Prezent la ceremoniile de la Iași alături de Nicolae Ciucă, președintele PNLși prim-ministrul Romîniei, George Lazăr, președitele PNL Neamț a transmis un mesaj în care a îmbinat moșteirea istorică cu îndemnul la responsabilitate pentru clasa politică actuală, care ar trebui să se ridice la înălțimea inaintașilor care au făcut posibilă îndeplinirea idealului național, unirea tuturor românilor într-o singură țară.
”Românii şi-au unit granițele, dar mai ales inimile, care bat în acelaşi ritm, al poveştii unui singur popor.
Momentul Unirii Principatelor Române, în urma dublei alegeri a domnitorului moldav Alexandru Ioan Cuza, atât în Moldova, cât şi în Țara Românească, este astăzi simbolul realizării celui mai mare ideal al înaintaşilor noştri: statul român.
Istoria pune acest eveniment la baza creării României de astăzi, un stat unitar care reuneşte toți românii care trăiesc în spiritul aceloraşi tradiții, vorbesc aceeaşi limbă şi au o moştenire istorică şi culturală comună; un mare pas înainte către România Mare, către independență şi către recunoaşterea în spațiul internațional a statului suveran român.
Un rol deosebit l-au jucat oamenii politici ai momentului, care au luptat pentru a uni românii nu doar în spirit şi conştiință, cât şi în lege.
Lor le suntem datori să păstrăm aceeaşi pasiune când vorbim despre țară şi să luptăm cu aceeaşi îndârjire pentru binele poporului român.
Să fim uniți, să fim puternici şi să ne asumăm responsabilitatea pentru moştenirea pe care am primit-o: România!
La mulți ani, dragi români!„
George Lazăr, președinte PNL Neamț