Țăranii spun că ţin sărbătorile, pentru că şi ele îi ţin pe ei şi postesc, pentru că „postul lungeşte zilele omului”. Prin mai toate satele se spunea că cine postește săptămâna cea dintâi a Postului Crăciunului, de luni până joi, fără să mănânce nimic, va ști când o să moară cu trei zile înainte. Se spune că postul a fost lăsat de Maica Domnului bătrânului Crăciun drept pedeapsă pentru că i-a tăiat mâinile nevestei sale, Crăciuneasa, cea care o moşise la Naşterea Mântuitorului.
Obiceiuri de Sf. M. Mc. Mina, ocrotitorul păgubiților
Postul Crăciunului este precedat de Ziua Tâlharilor, serbată la 11 noiembrie atât de hoţi, ca să nu fie prinşi, cât şi de cei păgubiţi. Cei care au fost furați sau au pierdut lucruri importante se roagă Sf. Mina pentru dovedirea făptuitorilor, pentru aflarea lucrurilor furate și pentru a descoperi unde și-au pierdut lucrurile. Sf. M. Mc. Mina este unul dintre cei mai cunoscuți sfinți copți din Orient și Occident. Foarte multele miracole îi sunt atribuite mijlocirii și rugăciunilor sale către Sfânta Treime. Sf. M. Mc. Mina a viețuit în prima jumătate a secolului al lIII-lea d.H. A avut o carieră militară, pe care a părăsit-o când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a creștinilor. A fost ințiat în tainele creștinismului de către Sf. Macarie Egipteanul (prăznuit pe 19 ianuarie). A ales calea mucenicească în anul 309 d.H., fiind martirizat în Anatolia, Turcia. Soldații care l-au executat pe Menas i-au dat foc trupului timp de trei zile, dar trupul a rămas neatins de flăcări. Părticele din moaștele Sf. Mina se găsesc în: Biserica „Sf. Mina” – Vergului din Capitală, la Catedrala mitropolitană din Iași, la Biserica „Sf. Mina” din cartierul Obcin (Suceava). Hramul Sf. Mina este serbat la schitul cu același nume de lângă Târgu Neamț, aflat în satul Dumbrava. Tradiția ne amintește că „în această zi, femeile duc la biserică lumânări, pe care le lipesc la sfeșnice cu capătul care de obicei se aprinde, ca să se întoarcă spre casa lor inimile voitorilor de rău, întocmai cum au întors lumânarea”. Fetele mari duc şi ele astfel de lumânări, ca să se întoarcă spre ele inimile celor pe care ele îi doresc.
Credințe uitate de Sf. Ioan Gură de Aur
După praznicul Sf. M. Mc. Mina, pe 13 noiembrie este sărbătoarea Sf. Ioan Gură de Aur, care, alături de Sf. Vasile cel Mare și de Sf. Grigorie Teologul, reprezintă Sfinții Trei Ierarhi ai Bisericii Creștine. Credincioșii de altădată țineau această zi pentru ca „liturghia să coste doar 10 bani”. Adică, preotul să nu ceară mai mulți bani pe acatiste. Cine o ținea, se credea că Sf. Ioan Gură de Aur îl va vorbi frumos în fața lui Dumnezeu și a oamenilor. În această zi nu se ara, pentru a permite și animalelor să se odihnească. De asemenea, Sf. Ioan proteja vitele gospodarilor care îl cinsteau, de mușcătură de șarpe și de lup. Ziua se mai ține pentru ca ogoarele să fie ferite de grindină.
Obiceiuri la pregătirea Postului Crăciunului
În obiceiurile de pe la sate încă se țin, înainte de intrarea în Postul Crăciunului, trei sărbători la rând: „Ajunul”, „Lăsatul Secului” şi „Spolocania”. Primele două zile erau ținute de țăranii de altădată, pentru a fi feriți de lupi. Numele acestor sărbători care s-au pierdut erau „Filipii de Toamnă” şi „Ziua Lupului”. Până şi ciobanii, care rareori ajungeau să coboare la vreo biserică ori mănăstire cât turmele erau la munte, îşi făceau rugăciunile la brad şi nu mâncau niciodată frupt în zilele de „Filipi” de peste an. Spuneau că ţin Postul Crăciunului pentru oi, să nu le prăpădească lupii turma.
Lăsata secului, credințe și superstiții
Lăsatul Secului pentru Postul Crăciunului se lasă cu petreceri familiale, cu mâncare și băutură din belșug. Ziua de 14 noiembrie avea în Calendarul popular două semnificații deosebite: erau serbații Filipii de Toamnă și Lăsata secului. Filipii de Toamnă era o sărbătoare menită să îi protejeze pe țărani de lupi și de stricăciunile pe care aceștia le provocau. Prin unele sate, timp de trei zile, cât dura prin acele locuri Filipii de Toamnă, se ținea atârnată de lemnul hornului o secure, pentru ca întreaga familie să fie protejată de pagube. În această zi, femeile măritate și văduvele sărbătoreau Filipii, zi închinată entităților protectoare ale împerecherii lupilor. Nu se împrumutau alimente sărate, nu se mătura, nu se scotea gunoiul și cenușa afară din casă, nu se deschideau ferestrele, nu se torcea. Se credea că Filipii apără gospodăria de lupi și îi ajută pe cei care respectă această zi. Regula nescrisă era ca de „Filipi” să se pregătească bucate alese, iar de „Spolocanie” să se meargă la crâşmă şi să bea toată ziua pentru ca „să-şi spele gura, ca să intre cum se cuvine în Post”. Ca la Lăsatul Secului de Postul Mare, și acum se făceau petreceri, cu puști, pistoale, cu mâncare și băutură, între rubedenii. Este începutul șezătorilor, unde fetele și nevestele torceau pentru pânză. Începe torsul pentru cămeși.
Tradiția creștină a Postului Nașterii Domnului
Postul Crăciunului amintește de postul îndelungat al patriarhilor și drepților din Vechiul Testament, în așteptarea venirii lui Mesia-Izbăvitorul. Durata de 40 de zile a acestui post ne amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai. Moise s-a rugat pentru a primi Decalogul, scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Durata Postului Crăciunului a fost stabilită în anul 1166 d.H, în cadrul Sinodulului de la Constantinopol. În acest post există 14 zile de dezlegare la pește. Prima este pe 21 noiembrie, la sărbătoarea Intrarea Maicii Domnului în Biserică, apoi în sâmbetele și duminicile din post. Dezlegare la pește mai este la praznicul Sf. Ap. Andrei, ocrotitorul României, de †) Sf. Cuv. Sava cel Sfințit pe 5 decembrie, de Sf. Ier. Nicolae, pe 6 decembrie, de Sf. Ier. Spiridon, pe 12 decembrie și la Sf. Ier. Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, pe 12 decembrie.
Spolocania, femeile și alcoolul purificator
Postul Crăciunului începe cu îngăduință, spuneau credincioșii de altădată. „Spolocania” este numele primei zile de post şi stătea sub semnul purificării. În această zi, vasele în care s-a gătit şi s-a mâncat „de dulce” erau spălate şi urcate în pod, iar în casă se gătea în oalele şi cratițele speciale pentru perioadele de post. „Spolocania” e una dintre zilele despre care se spune că „scurtează postul”, deoarece îngăduie bețiile şi petrecerile, acestea din urmă desfășurându-se îndeosebi sub patronajul femeilor. Acestea se adunau într-o casă şi torceau, ca să le crească înaltă cânepa. Iar la ceas de seară petreceau cu multă băutură, ca să-şi spele gura şi stomacul și să fie curate în post. Prin unele sate se spunea că „femeile toată ziua beau şi joacă pentru cânepă, şi apoi aduc pe cineva înalt în casă, ca să fie cânepa subţire şi înaltă”.
Tradiția postului în Gromovnic
O vorbă din bătrâni spune că postul lungește zilele omului, iar străvechiul Gromovnic o argumentează aproape ştiinţific: „Postul nu îngreuiază circulația sângelui; asimilarea, adică însușirea hranei, prin mistuire se face mult mai uşor şi mult mai complet. Din aceasta urmează o sănătate vioaie şi cu temei, urmează prelungirea vieţii. Este ştiut că acolo unde postul este nesocotit, bântuiesc boli grele…”. Din aceeași carte de înțelepciune populară aflăm că a posti nu înseamnă a înlocui mâncarea de dulce cu cea de post, ci a renunța total la mâncare şi băutură, în anumite intervale de timp. Nu-i așa că regimurile actuale recomandate de unii nutriționiști aproape că par plagiate din Gromovnic?
