Interviu cu prof. Lorena Timofte, director adjunct
Absolventă a Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor Iași și a unui master în Managemenetul Afacerilor, din cadrul Academiei de Studii Economice din București, prof. Lorena Timofte, unul dintre cei doi adjuncți ai Liceului “Vasile Conta” din Târgu Neamț este de 9 ani în sistemul de învățământ și tot de 9 ani predă discipline economice la același liceu. Din ianuarie 2022, în urma promovării concursului ocupă funcția de director ajunct.
“Pentru mine LVC este familia mea extinsă”
– Ce anume v-a determinat să optați pentru a deveni profesor?
De multe ori motivația pentru meseria de dascăl vine din interior, din faptul că îți dorești să modelezi pe cineva, așa cum au făcut și alții cu tine, că vrei să formezi caractere și personalități, să fii un model pentru alții, că vrei să schimbi ceva. Așa am simțit și eu în urmă cu 9 ani și de atunci trăiesc în fiecare zi bucuria de a face ceea ce-mi place. De ce profesor? Pentru că sunt o persoană deschisă și relaţionez ușor cu elevii și pentru că nu privesc meseria de profesor doar din spatele catedrei. E un sentiment minunat să știi că poți forma oamenii de mâine, să știi că și ție ți se datorează parte din succesul lor. Pentru mine, a fi profesor e mai mult decât un job, mult mai mult decât fișa postului primită la angajare, pentru mine să fiu profesor înseamnă să îmi depășesc mereu așteptările și să știu, în același timp, că satisfacțiile depășesc cu mult zona materialului. Pe de altă parte pentru că în timp apare și satisfacția profesională, care parcă te motivează tot mai mult când vezi că reușești ceea ce ți-ai propus. Pentru mine meseria de profesor are un efect activator, deoarece mă determină să fiu într-o permanentă evoluție și reușește să-mi îndrepte comportamentul spre ceea ce vreau să fiu în continuare, mă menţine mereu într-o continuă efervescență intelectuală, pentru că educația cere, pe lângă pregătirea profesională, o mare capacitate de dăruire, pasiune și entuziasm.
– Cum ati caracteriza colectivul de profesori, dar și elevii liceului?
De nouă ani Liceul „Vasile Conta” este acasă! Pentru mine LVC este familia mea extinsă, este mediul în care investesc în mine, în fiecare zi, locul în care învăț și în care mă formez. Am avut și am norocul că sunt înconjurată zilnic de oameni minunați care mă susțin și mă îndrumă, oameni care fac din fiecare zi o zi care contează. Colegii mei! Am găsit în LVC adevărate modele de urmat, persoane cu experiență de la care am învățat mult și de la care învăț și acum. Mă identific cu valorile școlii, cred în misiunea și viziunea pe care Liceul „Vasile Conta” își construiește succesul și simt că aici este mediul în care eu cresc. Elevii sunt cei care mă inspiră mereu, care mă provoacă în fiecare zi, sunt cei care mă motivează în permanență. Nicio zi nu seamănă cu alta, nicio zi nu e la fel, mereu am de învățat, de descoperit noi lucruri despre elevi, dar și despre mine. Relaționez cu ușurință cu elevii de la clasele la care predau, dar nu numai. În perioada în care am fost consilier educativ am reușit, în cadrul activităților extrașcolare, să-i descopăr pe elevi, să văd cât de implicați, responsabili, motivați și dornici sunt să se implice în viața școlii. Fie că vorbim de învățământul anteprescolar, preșcolar, primar sau gimnazial, fie că vorbim de profilul economic, tehnic sau pedagogic, elevii noștri sunt elevi pe care poți conta, elevi care ne fac cinste!
– Cu ce se deosebește Liceul Conta de alte licee din oraș? Cu ce iese în evidență?
Performanțele elevilor noștri sunt mereu în centru atenției noastre. Suntem preocupați, permanent, să creăm cadrul adecvat de formare a competențelor elevilor noștri și lucrul acesta se vede, mai ales în rezultatele acestora, la examanele de finalizare a studiilor, dar și la olimpiadele și concursurile școlare. Ne mândrim cu reușitele elevilor noștri și îi încurajăm în permanență să-și găsească vocația. Implicarea, deopotrivă, a elevilor, cadrelor didactice și a părinților se vede și în activitățile extrașcolare desfășurate în cadrul Liceului „Vasile Conta”. Reușim, în fiecare an, să inițiem activități frumoase, să-i implicăm pe elevii noștri în viața școlii și cred că acest lucru se vede și din exterior.
“În spatele fiecărei reușite a Liceului „Vasile Conta” a stat, întotdeauna, o echipă”
– Cum s-a schimbat viața dv. personala, dar și profesională, de când sunteți director adjunct?
Pentru mine funcția de director adjunct nu a adus o schimbare majoră în viața mea. Timp de trei ani am ocupat funcția de consilier educativ, funcție care mi-a oferit posibilitatea de a mă implica în viața școlii, a fi alături de conducerea școlii, dar și de elevi, în activitățile școlare și extrașcolare. Am învățat multe lucruri și am realizat, că formula de succes într-o școală este o echipă cu aceeași viziune și cu aceeași direcție de acțiune. M-am alăturat, în calitatea de consilier educativ, echipei LVC și de atunci știu că tot ceea ce fac, fac cu entuziasm, cu maxim de implicare, cu responsabilitate și exigență, față de școală, dar mai ales față de propria persoană. Încă mai am multe de învățat, însă acest lucru nu mă sperie, din contra, mă motivează să mă perfecţionez şi autoperfecţionez permanent.
– Cum reușiți sa va împărțiți timpul între familie, îndatoririle de mamă și sotie, și îndatoriri de serviciu?
Recunosc că cel mai mare dușman al meu este timpul. Pentru mine ziua ideală ar trebui să aibă cu mult peste 24 de ore, ca să reușesc să finalizez toate obiectivele pe care mi le-am propus. Mă străduiesc cât pot de mult să fiu și mama și soție și cadru didactic și director adjunct și nu e ușor. Petrec foarte mult timp în școală, plec dimineața și ajung seara târziu, dar nu am privit negativ, niciodată acest lucru. Dimpotrivă. Sunt convinsă că timpul petrecut la locul de muncă este în avantajul meu și folosesc fiecare clipă din zi în formarea mea. Am marele noroc că familia mea mă susține în permanență, este alături de mine și îmi dă putere în fiecare zi. Fără familia mea nimic din ce sunt astăzi nu aș fi și pentru acest lucru sunt recunoscătoare.
– Cum ati gestionat uman, dar și profesional problemele apărute între directorul liceului și unul dintre directorii adjuncți? Și care e părerea dv. despre acest episod?
În perioada în care am fost consilier educativ am fost implicată în majoritatea proiectelor desfășurate în școală. Am descoperit astfel, atmosfera caldă, armonia, unitatea și entuziasmul din echipa managerială, de fapt acesta a fost și motivul pentru care am decis să particip la concursul pentru ocuparea funcției de director adjunct. E drept că, la un moment dat, la fel ca în viața de zi cu zi, ca în orice familie, apar încercări și momente grele, însă cu înțelepciune, acestea pot fi depășite, împreună. Din păcate, cred că au fost lucruri care s-au înțeles greșit. Prioritățile noastre, în școală, sunt mult mai importante decât interpretarea eronată a unor situații. Eu văd doar realitatea, văd că există o preocupare permanentă pentru dezvoltarea școlii, știu că se muncește foarte mult, iar efortul conjugat al tuturor celor implicați, elevi, profesori, părinți, personal auxiliar și nedidactic, comunitate nu trebuie să lase loc de interpretări. În spatele fiecărei reușite a Liceului „Vasile Conta” a stat, întotdeauna, o echipă care a făcut ca lucrurile să funcționeze, iar acest lucru se va vedea și pe viitor. LVC înseamnă, în primul rând, o echipă care CONTeAză!
– Cum colaborați cu directorul liceului? Și cât de mult conteaza o buna colaborare și comunicare între directorii unei instituții de învățământ?
Un leadership eficient se bazează pe o comunicare eficientă la toate nivelurile. Comunicarea este esențială în orice domeniu, cu atât mai mult în învățământ. Suntem o instituție de învățământ cu peste 1.500 de elevi, cu probleme și situații specifice și, dacă nu am reuși să comunicăm eficient și să avem o viziune comună, nu am avea succes. Respect poziția pe care mă aflu, iar colaborarea cu directorul liceului se bazează, în primul rând, pe respect și încredere. O direcție de acțiune în care directorul asigură starea de bine a tuturor, care inspiră încredere şi respect membrilor grupului, în care construieşte un climat de încredere şi siguranţă în grup și conferă identitate grupului, nu poate fi atinsă decât printr-o colaborare eficientă, ceea ce face din LVC un liceu care CONTeAză în învățământul nemțean!
A consemnat Ciprian Traian STURZU