În plin sezon de viroze, câteva din medicamentele esențiale pentru copii se găsesc cu greu. Farmaciile fac eforturi să se aprovizioneze și sunt probleme și cu unele antibiotice în suspensii. Pentru cei care s-au obișnuit cu paracetamol, inclusiv supozitoarele și siropurile, ori care preferă panadol suspensie fiindcă e mai ușor de acceptat de cei mici, sunt puține farmacii unde le pot găsi.
Problema apărută pe final de an în țară ține și de importuri, dar și de prețuri, după cum a precizat ministrul Sănătății. Sunt probleme și în județul Neamț, mai ales în zonele unde nu există lanțuri de farmacii, după cum explică Ana Maria Stejar, președintele Colegiului Farmaciștilor Neamț. „Într-adevăr, lipsesc medicamentele atât de folosite în această perioadă a anului, când mulți copilași se îmbolnăvesc. Sunt probleme și la producători, sunt și probleme în piață, iar farmaciile independente au mare presiune în aprovizionare. Pe de pe o parte, trebuie să rezolve pacienții care au rețete, pe de altă parte comenzile la furnizori se fac în condiții grele, cum ar fi că nu poți lua brânza fără smântână. Dar toți colegii mei să știți că fac tot ce pot ca să asigure medicamentele, inclusiv antibioticele suspensii care lipsesc, sunt și alte formule cu substanțe active adecvate, fiindcă noi suntem preocupați și de pacienții care au rețete și trebuie onorate, dar și de restul pacienților”, declară președinta Colegiului Farmaciștilor Neamț.
Sigur că există și alte medicamente cu efect antitermic și antiinflamator, medicii cu siguranță cunosc situația, dar se găsesc la alte prețuri, cu alte substanțe active și cu alte efecte secundare și contraindicații.
C.I.