Știți Hora Unirii, aia scrisă de Alecsandri, în 1848, ca o Horă a Ardealului? Hai să cântăm și să horim! E sărbătoare, ne-au dat guvernanții liber. E ziua memorabilă a Unirii Principatelor. De 156 de ani, ne cinstim strămoșii care au făcut Unirea cea Mică, eveniment care a prefațat Unirea cea Mare, decretată la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, de patriotul Vasile Goldiș.
24 ianuarie 1959. Ziua Unirii a fost prețuită dintotdeauna de toți românii, inclusiv de suveranii noștri. La sfârșitul lunii mai 1912, primul rege al României, Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, a vizitat Iașul. Un neamț get-beget în capitala Moldovei? Exact. Oare vor trece și alți nemți prin Piața Unirii din Iași? Vom trăi și vom vedea. Să revenim la Carol. Era însoțit de prințul moștenitor Ferdinand și de fiul acestuia, viitorul Carol al II-lea, o rușine a monarhiei, același care a transformat România într-o afacere personală menită să-i aducă venituri de peste tot. Poate fi asemănat foarte bine cu unii politicieni actuali, care, văzându-se în capul mesei cu bucate, au început să fure. Alaiul regal despre care vorbeam a asistat la dezvelirea statuii lui Alexandru Ioan Cuza, primul domn al României moderne, dăltuită de sculptorul italian Rafaello Romanelli, artistul care a mai realizat pentru România statuile lui Eliade Rădulescu (București) și Ovidiu (Constanța). Grandioasa manifestare s-a organizat în locul unde se adună dintotdeauna ieșenii în momentele înălțătoare, în Piața Unirii. Cu entuziasm și cu mult popor. Au participat delegații din toată țara și membrii Guvernului (Titu Maiorescu, Th. Rosetti, Matei Cantacuzino, C.C. Arion…). Festivitatea a fost deschisă de Mitropolitul Pimen. Cel mai emoționant moment a fost când bătrânul rege Carol s-a descoperit în fața statuii, declarând: ”Cu o vie satisfacție am venit la Iași, în a doua mea iubită capitală, spre a da însemnătate și mai mare Unirii. Primul rege al României, la picioarele domnului Unirii își îndeplinește o sfântă datorie către primul domnitor al tărilor surori unite, aducând în fața acestui monument prinosul de cinste ce se cuvine memoriei lui Vodă Cuza, care va rămâne de-a purururea neștearsă în amintirea popurului.” Frumos, nu? Numai un monarh adevărat este în stare să rostească asemenea vorbe mari.
Dintre celelalte cuvântări s-a evidențiat cea a istoricului A.D. Xenopol, care a scos în evidență marea însemnătate a reformelor lui Cuza și legătura domniei acestuia cu regele Carol I. S-a jucat și s-a cântat Hora Unirii, în care s-au prins și cei trei regi, guvernul și poporul. Carol avea atunci 73 de ani, iar Ferdinand, numit mai târziu ”Unificatorul”, 47. În 1914, Carol avea să închidă ochii, lăsând tronul lui Ferdinand, sub care se va înfăptui România Mare. Despre vizita primului domn al României moderne la Piatra Neamț, vom vorbi cu altă ocazie. Nu o vom uita nici pe Doamna Elena Cuza (Rosetti), vizitată de Nicolae Iorga, chiar aici, sub bătrâna noastră Cozlă.
Finalul poveștii domnitorului Alexandru Ioan Cuza
Se pare că istoria oficială e întotdeauna o ficțiune. La 24 ianuarie 1859, când Moldova și Mntenia s-au unit pentru totdeauna, Cuza Vodă a devenit un erou cu un nume de profundă rezonanță. Cel dintâi domn al României moderne a devenit omul epocii. Cel puțin așa l-a considerat Mihalache Kogălniceanu, sfetnicul său de încredere. O mândrie și o mângâiere pentru toată suflarea românească. Așa au consemnat manualele de istorie ridicarea lui Cuza.
După 7 ani de domnie, zbucimată dar rodnică, entuziasmul s-a stins încetul cu încetul. Alesul națiunii de la 24 ianuarie, ”părintele poporului”, a devenit brusc ”trădător” și ”mișel”. Se înțelege, după părerea adversarilor politici atinși de reformele lui Cuza. Ponegrit printr-o campanie internă și externă fără scrupule, șicanat permanent de opozanți, Alexandru Ioan I e silit să abdice într-o noapte de februarie. Paradoxal, a știut de complot și nu a luat nicio măsură. S-a resemnat, precum ciobanul moldovean din Miorița. A semnat actul de abdicare sub amenințarea pistoalelor, pe spatele unui complotist. Iubitul, slăvitul Cuza e alungat din țară ca un fur. Expulzarea lui ne-a creat o proastă impresie în Europa. Și astăzi suntem acuzați de străini că păstrăm în noi un blestem național. Că obișnuim să ne devorăm cârmacii. Analizați singuri! Pe Cuza l-am gonit din țară, amenințându-l cu pistoalele. Pe deputații din Sfatul Țării din Chișinău, care au lucrat pentru unirea Basarabiei cu România, i-am vândut rușilor. Sovieticii n-au îndrăznit să-l ucidă pe mareșalul Antonescu la Lublianka, am făcut-o noi, la Valea Piersicilor. Pe Ceaușescu l-am pus la zid, după o mascaradă de proces, care a stârnit și râsul curcilor. Mai are rost să continuăm cu gesturile politicienilor postdecembriști?
A fost surprins Cuza Vodă de subita ”schimbare la față” a foștilor săi colaboratori? Nicidecum. De când e lumea lume, au existat politicieni nesimțiți. Una zic și alta fac. Ce, astăzi nu avem asemenea specime? Domnul Unirii își cunoștea bine sfetnicii, știa că sunt roși de ambiții, interese și iluzii politice. Majoritatea visau ciolanul cu carne macră. Avea încredere doar în Alecsandri, Kogălniceanu și Negri. Intenția abandonării tronului îl chinuia de mult. S-a confesat și lui Napoleon al III-lea: ”Mă voi întoarce cu fericire la viața privată, părăsind un tron ce nu l-am visat, nu l-am căutat.” Și așa a făcut, pentru că ”era prea mare patriot pentru a nu ceda cu eleganță”. În această atmosferă confuză, dominată de agitații și dispute, are loc, la Iași, o zgomotoasă mișcare separatistă. Atenție, după detronarea lui Cuza! O mână de turmentați, ”elemente dubioase și slugi boierești”, face mare zurbalâc. Vor să salveze Țara! Cu lozinci antinioniste: ”Jos Unirea!” și ”Revoluție!”. Numai că, n-au convins pe nimeni. Cuza Vodă a întruchipat năzuințele epocii sale, s-a făcut purtătorul intereselor țării. Este veșnic și pretutindeni. În urbea noastră, capitală de județ, Cuza e prezent peste tot – străzile Unirii și Cuza Vodă, școlile ”Elena Cuza” și ”Elena Doamna”, casa ”Elena Cuza”, bustul…
Iată cum dojenea un pietrean opoziția: ”Dacă nu puteți menține Unirea pe care a făcut-o Cuza, pentru ce ați gonit pe eroul care a făcut-o?”
Exact, pentru ce?
(Prof. Dumitru RUSU)
2 comentarii
24 IANUARIE 1859 -ZIUA UNIRII -Cuvinte intelepte care se potrivesc si azi! Am dorit un PRESEDINTE care UNESTE ,un PRESEDINTE al ROMANILOR !!!
Iată ce spunea opoziția de atunci : ”Dacă nu puteți menține Unirea pe care a făcut-o Cuza, pentru ce ați gonit pe eroul care a făcut-o?”
Si iata ce spunea si Primul rege al României,aflat la 24 Ianuarie 1912 la Iasi la dezvelirea statuii domnului Unirii !
S-a descoprit , a incenunchiat si apoi a declarat :”Cu o vie satisfacție am venit la Iași, în a doua mea iubită capitală, spre a da însemnătate și mai mare Unirii” ,aducând în fața acestui monument prinosul de cinste ce se cuvine memoriei lui Vodă Cuza, ce va rămâne de-a purururea neștearsă în amintirea popourului roman !Merita citit !
Felicitari, domnule profesor! Se vde ca aveti talent si ca faceri parate din stirpea sin ce in ce mai arara astasi, cea a oamenilor de adevarata cultura.