Preotul Gheorghe Vrăjitoru, parohul bisericii „Sfântul Spiridon”, unde se află și cimitirul orașului Târgu Neamț, va primi titlul de cetățean de onoare. La inițiativa primarului Daniel Harpa, astăzi, 9 decembrie, în ședința Consiliului Local, proiectul care prevede acordarea acestui titlu a fost aprobat în unanimitate.
Preot paroh la Biserica „Sf. Spiridon” de 33 de ani, părintele Gheorghe Vrăjitoru are meritul de a o fi construit de la temelie. Contactat telefonic, acesta ne-a declarat: „Acum 33 de ani aici exista doar o capelă dărăpănată. Nu era nimic. Și m-am apucat de unui singur să construiesc de la zero. Biserica unde slujesc de atâta amar de vreme este acum vie și este cea mai plină cu credincioși dintre toate bisericile din oraș. Mi s-a propus să mi se acorde acest titlu și pe timpul fostului primar Serafim Lungu, dar am refuzat cu eleganță. Eu sunt om de onoare și nu am nevoie de acest titlu. Chiar este o surpriză pentru mine că am fost propus pentru a primi acest titlu. De la dumneavoastră aflu acest lucru. Anul viitor voi ieși la pensie. Atunci mă voi retrage și din parohie”.
O dată cu plecarea de anul viitor a preotului Gheorghe Vrăjitoru din parohie, locul va fi ocupat de către actualul protopop de Târgu Neamț, preotul Neculai Axentioi.
C.T. STURZU