„Stimați cetățeni,
Acum mai bine de doi ani am participat la alegerile locale din comuna Tarcău cu dorința de a schimba și îndrepta în bine foarte multe lucruri. Nu am ajuns primar, ca să beneficiez de anumite favoruri și avantaje, ci să realizez ceea ce alții, înaintea mea, nu au reușit. Suntem o comunitate mică, o mână de oameni, cum ar spune un muntean de-al nostru, dar supărarea mea este uriașă, datorită faptului că eforturile făcute în folosul oamenilor din ultimii ani își găsesc nuanțe negative în viziunea unora și, mai ales, a acelora care au lucrat pompieristic și fără milă cu banul public în administrația locală Tarcău. De aceea, vă informez că am fost nevoiți să refacem toate proiectele europene, ca să se poate finanța. Anterior, acestea nu erau primite la nicio instituție pentru a primi fonduri. Din păcate, sunt acuzat că am irosit banii comunității. Pentru cei care nu pot dormi noaptea din acest motiv, îi informez că nu a fost plătit nici măcar un leu, iar firma care a realizat refacerea proiectelor va primi onorariul «la succes», mai bine spus, atunci când vom primi finanțarea. În schimb, ceilalți, dinaintea mea, au cheltuit bani fără nicio noimă și fără rezultat. Cui folosesc toate aceste acuzații, pe care mi le adresează unii și care nu se mai opresc de o vreme? Evident, lor, celor care vor să revină în fruntea comunei și pe care au secătuit-o în anii trecuți.
Oameni buni, în fața acestor atacuri nu voi ceda și nici nu voi face un pas înapoi. Vorbesc despre aceste lucruri, pentru a informa corect comunitatea locală, de a arăta, alb pe negru, cum este situația. Sunt un om cu frică de Dumnezeu, iar pentru mine cuvântul, vorba rostită au o însemnătate aparte. De aceea vă spun că a atrage fonduri europene și guvernamentale implică eforturi considerabile, pe care unii care mă atacă nu o fac doar de dragul lovitului. În spate sunt interese mari, pentru că această comună are resurse importante.
Am depus proiecte de finanțare pe toate axele posibile, ceea ce alții nu au făcut. După o vreme, o să se vadă și munca noastră, însă mai avem puțin de așteptat.
Am spus și voi repeta la nesfârșit: pentru mine campania electorală s-a terminat imediat după alegerile locale din 2020.
De aceea, repet ceea ce am spus și cu alte ocazii. Sunt profesor de meserie, îmi iubesc profesia, dar vreau să rămână ceva în urma mea atunci când electoratul local nu o să mă mai vrea în funcția de primar. Acum, îmi place ceea ce fac și realizez că faptele bune trebuie să fie numai în folosul oamenilor. Acestea sunt și dorințele localnicilor, dar și cele ale Celui de Sus. Am credința că oamenii de la munte au un discernământ aparte și că pot realiza ceea ce a fost și ceea va fi în viitorul apropiat. Am traversat doi ani foarte grei. Am venit la primărie în plină pandemie, iar din februarie acest an a început războiul din Ucraina, care ne-a marcat pe toți. Prețurile cresc de la o zi la alta, iar bugetele sunt atât cât sunt. Cu siguranță, va fi și mai greu în viitorii ani.
Cu toate acestea, proiectele pe care le voi consemna în acest material sunt rodul muncii noastre, al unei echipe de specialiști și salariați din Primăria Tarcău, cărora le mulțumesc din suflet. Toată munca depusă zi de zi are ca scop îmbunătățirea calității vieții în comuna noastră. Este nedrept să arunci cu piatra în cel care îți vrea binele, care muncește pentru tine. Din nefericire, nu toți au acest crez lăsat de Bunul Dumnezeu.
Pentru mine, cel mai important este inima și sufletul omului și nu partidele politice. Numai că atunci când lucrurile decurg bine în privința proiectelor, unii vor să ne dezbine și să spună că unii sunt peneliști sau pesediști. Vreau doar atât, să ne judece Dumnezeu după faptele, vorbele și gândurile noastre”.
Prof. Manole-Dănuț FÎRȚALĂ , primarul comunei Tarcău
Proiecte și investiții în derulare – comuna Tarcău
- ”Modernizare drumuri de interes local, în Comuna Tarcău, județul Neamț” – Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
- ”Dezvoltarea, modernizarea și dotarea infrastructurii operaționale din cadrul Școlii Gimnaziale Iulia Hălăucescu, Comuna Tarcău, județul Neamț” – Programul Operațional Regional 2014-2020
3.”Reabilitare și modernizare cămin cultural, sat Tarcău, Comuna Tarcău, județul Neamț” – Programul Național Pentru Dezvoltare Rurală – PNDR, Măsura 7.6
- ”Înființare Sistem de alimentare cu apă potabilă și canalizare menajeră, cu stație de epurare satele Tarcău, Straja, Comuna Tarcău, județul Neamț”
5.”Reabiiitare, modernizare și dotare Muzeu Iulia Hălăucescu, Comuna Tarcău, județul Neamț” – Programul Național Pentru Dezvoltare Rurală – PNDR, Submăsura 19.2
- ”Grădiniță cu program normal, localitatea Tarcău, Comuna Tarcău, Județul Neamț” – Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) – etapa a II-a
- ”Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”
8. ”Amplasare stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în Comuna Tarcău, județul Neamț”.