Nemțenii care vor să schimbe angajatorul și cei care caută să se angajeze pot alege din cele 550 locuri de muncă disponibile acum, pe final de an 2022. În condițiile economice actuale, cu un salariu minim de 3.000 de lei ce nemulțumește multe firme și pe cei în căutare de lucru, deopotrivă, oferta este totuși una diversă.
În zona Piatra-Neamț sunt cele mai multe locuri de muncă, 264, din care 39 pentru necalificați în construcții de drumuri, silvicultură, mecanică și confecții. Firme mari, precum Comes, Antrepriza de Construcții Autostrăzi, Moara Gliga și Feromet au nevoie de ingineri, fiind vacante 6 posturi. Cei mai căutați sunt meseriașii, iar cei cu calificări de sudor, strungar, zidar, tâmplar, filator își pot găsi de muncă la Moldocor, Comes, Imob, Rifil. Industria alimentară și horeca sunt domeniile care completează oferta din zonă.
LMV la data de 19.12.2022Romanul mai are disponibile 156 de joburi, preponderent în confecții, electric, mecanic, comerț. Pentru necalificați sunt 61 de posturi împărțite între TRW Airbag Systems, Gipi Intermed și Mega Fashion Com. Trei firme caută ingineri pentru construcții civile, electrotehnică și proiectare instalații gaz.
În zona Târgu Neamț sunt 130 posturi în diverse domenii, de la croitorie, construcții și până la mecanică și comerț, între care și pentru 23 de necalificați. Sunt multe firme care au nevoie de mână de lucru și de meseriași, dintre care cele mai multe oferte vin de la Sofiaman Impex, Rotherm, Cuiul.
Orice detalii legat de cerințe și firmele angajatoare pot fi aflate de la Agenția Județeană de Ocupare Forței de Muncă Neamț, la numărul de telefon 0233.237780.
C.I.