Cu binecuvantarea și sub directa implicare a Înalt Preasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la inițiativa și sub coordonarea Părintelui paroh Radu-Vasile Botezatu și a Părintelui slujitor Gheorghe Ursache, la Biserica “Sfinții Petru și Pavel” din Goșmani-Bărc, comuna Români, duminică, 22 ianuarie 2023, a fost sărbătorită împlinirea a 164 de ani de la Mica Unire (24 Ianuarie 1859). La 24 ianuarie/5 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales Domn şi al Ţării Româneşti, după ce la 5/17 ianuarie 1859 fusese ales Domn al Moldovei, realizându-se astfel Unirea celor două Principate Române, sub conducerea unui singur domnitor. Acest eveniment major în istoria ţării noastre a reprezentat primul pas făcut pentru realizarea unui stat naţional unitar român.
Evenimentul de duminică a fost dedicat acestei sărbători și s-a bucurat de larga participare a enoriașilor parohiei, îmbrăcați în frumoase straie populare, de elevii Scolii Gimnaziale “Gheorghe Nicolau” însoțiți de cadrele didactice, de enoriași. Prezența onorantă a doamnei inspector școlar general prof. Florentina Luca-Moise și a doamnei inspector școlar prof. Mihaela Aldea, alături de primarul comunei, domnul Manole Ciobanu, a viceprimarului comunei, doamna Melania Poenaru și a consilierilor locali a făcut ca sărbătoarea să fie și mai vibrantă.
După slujba de Te-Deum, înălțată în cinstea sărbătorii, cu participarea a trei preoți, a urmat un frumos program artistic realizat de elevii școlii, vizitarea expoziției cu lucrări plastice organizate în foișorul Bisericii, manifestări dedicate acestei zile. Lucrările expuse au fost scoase și din „trăistuța cu amintiri” a proiectului „Nu uita că ești Român”, dar au fost promovate și lucrări de o mare sensibilitate artistică a fostei noastre eleve, Elena Ciobănică, acum elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național ”Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț, precum și a elevei Roxana-Ștefania Ciobanu, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială Nr. 1 Siliștea (Români).
Activitatea a continuat cu dezvelirea unei plăci comemorative cu efigia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la Muzeul Satului din localitate. Acest lăcaș de cultură a fost fondat prin efortul și strădania doamnei preotese înv. Virginia Ursache și a părintelui Gheorghe Ursache și este amenajat în clădirea școlii din Bărc, construită în anul 1859. În curtea muzeului, la finalul activităților, toți cei prezenți, cu mic, cu mare, au dat ”mână cu mână” într-o horă a conștientizării, a neuitării și a păstrării vii a Zilei Unirii Principtelor Române și a celor mai importante evenimente din istoria poporului nostru, după care s-au ospătat cu plăcinte moldovenești și o cană cu vin fiert.
Despre activitatea de la Goșmani, doamna inspector școlar general prof. Florentina Luca-Moise a spus la final: ”Multe izvoare istorice ne arată că primele școli românești au fost în biserică, iar primii învățători au fost chiar preoții… Un „fir” nevăzut leagă Biserica de școală, de istoria și devenirea noastră… Și am simțit asta azi, la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Români, Parohia Goșmani. Am fost acolo foarte mulți oameni – bunici, părinți, copii de toate vârstele – sute de oameni din comunitate, în frunte cu primarul Manole Ciobanu. Cât de frumos a fost!
Preoții Radu Botezatu, Ioan George Purcariu și Gheorghe Ursache au sărbătorit Mica Unire și, ca de fiecare dată, vorbele lor ne-au mângâiat sufletele, ne-au întărit și ne-au unit. Preoții de aici sunt neobosiți! Au multe activități cu copiii, pe care îi învață să păstreze datinile și să cunoască istoria!”.
Cuvinte simple și pline de înțelepciune a adresat și părintele Gheorghe Ursache. „Omul își rânduiește viața și învinge greutățile numai prin credința sa și prin legătura cu Dumnezeu. Credința însoțită de iubire, răbdare și fapte bune îl ajută pe om să depăşească toate greutățile vieții. La mulți ani, România! La mulți ani, români de pretutindeni!”.
(Rep.)