Inspectoratul Școlar Județean Neamț, sub egida Ministerului Educației, organizează, în perioada 1-4 martie 2023, etapa națională a Olimpiadei de Informatică pe Echipe, International Olympiad Informatics Team-2023, având ca școală-lider Colegiul Național de Informatică din Piatra-Neamț. Olimpiada va reuni în competiție 44 de elevi și 8 profesori însoțitori.
Programul competițional se va deschide miercuri, 1 martie 2023, cu primirea invitaților, între orele 14:00 și 18:00, la Grand Hotel Ceahlău, și va continua cu deschiderea oficială a concursului la Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, la ora 18.
Menționăm principalele repere orare ale olimpiadei: joi, 2 martie 2023, 9:00 – 12:00, susținerea probei IIOT, 14:30 – 17:30, vizitarea municipiului
Piatra-Neamț; vineri, 3 martie 2023, 9:00 – 15:00, excursie în zona turistică Târgu Neamț; 17:00 – 18:30, Festivitatea de premiere și desfășurarea spectacolului de gală, în Sala „Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț; sâmbătă, 4 martie 2023, vom ura Drum bun spre casă! competitorilor.
Comisia Centrală a Olimpiadei de Informatică pe Echipe va fi formată din: președintele Comisiei, domnul profesor universitar doctor, Adrian Iftene, decan al Facultății de Informatică Iași, președinte executiv al Comisiei, doamna consilier în cadrul Ministerului Educației, Alina Viorica Dumitrașcu, profesori din Comisia Națională de Specialitate Informatică și studenți medaliați la olimpiadele naționale/ internaționale de informatică. Invitați de onoare vor fi: președintele Comitetului Olimpic Internațional IIOT, doamna Nadia Amaroli (Italia), președintele Asociație pentru Promovarea Matematicii, ICAR, doamna Tamara Curtescu Marinciuc (Republica Moldova).
Evenimentul va fi însoțit, în paralel, de Concursul Pluridisciplinar PROSOFT@NT, la care sunt așteptați: 70 de elevi și 15 profesori însoțitori din România, 8 elevi și 2 profesori din Italia, 15 elevi și 3 profesori din Republica Moldova. Comisia Centrală a acestei competiții va fi formată din: președinte, domnul conferențiar universitar doctor, Mihai Gontineac, de la Facultatea de Matematică UAIC Iași, profesori din Comisia Națională de Specialitate Informatică și Matematică și specialiști din industria de software românească.
Tuturor participanților le dorim succes!
Inspector Școlar General al
Inspectoratului Școlar Județean Neamț,
prof. Florentina LUCA-MOISE