Așez aceste rânduri, plecând de la o cugetare a lui Aristotel, în care spunea că „cei care aleg să educe copiii sunt demni de mai multă onoare decât cei care le dau viață. De aceea, pe lângă viață, să dăruim copiilor arta de a trăi bine, educându-i”.
Când m-am „adunat” pentru a scrie acest text, mi-au trecut prin minte o mulțime de idei, toate deodată, ca într-o explozie a focului de artificii… Mă întrebam cam în câte feluri se poate materializa EDUCAȚIA. Sau în câte moduri poți explica unui seamăn ce înseamnă educația. Apoi mi-a trecut prin minte că EDUCAȚIA seamănă cu însuși Universul: e într-o continuă expansiune pentru că există întotdeauna loc de mai mult și mai bine; modificabilă, pentru că poate comporta sincope de care e musai să ne îngrijim constant cu scopul de a nu pica în plasa iluziilor; funcționează pe baze de frecvențe, deoarece contează enorm mediul educațional, sursa de educație, felul celui sau celor de la care primim educație; infinită, pentru că niciodată nu vom afla dacă nu care cumva sufletul nostru, odată plecat către alte zări, duce cu sine amprenta a ceea ce a primit aici, pe pământ, ca formare și informare.
De aceea spun că e mare curaj să poți crede că într-o singură viață EDUCAȚIA se poate desăvârși. Și totuși avem îndrăzneală. Sau poate nebunia de a ne avânta într-o astfel de odisee, neștiind decât că asta înseamnă a duce la bun sfârșit o misiune pe care numai harul o poate face memorabilă și eficientă.
Începuturi…
Dar, să povestesc câte ceva despre unul dintre templele cunoașterii din județul Neamț și anume Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, sat Pângărăcior, comuna Pângărați, precizând că primele mărturii privind istoria școlii pângărățene se datorează vrednicilor dascăli Ion Timofte (1881-1947) și Ioan Stroia care au confirmat că marile evenimente de la mijlocul secolului al XIX-lea, atât Revoluția de la 1848, dar mai ales Unirea Principatelor, au amprentat în mod elocvent evoluția învățământului acestei comune, acesta datând încă din anii 1845-1846.
Prima școală oficială a luat ființă în anul 1860 cu primul ei învățător, Arhid. Focșa, aceasta funcționând în chiliile mănăstirii, până în anul 1872, când este mutată la Tarcău. Iată cum, în reprezentația învățătorului Ion Timofte se creiona istoria dezvoltării învățământului primar și gimnazial în satul și comuna Pângărați: „Înainte de anul 1860, se pomenește de un oarecare dascăl, Ioan Orza la care veneau băieții din satele Pângăraților să învețe carte bisericească. Între elevii acestui dascăl, se pomenesc doi băieți – Dumitru și Simion – acesta din urmă ajungând episcop.
În anul 1860 ia ființă școala oficială, în baza unui ordin al Ministerului Școalelor din 12 decembrie 1859 prin care obliga Mânăstirea Pângărați să deschidă școala pentru 20-30 de elevi înscriși. Primul învățător a fost Arhidiaconul Focșa. Școala funcționează pe seama mânăstirii până în anul 1873, când se mută la Tarcău.
În anul 1882 se deschide o școala oficială de stat la Pângărați, învățător fiind preotul Ghe. Grigoriu (1882-1888), urmat de Cezar Ionescu, titular (1888-1902).
În ce privește localul de școală, se știe că la început cursurile s-au ținut în chiliile Mânastirii Pângărați, iar între 1882-1906 în case închiriate. În 1906 s-a construit din lemn un local propriu cu două săli de clasă, prin cheltuiala comunei, local care a fost mistuit de un incendiu în noaptea de 13 februarie 1929…
În anul următor, prin stăruința aceluiași director, s-a construit, pe cheltuiala statului, un local de cărămidă, cu patru săli de clasă, unul dintre cele mai frumoase localuri de școală de pe Valea Bistriței.”
Așadar, începuturile școlii din comuna Pângărați sunt legate de primii dascăli care și-au pus în slujba luminării tinerelor vlăstare, priceperea, abilitățile și competențele didactice, în localurile improvizate, din a doua jumătate a veacului al-XIX-lea.
… și prezent
Despre dascălii de-acum scriu cu acceași prețuire, cu atât mai mult cu cât am avut vreme, în cei șase ani, să-mi conturez o părere despre fiecare. Sumarizez prin a spune că nimic din ce se întâmplă frumos nu e cu putință fără Simona Coscaru, mâna de fier în formarea și informarea elevilor – profesor de Limba și literatura română, Diana Tudurachi – profesor de Limba și literatura română, Dana Antonoaea, unul dintre stâlpii de forță ai școlii – secretarul școlii, Cezar Bancu, destonicul aducător de trofee – profesor de Educație fizică și sport, colegul Andrei Vițelaru – profesor de Educație fizică și sport, Irina Manolache și Ramona Popescu – matematicienele notabile ale școlii noastre, profesionistele Florica Săndulescu și Mioara Vamanu, Liviu Lungu, un priceput lingvist – profesor de Limba și literatura franceză, Claudia Covasan și Geanela Ifrim – de la catedra de Limba și literatura engleză, doamnele educatoare Mariana Chișor, decana de vârstă și mentorul nostru, Elena Ilioaia, echilibrul segmentului preșcolar, Ramona Sauciuc, devotată profesiei de dascăl; doamnele învățătoare care înseamnă sufletul măreț, dătător de sens al unității noastre de învățământ: Simona Gherasim, Mihaela Hoșteanu, Diana Bulboacă, Andreea Boroeanu, Roxana Butucaru, Aruxandei Dumitrina, Mihaela Ungureanu, împreună cu Flavius Coscaru, mezinul școlii noastre, Manuela Muraru, Dana Zamă și Vali Handaric, furnicuțele de la compartimentul didactic auxiliar, împreună cu Tiberiu Chibea cel care învață elevii cum să vâneze locul fruntaș la olimpiadă, Ionuț Rădeanu, iubitor de meleaguri și metodică și Laura Onțanu, educație muzicală..
Desigur, amintim aici și colegii de la nedidactic, cei care își dedică verile, nopțile și strădania bunului mers al școlii noastre: soții Florin și Mihaela Lazăr, Laura Vasiliu, Georgel Pîntea, Vasile Chiriac, Elena Grivase și Gheorghe Stroia, cărora le datorăm nesfârșită mulțumire!
Poate mă veți întreba de ce am amintit atâtea nume și nu am ales să scriu generic. Vă răspund: pentru că vreau ca toată suflarea, cititoare a acestei epistole, să afle că despre fiecare om care lasă o urmă frumoasă pe-acolo, pe unde umblă cu inima, trebuie să se afle numele.
Închei, așternând gânduri de mulțumire tuturor părinților și copiilor care au crezut și cred în noi și fără de care n-am cunoaște rost sub cer pângărățean! De asemenea, mulțumim doamnei inspector școlar general Florentina Luca-Moise, pentru felul în care așează balsam peste rană, atunci când negura acestor timpuri stinge apăsat din flacăra educației în România. Mulțumim domnului primar al comunei Pângărați pentru că n-a știut a spune „Nu” atunci când am cerut! Mulțumim în egală măsură tuturor colaboratorilor educaționali, pentru că ne-au ajutat să credem în cuvântul „considerație”!
Muțumesc celor care citesc aceste „Gânduri despre ȘCOALĂ-TEMPLUL CUNOAȘTERII”, așternute de un om simplu, trecător prin sala de grupă, cancelarie și vreme!
Cu nesfârșită prețuire, mă înclin!
Profesor pentru învățământul preșcolar Carmen Ionela Muraru, director al Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” sat Pângărăcior, comuna Pângărați.
