În anul 2022, am realizat o serie de investiții foarte importante pentru comunitatea noastră. De aceea, putem spune că anul care a trecut a fost prolific pentru comuna și Primăria Pâncești, reușind să finalizăm câteva proiecte. Nu sunt multe, dar toate sunt importante pentru comunitate.
Dispensarul uman
În acest sens, menționez finalizarea lucrărilor la construcția unui dispensar uman în satul Pâncești, obiectiv care era necesar pentru activitatea sanitară, apoi spațiile în care funcționa medicul de familie și farmacia erau improprii actului medical. Astfel, prin PNDL 2, cu ajutorul și sprjinul acordat de Guvernul României, am reușit să construim un dispensar modern, dotat cu două cabinete medicale pentru medicii de familie, un cabinet pentru stomatologie și un alt spațiu pentru o farmacie modernă și bine dotată. De asemenea, lângă dispensar am amenajat curtea și o parcare, ulterior mergând spre terenul de sport, unde am amenajat și o modernă parcare.
Sistem de alimentare cu apă și canalizare
Un alt proiect foarte important este legat de lucrările efectuate sută la sută, dar pentru care nu am reușit să încheiem, în anul 2022, procesul-verbal la terminarea lucrărilor, acțiunea fiind programată pentru luna februarie 2023. Pe baza acestei investiții, am tras apă în trei sate, iar canalizarea în două. Valoarea a fost de aproximativ 2 milioane euro.
Dotarea primăriei
Totodată, prin GAL “Colinele Iașilor” am avut un proiect mai mic, de dotare a primăriei cu mobilier și aparatură electronică, proiect realizat. Așa cum am spus și cu alte ocazii, chiar dacă proiectele nu sunt foarte valoroase, ele sunt foarte importante pentru noi, cei din comuna Pâncești. De aceea, am întocmit foarte multe proiecte. Avem proeicte depuse, dar și finanțări.
Modernizarea DC 78
În prezent, lucrăm pe ele, cu certitudinea că sută la sută vor fi implementate în anul curent. Iar aici amintesc cel mai important proiect, respectiv asfaltarea drumului comunal 78, care face legătura între Poienari și Dagâța. Drumul este într-o stare deplorabilă, dar prin Programul Național “Anghel Saligny” ne-a fost alocată suma de 9 milioane lei, bani suficienți pentru a termina acest tronson. De aceea, sperăm ca în maximum două săptămâni să semnăm contractul de finanțare și să ne apucăm de lucru. Într-un fel, această lucrare pare cea mai importantă pentru comunitate, dar nu aș pune-o înaintea proeictului de apă și canalizare. Din punctul meu de vedere, ar fi cea mai importantă atât ca valoare, cât și ca necesitate. Acest proiect a fost premergător celui de asfaltare la DC 78. Spun acest lucru, pentru că nu puteam realiza asfaltarea, dacă nu aveam apa și canalul.
Centru social integrat
În aceste condiții, cu toate că a fost foarte greu în ultimii doi ani, am realizat multe proiecte și avem certitudinea, tot pe sănătate, să obținem, prin PNRR și prin Ministerul Sănătății, un nou obiectiv. În acest sens, a fost deja selectați, fiind vorba de construirea unui centru comunitar integrat, în care vor funcționa mai multe servicii. În prima fază, centrul va fi susținut de primărie, prin PNRR și ministerul respectiv, care ne oferă banii pentru proiect. Vom realiza o construcție nouă, care va fi amplasată în curtea primăriei. Tot prin acest proiect, ni se vor da fonduri pentru dotarea cu aparatură medicală, care va fi stabilită în funcție de medicul de familie, de medicii specialiști care vor veni la Pâncești pentru a consulta pacienții. Nu are treabă cu dispensarul medical uman. Este doar un centru medical. Vom încheia contracte de colaborare cu specialiști, pe diverse specialități din marile centre universitare, care să vină câteva ore pe săptămână pentru consultații. Tot aici se vor putea lua probe pentru analize, ca oamenii să nu mai bată drumurile la oraș. Este un proiect care va ajuta comunitatea și care va rezolva unele probleme importante ale sănătății întregii comunități. Cred că va schimba total optica de prestare servicii medicale populației. Dacă vom reuși să facem acest centru funcțional, ar fi formidabil pentru noi. Pentru asta, suntem obligați să avem asistent social și asistent sanitar comunitar, posturile fiind deja ocupate și trecute în organigramă. Tot acolo vor putea fi adăpostite pentru o zi, două, persoanele alungate de acasă, bătute etc, dar nu pentru mult timp, acolo fiind tratate doar din punct de vedere medical. Nu putem să substituim un act medical cu unul social. Nu este cazul de prevenire a violenței în familie sau de altă natură. Pentru o noapte, două, se pot găzdui persoane în acest centru, dar nu mai mult. Vor fi camere amenajate și dotate cu paturi și tot ceea ce trebuie.
Noi dotări la primărie
Pe alte domenii, în activitatea publică mai avem un proiect de construire garaj pentru utilajele primăriei, obiectiv care a fost făcut cu fonduri prorprii. Am scos autorizația de construire, urmând ca în anul 2023 să fie terminată lucrarea. Garajul se impune, mai ales că, prin GAL, urmează un alt proiect, prin care să achiziționăm un buldoexcavator nou. Mai avem unul, dar este vechi, l-am luat acum 10 ani la mâna a doua, fiind deja depășit. Avem un mini încărcător achiziționat în urmă cu patru ani, tot prin GAL. Mai avem și un tractor nou, care este achiziționat în urmă cu doi ani.
Totodată, mai avem un proiect prin care se urmărește creșterea eficientizării energetice în clădirea mai nouă a primăriei și în care a funcționat până acum dispensarul uman. Acolo vom muta clădirea administrativă, dar nu înainte de a intra în acest program PNRR, prin care o să refacem clădirea din temelii. Un alt proiect important este Planul Urbanistic General (PUG), la care am lucrat și în 2022, și la care vom lucra în 2023. PUG-ul nu a fost reactualizat în ultimii 10 ani. Trebuie neapărat refăcut, în vederea dezvoltării comunității. Este o investiție foarte mare, dar nu am găsit nicio finanțare din surse externe. Comuna Pâncești are o populație redusă, iar baza impozabilă este mică. Nu prea avem fonduri proprii. Un astfel de proiect este destul de costisitor, dar într-un an, maximum doi, îl vom finaliza.
Infrastructura școlară
La Școala Pâncești, am avut un proiect în anul 2022, privind Creșterea capacitățiii de gestionare a crizei sanitare Covid 19, pentru elevii și cadrele didactice, proiect care a fost finalizat. Cu toate că la nivel local nu au fost efecte foarte mari ale acestor proiecte, este foarte bine, pentru că prin acest proeict școala a fost dotată cu aparatură, constând într-o poartă de intrare, în care copiii sunt monitorizați ca atunci când intră să nu aibă temperatură sau alte semne de îmbolnăvire. Cu excepția măștilor, au fost foarte mute materiale sanitare care au ajuns în școală: dezinfectanți, detergenți, săpun lichid și tot felul de produse adresate igienei. Pentru anul următor, școala a fost prinsă într-un proiect, care deja este aprobat, urmând ca în proxima perioadă să semnăm contractul de finanțare prin PNRR, prin Ministerul Mediului. Acesta se referă la eficientizarea energetică în corpul B al Școlii Gimnaziale Pâncești.
Alte proiecte
Mai avem depus la Compania Națională de Investiții un proiect privind construirea unui Cămin Cultural, care a fost redepus în anul 2021. Avem promisiuni că în acest an, fiind pe lista sinteză, va fi inclus pe lista de investiții 2023. Actualul Cămin Cultural va fi demolat, iar în locul lui va fi noua construcție, cu o capacitate de 250 locuri. Va fi o clădire foarte frumoasă, care este neapărat necesară. Se va reface totul, iar complexul va avea sală de spectacole, bibliotecă și un muzeu al satelor. În fața Căminului Cultural actual, am amenajat parcarea din centru, iar între terenul de sport și dispensar va fi amenajat un parc de recreere. Este realizat în proporție de 20% și sperăm să-l finalizăm anul acesta prin bugetul local. Mai avem un proiect foarte important, pentru care este semnat contractul de finanțare cu Ministerul Mediului. Mă refer la modernizarea sistemului de iluminat public stradal. Este un sistem modern și va funcționa prin tele-gestiune. Asta înseamnă că din biroul primăriei se va putea regla intensitatea luminii, perioada de funcționare, inclusiv perioada de aprindere. Vor fi montate peste 250 de lămpi stradale în toată comuna și vor fi montate din stâlp în stâlp. Lămpi moderne, cu un consum redus, după noile tehnologii. Lucrarea va fi termină în această vară. Mai dorim să înființăm un sistem de supraveghere. La toate aceste realizări, avem și neajunsuri, pentru că sunt elemente tulburente în comună, care perturbă bunul mers al activităților. Spun acest lucru, pentru că strică anumite lucruri realizate de alții. De aceea, este nevoie de un sistem de supraveghere și vom monta cam 2-3 camere video în fiecare sat, 15 în toată comuna. În schimb, tot prin PNRR avem aprobat un proiect care se numește “Dezvoltarea sistemului de management local”, prin implementarea unor infrastructuri inteligente. Asta constă în faptul că în centrul comunei, pe lângă școală, dispensar, parc, vor fi amenajați 12 stâlpi inteligenți, care să aibă internet, cu surse de energie pentru încărcarea telefoanelor, cu camere de luat vederi în număr de 12 și care vor monitoriza spațiul zi și noapte. Mai avem un proiect, care este doar la stadiu de proiectare, prin Ministerul Mediului și prin PNRR. S-a deschis o posibilitate, prin care putem construi unități de producere de energie electrică din surse regenerabile. Noi am decis să construim un parc foto-voltaic. Sperăm ca anul acesta să semnăm contractul de finanțare, să-l realizăm, urmând ca noul parc să ne producă energia pentru tot ceea ce înseamnă comunitatea noastră: iluminat public, clădirile publice, școli, dispensar, cămin cultural și primărie, ca să nu mai cheltuim bani mulți pentru energia electrică.
Constantin Augustin HOLMANU, primar