Procesul ajuns în faza judecării apelului formulat de Ionel Arsene la condamnarea de 8 ani și 4 luni pentru trei fapte de corupție s-a amânat pentru luna ianuarie 2023. Judecătorii Curții de Apel Brașov au mai dat un termen la finalul ședinței de astăzi, 12 decembrie. Asta după ce au fost audiați ultimii doi martori din cei solicitați de Ionel Arsene în apărare: Vasile Panaite și Ion Careja. La probele adunate până acum de instanță se adaugă și cea de la termenul din ianuarie, când va fi audiat și Ionel Arsene, la cerere.
În principiu, dacă nu mai apar alte solicitări, este posibil ca judecarea apelului să aibă loc în ianuarie sau cel târziu la termenul următor. Atunci ar putea fi ridicată și chestiunea prescripției răspunderii penale, în acest dosar Ionel Arsene fiind acuzat de trei fapte de trafic de influență, una din 2013 și două din 2015, pentru care a fost trimis în judecată la începutul anului 2018 (detalii aici).
Pe fond, Tribunalul Bacău, unde a fost strămutat procesul, i-a aplicat o pedeapsă de câte 5 ani pentru fiecare faptă și un spor în limitele legii penale, rezultând cei opt ani de închisoare, cu executare.
C.I.