Două localități din Neamț au fost atestate drept stațiuni turistice de interes local, în ședința de guvern de astăzi, 28 decembrie, alături de alte 33 de comunități. Este vorba despre orașul Bicaz și zona turistică a comunei Vânători-Neamț.
Hotărârea adoptată modifică art. 2 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice, informează Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
„Pe termen mediu şi lung, atestarea acestor localități ca stațiuni de interes local vor crea un impact pozitiv prin creşterea circulaţiei turistice şi totodată a cifrei de afaceri a investitorilor din turism. Avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate ca staţiuni turistice vor genera un impact benefic pentru dezvoltarea economică și creşterea calităţii vieţii pentru rezidenţii acestor zone”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, la sfârșitul ședinței.
Noile atestări au fost realizate în urma solicitărilor și documentației depuse de autorităţile administraţiei publice locale. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a procedat la verificarea ȋndeplinirii criteriilor legale, efectuând inclusiv vizite în teritoriu.
Până acum în România sunt atestate 54 de stațiuni turistice de interes național și 147 de interes local. Lista completă cu noile localități devenite stațiuni turistice de interes national poate fi consultată aici.
Angela Croitoru