Termen important astăzi, 12 decembrie, pentru Ionel Arsene, în procesul de corupție strămutat la Curtea de Apel Brașov. După cinci înfățișări, la care au fost reaudiați 5 dintre martorii ceruți – Gheorghe Ștefan, Vasile Panaite, Iulian Jugan, Ion Careja și Adrian Porumboiu, instanța poate începe judecarea efectivă a apelului.
Fără doar și poate, avocații președintelui CJ Neamț vor solicita instanței să constate dacă nu cumva a intervenit prescriția răspunderii penale în cele trei acuzații aduse de DNA. Asta după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a emis decizia 67 ce a și fost publicată în Monitorul Oficial, prin care a stabilit că deciziile CCR pe prescripție trebuie aplicate de toate instanțele. Este posibil ca instanța de la Brașov să se pronunțe cel puțin asupra primei fapte de trafic de influență, cea din 2013. DNA a arătat că deputatul Ionel Arsene, de la acea vreme, ar fi primit 100.000 euro de la Gheorghe Ștefan, pentru a trage sforile așa încât Culiță Tărâță, președintele CJ Neamț, să intre în cercetarea Agenției Naționale de Integritate. Procurorii anticorupție au început cercetările în urma denunțului făcut de Gheorghe Ștefan în anul 2017. Ulterior, la începutul anului 2018, Ionel Arsene a fost trimis în judecată de DNA pentru 3 acuzații de trafic de influență, dosare de anchetă comasate într-unul singur. A doua acuzație se referă la o faptă din vara anului 2015, când Ionel Arsene ar fi cerut de la firma Construcții Hidrotehnice Iași 5% din valoarea unor contracte de 60 milioane lei pentru a „impulsiona” plățile de la Administrația Națională „Apele Române”. În fine, ultima acuză vine din anul 2015, când Ionel Arsene ar fi condiționat atribuirea contractului de lucrări la Școala Icușești de o subcontractare către o firmă a familiei liderului PSD Neamț.
La judecarea dosarului, Tribunalul Bacău l-a condamnat pe Ionel Arsene la 8 ani și 4 luni închisoare cu executare, sentință atacată și care se judecă acum definitiv la Curtea de Apel Bacău. Dacă scapă măcar de una din acuzații (detalii aici), Ionel Arsene poate spera la o sentință mai blândă. Rămâne de văzut ce va decide instanța astăzi referitor la prescripție.
C.I.