După mai multe încercări eşuate de a primi aprobarea de a participa la licitaţia pentru terenul şi clădirea de la piciorul telegondolei, primarul Andrei Carabelea vine cu propunerea de majorare de capital la Perla Invest.
Pornind de la faptul că 31 ianuarie 2023 este termenul limită până la care trebuia aplicat planul de reorganizare a societăţii pentru a ieşi din insolvenţă, primarul propune consilierilor să fie de acord cu o încercare de modificarea a acestuia. El vorbește despre două posibile măsuri, una în sensul unui aportului de capital, probabil la o sumă care să acopere creanțele debitorilor, în condiţiile în care “nu s-a reuşit valorificarea bunurilor societăţii în cadrul procedurii de licitaţie publică”, precizează Referatul de aprobare. “Mesagerul de Neamţ” a scris despre o asemenea posibilitate ( cu reținerea de rigoare) încă din octombrie (citeşte aici) şi la care şi o parte din opoziţie ar fi achiesat (detalii aici).
O altă măsură alternativă care va fi propusă, dacă va trece proiectul, se referă la prelungirea termenului pentru aplicarea planului de reorganizare al societăţii. De reținut este faptul că, potrivit proiectului, ce va fi dezbătut în şedinţa de joi, 22 decembrie, se consideră că hotărârea de consiliu local va ţine locul unei a Adunării Generale a Asociaților.
Proiectul, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei, are nevoie de o majoritate simplă, adică 12 voturi “pentru”, deci, teoretic ar avea toate şansele să treacă. Corneliu Brohanschi, administratorul special al Perla Invest, va fi cel mandatat să modifice Planul de reorganizare, potrivit proiectului.
Angela Croitoru