Dr. Andreea Nechita, medic specialist în dermatovenerologie va fi, începând cu data de 4 martie, angajatul spitalului Târgu Neamț. Despre dr. Andreea Nechita Mesagerul de Neamț a publicat un interviu aici. În anul 2018, primăria Târgu Neamț i-a acordat titlul de cetățean de onoare al orașului.
Contactată telefonic, dr. Andreea Nechita ne-a declarat: “Într-adevăr, începând cu data de 1 martie voi fi fizic în spitalul Sf. Dimitrie Târgu Neamț, însă activitatea mea propriu-zisă va începe în momentul în care se finalizează toată procedura birocratică referitoare la tranziția din funcția de medic resident, în cea de medic specialist. Ulterior, îmi voi desfășura activitatea în ambulatoriul de specialitate, acolo unde voi oferi consultații atât cu bilet de trimitere, cât și cu plată. Sunt bucuroasă pentru că după acești 11 ani de studiu voi ajunge să profesez în orașul natal. Îmi doresc ca pacienții să aibă parte de servicii de calitate, astfel încât să aprecieze și munca tineretului. Sunt recunoscătoare pentru această șansă care s-a concretizat încă de anul trecut cu ajutorul domnului primar Daniel Harpa și a domnului manager, dr. Alexandru Patrașcu. Am încredere că spitalul din Târgu Neamț se află în plin proces de regenerare, iar lucrurile se vor desfășura așa cum e firesc”.
Dr. Alexandru Patrașcu, managerul spitalului: “ Începând cu luna martie, dr. Andreea Nechita se va prezenta la spitalul orășenesc. Conducerea spitalului împreună cu Consiliul de Administrație este implicat în organizarea și desfășurarea activităților medicale, în cele mai bune condiții. Îi urăm mult success în activitatea medical și o asigurăm de tot sprijinul necesar”.
Daniel Harpa, primarul orașului: “Așa cum am anunțat încă de anul trecut, domnișoara doctor Andreea Nechita va fi angajatul spitalului nostru. Este o mare mulțumire și satisfacție pentru mine personal, că am reușit acest lucru împreună cu domnul manager Patrașcu. Faptul că primăria i-a acordat titlul de cetățean de onoare vine ca urmare a meritelor și calităților sale. ÎI urez mult success, putere de muncă și sănătate! Voi sprijini actul medical de la noi și voi încuraja în continuare tinerii medici să vină la spitalul nostru. Iar investițiile în spitalul Târgu Neamț sunt în continuare o prioritate pentru mine”.
Având în vedere faptul că dr. Andreea Nechita se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, conducerea spitalului și Consiliul de Administrație au luat în calcul ca actualul spațiu din parcarea Policlinicii, unde își are cabinetul dr. Teodora Șufaru (căreia la începutul lunii aprilie îi expiră contractul de închiriere a spațiului cu primăria orașului) să fie dat către noul medic.
C.T.S