În data de 9 decembrie, în parcul din fața Primăriei Tarcău a debutat Târgul de Crăciun, care va încânta locuitorii până pe data de 26 Decembrie. Organizatorii manifestării, Primăria , Consiliul local și Asociația Victoria Tarcău așteaptă cât mai mulți dintre locuitorii comunei.
În prima zi, Ansamblul de dansuri Florile Tarcăului a prezentat o suită de dansuri din zona montană a județului Neamț. Este de la sine înțeles că nu lipsesc și producători locali.
A doua zi, la Tarcău au poposit o parte din membrii Orchestrei Simfonice București, în jurul orei 14.00, programul fiind continuat de colindele Ansamblului ”Florile Tarcăului” al Școlii Gimnazale ”Iulia Hălăucescu”.
”Indiferent de ceea ce se întâmplă, și mă refer la războiul din Ucraina sau alte evenimente, copiii noștri nu trebuie să sufere. Trebuie să ne bucurăm cu toții de magia Crăciunului, de Nașterea Domnului Iisus Hristos. Cei mici trebui să se bucure de această Sfântă sărbătoare a creștinătății, iar, noi, cei mari , să redevenim pentru câteva zile copiii de altădată. De aceea, îi invit pe toți seară de seară la Tarcău, să se bucure de ceea ce este aici”, a declarat prof. Manole – Dănuț Fîrțală , primarul comunei Tarcău.
(Rep.)