Autonom este o companie de familie pornită în 2006, în Piatra Neamț, de frații Marius și Dan Ștefan. Începutul a fost modest, însă compania a crescut sustenabil, pas cu pas, cu optimism și încredere în viitor. În cei 16 de ani de activitate, Autonom a devenit achizitorul și administratorul celei mai mari flote din România, o flotă de peste 14.000 mașini. Autonom și-a început activitatea prin a oferi servicii de închiriere auto românilor care veneau acasă din diaspora, iar în prezent, Autonom este un jucător în top 5, după cifra de afaceri, în sectoarele principale de activitate: leasing operațional și închirieri auto. Compania operează cea mai extinsă rețea de mobilitate din România, prezentă în peste 40 de orașe din România și Ungaria și furnizează clienților săi, companii și persoane fizice, o varietate de soluții moderne de transport și finanțare precum: închirieri pe termen scurt și mediu, leasing operațional, transferuri cu șofer, închirierea temporară de flote, servicii de fleet management, asistență rutieră, servicii de spălătorie auto și închiriere de echipamente.
Filozofia Autonom a fost întotdeauna de a face tot ceea ce este necesar pentru a-și ajuta clienții, de a găsi soluții pentru problemele acestora, de a prelua riscuri și de a furniza serviciile cu respect și zâmbetul pe buze. O dată cu criza din 2008, ca răspuns la nevoile clienților persoane juridice, compania a început șă își diversifice portofoliul și să facă tranziția spre a oferi preponderent servicii adaptate companiilor, precum închirieri pe termen mediu și lung (leasing operațional). Antrenarea capacității de a lucra cu scenarii multiple și implementarea rapidă a ideilor, caracteristice business-urilor antreprenoriale, s-au dovedit de-a lungul timpului a fi alte două avantaje competitive. Dezvoltarea portofoliului de servicii de mobilitate oferite s-a datorat atenției acordate nevoilor clienților și transformarea acestora în oportunități de business, precum și de identificarea oportunităților apărute pe piață, care prezentau sinergii cu modelul de business.
Extinderea investițiilor și în alte domenii
În 2014, Autonom a început furnizarea serviciului de transferuri cu șofer, iar în 2015, compania a achiziționat Vehicle Management System (VMS), o firmă specializată în acest domeniu, accelerând astfel creșterea diviziei aflate în portofoliu și marcând totodată, prima extindere prin achiziție. Alte 3 achiziții importante care au sprijinit extinderea companiei au fost: preluarea diviziei de leasing operațional din cadrul Băncii Transilvania (BT Operational Leasing), achiziția Proasistta, companie specializată în furnizarea serviciilor de asistență rutieră, amândouă în 2018, și cea mai recentă, achiziția Ţiriac Operating Lease, un business cu o flotă de peste 2.600 de mașini, în 2022. Povestea businessului este scrisă în fiecare zi alături de peste 500 de colegi, iar viziunea companiei este de a fi un model de afaceri autentic, prin sistemul de management bazat pe valori și autonomie, prin dezvoltarea unei organizații care învață în fiecare zi și care are un impact pozitiv în comunitățile în care este prezentă. Cultura organizațională a Autonom a fost întotdeauna un element de diferențiere, iar învățarea continuă a constituit unul din elementele centrale care a determinat evoluția companiei. De aceea, Autonom este unul dintre cei mai apreciați angajatori din România, obținând numeroase distincții în acest sens de-a lungul timpului. Autonom a obținut 5 ani la rând titlul de Best Employer (2014-2018), în urma studiului organizat de AON Hewitt și se află în top 10 angajatori selectați de platforma Undelucram.ro, ca urmare a feedback-ului obținut de la foști şi actuali angajați.
Implicarea în comunitate
Totodată, Autonom face parte, din 2018, din comunitatea celor 123 de organizații recunoscute de WorldBlu la nivel mondial, care promovează principiile democratice și încurajează libertatea la locul de muncă. Implicarea în comunitate prin sprijinirea educației, a reprezentat întotdeauna o parte integrată în cultura organizațională. Proiectele educaționale, susținute prin intermediul Fundației Autonom, sunt dezvoltate de angajații companiei pentru comunitățile din întreaga țară. În cei 10 ani de activitate, Fundația Autonom a creat și sprijinit peste 750 de proiecte la nivel național, pentru dezvoltarea viitoarei generații și a sistemului educațional. Responsabilitatea a fost întotdeauna una dintre valorile Autonom, iar dezvoltarea sustenabilă reprezintă nevoia prezentului. De aceea compania caută în permanență metode noi de a continua creșterea sustenabilă și reducerea impactului negativ asupra mediului prin utilizarea responsabilă a resurselor. În 2021, compania a anunțat asumarea unor obiective ambițioase, aliniate cu cele la nivel european, prin Strategia de Sustenabilitate. Strategia a fost construită în jurul a trei piloni: „mediul înconjurător”, „oamenii și comunitatea” și „afacere și guvernanță sustenabile”. Cel mai ambițios obiectiv asumat îl reprezintă reducerea emisiilor medii ale flotei operaționale cu 25% până în 2025 și cu 51% până în 2030. În primăvara lui 2022, Autonom a publicat primul său Raport de sustenabilitate, iar rezultatele pot fi consultate pe site-ul companiei – https://www.autonom.ro/sustenabilitate. Tot atunci s-a alăturat inițiativei UN Global Compact, cea mai amplă inițiativă globală pentru sustenabilitate, reconfirmând astfel, într-o formă și mai clară, angajamentul pentru respectarea și promovarea celor 10 principii ale guvernanței corporative responsabile, în domeniile drepturilor omului, muncii, mediului și luptei împotriva corupției.
O afacere “verde” mereu în mișcare
Modelul de business implică o nevoie permanentă de finanțare pentru extinderea flotei și prin natura flexibilă, autonomă și antreprenorială a companiei, sunt identificate mereu noi oportunități și la tendințele domeniului. Astfel, în 2019, compania a decis să diversifice sursele de finanțare și să crească astfel maturitatea medie a finanțărilor prin intermediul unei emisiuni de obligațiuni, devenind astfel activi și vizibili ca emitent pe piața de capital. Există mult potențial în dezvoltarea pieței de leasing operațional și închirieri auto în România, însă acest lucru necesită investiții constante și semnificative an de an. Prin urmare, banii proveniți din emisiunea de obligațiuni au fost orientați pentru extinderea parcului auto și pentru alte investiții necesare pentru dezvoltare, pentru a acomoda nevoile de mobilitate ale clienților noștri pe termen scurt, mediu și lung. În 2022, pentru a accelera eforturile de accelerare a tranziției către o flotă cu emisii scăzute Autonom a aplicat și obținut o nouă finanțare verde semnificativă, oferită de European Investment Bank (EIB). Încă de la înființare, compania a înregistrat creșteri de două cifre anual ale cifrei de afaceri, ajungând în 2021 la venituri de 394,3 milioane de lei și un profit net de 22,5 milioane de lei. Compania urmează să publice rezultatele pentru anul 2022, în luna aprilie. Obiectivele pe următoarea perioadă sunt de a continua investițiile, atât în creșterea organică a companiei, precum și în achiziționarea de companii compatibile cu grupul, pentru a continua dezvoltarea și pregătirea grupului pentru economia viitorului. Prin intermediul ATM Ventures, divizia de investiții dezvoltată de cei doi frați, compania investește direct în startup-uri cu scopul de a sprijini și de a accelera dezvoltarea inițiativelor antreprenoriale românești, mici și mijlocii. Până în prezent, Marius și Dan Ștefan au investit direct și indirect în peste 50 de start-up-uri de mobilitate, tehnologie, retail și altele. O listă completă poate fi consultată pe site-ul diviziei: holding.ro.
Angela CROITORU