Magia Sărbătorilor funcționează! Casa de Producție TVR ne invită să urmărim premiera pentru televiziune a spectacolului „Frumos e în septembrie la Veneția”, după Teodor Mazilu, cu Oana Pellea și Mircea Rusu, în această seară de la ora 22:00, pe TVR Cultural. Spectacolul este preluat de la Teatrul Național București în cadrul unui Program Național finanțat de Ministerul Culturii.
Bucuria nu poate fi decât una imensă pentru pietrenii care nu uită că Teatrul Tineretului, cândva, lumina ca un Templu al teatrului românesc. Dacă ținem cont și de faptul că e puțin probabil să vedem spectacolul la Piatra-Neamț, atunci întâlnirea de pe TVR Cultural devine una de neratat.
„Frumos e în septembrie la Veneția” a avut premiera la TNB pe 6 decembrie 2019 (prezentarea, aici). Adevărata lansare se înregistrase însă pe 18 ianuarie, în același an, mulțumită Centrului Cultural de pe Lipscani și ArCub – Centrul Cultural al Municipiului București. Dacă Liviu Timuș nu era eliminat de la direcțiunea TT, în 2017, sau dacă îi urma Paul Chiribuță, așa cum ne rugam Cerului să se întâmple, spectacolul regizat de minunata Mariana Cămărășan ar fi fost deja în memoria noastră.
Oricum, Oana și Mircea își doresc în continuare, nespus de mult, să-l joace la Piatra-Neamț. Dovadă stă (și) o discuție purtată miercuri, 17 noiembrie 2021, în biroul directorului general (interimar) al Teatrului Național, regretatul Ioan Onisei. E un păcat ireparabil că declarația de credință și devotament față de Piatra-Neamț și vechiul TT, rostită atunci de adjunctul său Mircea Rusu (și în numele Oanei Pellea), nu a fost înregistrată măcar din greșeală. Peste timp, cu unicul Ioan și unicul Pino Caramitru ne reîntâlnim pe coperta a III-a a caietului program al spectacolului. (Proba verității a fost „recoltată” de la fața locului în seara de 8 decembrie.)
Despre spectacol s-au scris cronici pe măsura artei desăvârșite demonstrate de Oana și Mircea pe scenă. În cuvinte simple, e vis și visare într-o poveste de dragoste ce n-ar fi prins viață fără Mariana Cămărașan și cei doi. E acolo atâta romantism și grație încât simți valurile Mării Adriatice de parcă și marea ar asculta muzica lui Lucio Dalla. Sau ar vedea gesturile și ar aprofunda replicile lor memorabile până le învață pe de rost.
Versiunea TV vine ca o mare provocare, în special pe partea de regie TV, semnată Tudor Chirilă. Nu, nu e Chiriluță. Ca dovadă că nimic nu e întâmplător când e să se alinieze stelele, vorbim despre un fiu al Oradiei, absolvent de regie teatru la IATC, fiu de actriță și mare cronicar de teatru și gazetar, Dumitru Chirilă. O stradă poartă numele tatălui în Oradea, oraș în care Teatrul Regina Maria a urcat la rang de religie.
Cine va fi tentat abia de acum încolo să vadă spectacolul pe viu, dacă are și un pic de noroc, o poate face la TNB pe 20 și 29 ianuarie 2023. Pe 29 ianuarie, garantat, scena va fi invadată de flori. E ziua de naștere a Oanei. (Viorel COSMA)