile de culcare, ca să nu se lipească de casă farmecele, căci de la Ovidenii încep și fermecătoresele să vrăjească. Numai lumânarea de la Ovidenii e bună de uitat în fântână, spre a-ți vedea soțul. În această zi se ia o crenguță cu șapte prune și câteva alune și se păstrează la loc neumblat, căci sunt bune de friguri și de alte boli, în decursul anului.

Superstiții despre aprinsul lumânărilor

Fiecare dintre noi a mers la biserică măcar cu ocazia unui botez sau a unui deces. Iar acolo, stingheri am imitat o Sfânta Cruce și am încercat să aprindem o lumânare. Cel puțin odată am întâlnit o persoană, de regulă în vârstă, care a început să ne spună „regulile”. Cine înjură de lumânare nu va avea parte de ea, când își va sfârși zilele. Sau ca să rămână gravide, femeile trebuie să aprindă, la icoana Maicii Domnului, lumânări având lungimea egală cu înălțimea lor. În general, către cine se varsă ceara topită dintr-o lumânare, către acela se vor îndrepta imediat banii. Un nou motiv să caști ochii prin biserică la altceva decât la Sfânta Liturghie! Dacă în urma cuiva cade vreo lumânare din sfeșnic, în biserică, este semn de mare primejdie pentru acela. Numai cu lumânarea păstrată de la Ovidenie (21 noiembrie) este bine ca fata să privească într-o fântână, ca să-și vadă ursitul. Nu este bine să ardă deodată trei lumânări într-o odaie, pentru că este rău de moarte, poate chiar a cuiva din acea familie. Nici să nu se vină din afară într-o casă cu lumânări aprinse, fiindcă va muri cineva din acea familie. Parcă așa intrăm toți de Înviere în casă, cu lumină adusă de la Sfânta Biserică. Va fi iubit fără să știe, cel care visează lumânări de ceară. Somn ușor!