Limita dintre viață și moarte este uneori o linie atât de subțire, încât aproape nu poate fi zărită. Unii decid suprimarea acestei granițe printr-un gest extrem, în urma unor abuzuri, traume sau afecțiuni. Dacă sunt văzuți la timp, mai este speranță. Aici intervine agentul șef adjunct Silviu Lazăr, din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al Poliției Neamț. El este negociatorul, “liantul“ dintre cel aflat într-o situație de risc iminent și colegii pregătiți să intervină. Este un om plăcut vederii, dar mai ales auzului. Un glas calm, cald, clar, cu intonație, cursivitate, și o privire ce nu pare să judece aparențe. A terminat școala de agenți în 2010, iar doi ani mai târziu, într-o patrulare de rutină avea să salveze prima viață, deși nu era atestat ca negociator.
”Eram în patrulare la Dumbrava Roșie, noaptea, singur, abia terminasem școala, aveam 24 de ani. La un moment dat, aproape de canalul hidroenergetic, văd cu coada ochiului ceva, o umbră, nici nu am fost sigur. Primul gând a fost că sunt niște hoți. M-am dat jos din mașină, m-am apropiat și am văzut o femeie. Se dezbrăca și voia să se arunce în canal. Era frig și ea tot intra în apă, puțin câte puțin. Eram doar eu cu ea și cred că la început a speriat-o uniforma. Discuțiile au durat vreo două ore, nu a fost ușor, era determinată. Avea acasă 2 sau 3 copii, era traumatizată. Eu mă apropiam, ea se depărta. Nu era practic o procedură de negociere, dar am zis că nu renunț. A fost vorba de comunicare și empatie, nu trebuie să fii rigid în astfel de situații. Până la urmă am reușit să o conving, am chemat ambulanța, iar când au luat-o cadrele medicale era în hipotermie, avea picioarele vinete. Este greu în intervențiile cu femeile maltratate, în aceste cazuri cel mai bun negociator ar fi o femeie”, a spus Silviu Lazăr.
Cel mai recent caz, cel al unui bărbat din Cândești, care s-a urcat în podul casei cu o butelie, după ce a stropit totul cu combustibil și diluant, nu a fost unul ușor.
“Sunt niște proceduri, niște tehnici, aduci cu tine la negocieri o persoană apropiată celei cu care discuți, dar aici nu a fost cazul, era certat cu toți din familie. Eu vorbeam cu el prin porta-voce și mă auzea, eu nu auzeam ce spune. Era baricadat în pod și, dacă mă apropiam, arunca cu apă fierbinte sau cu bucăți de lut din pod. Rolul meu a fost să aflu ce îl supără și, ce să vezi, i se tăiase curentul electric. Avea la el o mască de gaze, din aceea veche, dar și un topor. Un timp am vorbit cu el la telefon, apoi l-a închis“, rememorează polițistul Lazăr. Misiunea s-a terminat cu bine, fără victime.
”Lumea spune că sunt nebuni, eu spun că sunt oameni cu probleme”
La fiecare caz când se impune intervenția unui negociator, acesta nu este singur, în spate fiind o adevărată mobilizare de forțe, poate și 30 de persoane pregătite să intervină. Se culeg date despre persoană, telefon, istoric medical, locuință, căi de acces pe unde se poate interveni. Silviu Lazăr spune că fiecare caz are particularitățile lui. Un șoc a fost la o intervenție din timpul pandemiei, când o pietreancă ce locuia în mijlocul orașului nu și-a scos copilul din casă timp de 2 ani, de frica virusului.
”Doar ea ieșea, pe seară, când nu era multă lume, însă copilul de 7 ani nu a ieșit din casă 2 ani. Sesizarea a făcut-o unul din bunici, care a reclamat că minorul este sechestrat. Două ore au durat negocierile, auzeam cum cineva merge prin casă, un adult, dar nu auzeam copilul. Cât timp am discutat, am auzit doar mama, nu și copilul, de aceea am recomandat intrarea tactică. Era un apartament la etajul I și s-a intrat simultan, eu pe geam și alți colegi pe ușă. Am găsit o femeie traumatizată și un copil neglijat, arăta de 4 ani, neîngrijit, nespălat. Lumea spune că sunt oameni nebuni, eu spun că sunt oameni cu probleme și întotdeuna mai este o șansă. Din câte știu, copilul a rămas în grija bunicului”, rememoreză negociatorul Silviu Lazăr.
Uneori negocierea merge mai greu și ca profesionist, ulterior cauți ”buba”. La final vrei să știi ce a pus piedici, iar uneori răspunsul este șocant.
”Am intervenit la un caz la Roman, unde o femeie se urcase pe bloc și voia să se arunce în gol. Stătea fix pe margine. Am venit în spatele ei, la 5, poate 7 metri, distanța o setează persoana. Negocierile au mers greu, au durat spre 2 ore, am reușit până la urmă, dar studiind acest caz am constatat că ce m-a «tras înapoi» a fost asemănarea cu soțul ei. De aici și plecase totul, de la probleme în familie”, spune negociatorul IPJ Neamț.
”Nu poți păcăli, omul te simte”
Important în această meserie, spune negociatorul, este să nu dezamăgești, să nu minți. Omul aflat la nevoie, de cele mai multe ori nu are încredere în polițiști. De aceea negociatorul intervine în principiu în echipament civil. Chiar dacă are vestă, care îl protejează de eventuale atacuri, important este să fie civil. Nu contează, în tricou, la cămașă.
”Și ISU poate solicita negociator și a fost un caz acum câțiva ani, când o femeie s-a urcat pe magistrala de gaz de la Bistrița, peste canal, și amenința că se aruncă în apă. Au intervenit cei de la ISU și am mers și eu cu ei, cu o barcă. Erau curenți puternici, barca se mișca continuu, nu aveam stabilitate să stau în picioare. Am discutat, am întins mâna către ea, m-a apucat de mână și am reușit să o trag în barcă. Era pandemie și a trebuit ca femeia să fie dusă la spital, la Roman. M-a rugat să nu o las. Și nu am lăsat-o. Am mers cu mașina în spatele ambulanței. Ajuns acolo, m-a luat de mână și a fost de acord să se interneze. Internarea voluntară e foarte importantă. S-a mai întâmplat, de exemplu, să intervin de două ori pentru aceiași persoană. Nu mi s-a reproșat că am dezamăgit, că l-am păcălit, ba a fost mai simplu a doua oară, ne cunoșteam deja”, a adăugat polițistul.
În teren, nu știi cu cine ai de-a face, ce a dus spre gestul extrem, de aceea, un negociator se bazează pe colegi, polițiștii din comună, care știu sau pot afla de la săteni ce fel de om este cel la ananghie, temerile, ce îl nemulțumește.
”Eu țin legătura cu un psiholog și un preot și cer sfatul la nevoie. Poți interveni la un om foarte credincios și, dacă nu știi despre ce este vorba, te simte. În 99% din cazuri le spun că sunt polițist, discutăm, unii sunt reticenți, dar acest dialog favorizează tranziția”, a adăugat polițistul Lazăr.
Au fost situații când negociatorul a intervenit, dar cel aflat în nevoie a “acoperit“ agresorul. S-a întâmplat la o intervenție ce a avut loc în urmă cu aproximativ doi, la o familie din cartierul Precista, unde mama era amenințată de copil, un tânăr de 25 de ani.
“Am fost solicitat la acea intervenție unde era deja un echipaj de poliție, dar ușa era închisă și refuzau să deschidă. Băiatul își amenința mama și auzeam un zgomot ca cel care îl face ascuțirea unei lame de cuțit. Am discutat vreo oră și în sfârșit au deschis ușa, am intrat, dar cuțitul nu era nicăieri. Știam sigur ce auzisem, dar nu găseam cuțitul. La un moment dat femeia l-a scos dintr-un sertar și a zis ca nu a vrut să ne deranjaze. Acesta a fost un caz fericit“, spune Silviu Lazăr.
“Nu te impui, dar nici nu îl lași…“
Au fost situații în care s-a dovedit a fi o glumă sau o alertare care nu avea temei. Negociatorul a fost solicitat să intervină pentru un tânăr despre care un amic anunțase că ar intenționa să se sinucidă.
“Am găsit numărul de telefon și am sunat. O vreme nu a răspuns, apoi a închis de mai multe ori. Am reușit să vorbesc cu el până la aflarea locației și i-am zis că trece o patrulă să îl vadă. Mi-a zis «bine, dar să nu mă mai trezești, lasă-mă să dorm». Nici gând de sinucidere. Mai sunt și certurile între iubiți, în care unul amenință cu sinuciderea. Trebuie să excluzi orice variantă, nu poți să riști. După discuții în miez de noapte îți dai seama că nu are nici o intenție să-și facă rău“, spune negociatorul.
“Nu am avut nici o misiune eșuată, iar cel mai important este să nu rămâi niciodată fără cuvinte. Este o procedură, nici nu te impui, dar nici nu îl lași… Dar dacă îți dai seama că nu e loc, recomanzi pătrunderea tactică (intrarea forțată – n.r). Din 2017 sunt atestat ca negociator, o vreme am avut un coleg, dar acum sunt singur. Ar trebui să fie un compartiment, să mai fie cel puțin un coleg, poate chiar mai mulți“, spune Silviu Lazăr.
Gabi SOFRONIA
Un comentariu
Ce negociază de obicei ? Prețul la fasole !?