“Mesagerul de Neamț” își propune să prezinte săptămânal câte o secție a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Demersul vine în ideea în care considerăm că este momentul unei apropieri între cei care produc actul medical și beneficiari. Se vorbește foarte mult despre spital, dar de multe ori doar la nivelul instituției sau al Consiliului Județean. De aceea vrem, în măsura în care există deschidere, un dialog cu șefii de secție, cei care gestionează direct activitatea medicală. A venit rândul secției Pediatrie, a cărei prezentare este atipică. Am stat de vorbă cu doi medici – dr. Suzana Constatinescu, cea care a condus secția în ultimii 16 ani și dr. Iulia Liliana Ilaș, noua șefă de secție de la 1 februarie și până la concurs.
– Aveți 16 ani la conducerea Pediatriei, cred că sunteți unul din cei mai longevivi medici șefi.
Am venit din Neonatologie pentru postul de pediatru. Eu sunt medic pediatru și postul era de șef de secție. Dar am venit pentru că eu pediatrie am vrut să fac toată viața, asta mi-a plăcut și dacă ar fi s-o iau de la capăt tot pediatru aș alege. Este o secție foarte mare, avem 80 de paturi în structură, câteva în conservare din cauza lucrărilor neterminate. Când am venit eu șef de secție, în 2006, erau 115 paturi. Este și o secție cu profil special. Asigurăm asistența medicală de urgență și nu numai a populației infantile arondate spitalului, dar orice caz deosebit de la celelalte spitale este transferat aici. Asta înseamnă că aici este o muncă uriașă, formată din două aspecte. Primul este munca propriu-zisă cu copilul, cu patologia copilului. Dar, copilul este însoțit de mama, cu care trebuie să stabilești o relație foarte bună, astfel încât să obții informațiile medicale de care ai nevoie și mama să aibă încredere în metoda ta terapeutică. Atâta timp cât corespondența dintre medic și mama nu este biunivocă, riști ca rezultatul să nu fie cel dorit. Există o foarte mare neîncredere în corpul medical sădită de-a lungul anilor. Vă rog să scrieți așa, sădită de-a lungul anilor! Am ajuns că părinții intră în camera de garda și te privesc cu suspiciune, uneori chiar cu dușmănie sau te privesc cumva superior, încercând să te verifice dacă tu i-ai spus tot ce-a citit el pe Google. Avem un foarte mare competitor în Google și trebuie să încerci cât poți de mult să scoți din mintea omului idei preconcepute, dar asta într-un timp foarte scurt. Nu-ți permiți să pierzi foarte mult timp, fiindcă la ușa cabinetului sunt permanent persoane care așteaptă. Actul terapeutic riscă să aibă de suferit pentru că suntem într-o mare competiție și în criză de timp. Aici este un spital de urgență, deci la spital vin urgențele. Însă urgențele sunt confundate cu orice simptom care i se pare părintelui că are repercusiuni asupra copilului. Și aici este marea noastră problemă. Ar trebui să fie un circuit: medic de familie în primul rând, centru de permanență, policlinică și în cele din urmă spital. Or, medicul de familie de cele mai multe ori nici el nu este văzut, din varii motive. Și atunci se vine la camera de garda la Pediatrie, se aglomerează inutil, aici sunt doar un doctor și o asistentă timp de 12 ore la un volum de 60-80 uneori și 100 de pacienți. Este inuman! E posibil să ai momente când nu gândești calm, liniștit, ca să poți să duci la bun sfârșit consultul și să iei măsurile necesare. Deci să nu confundăm urgențele! Știți că pe Facebook se cer recomandări pentru un medic pediatru bun? Definiți ce înseamnă medic pediatru bun. Bun, în opinia multora, înseamnă așa: un medic care stă și te ascultă permanent, indiferent ce spui, care îți răspunde la toate telefoanele, inclusiv la ora 3 noaptea, care îți dă antibiotic dacă tu vrei antibiotic, căruia îi trimiți pe telefon poze ale copilului și ale produselor biologice ale copilului!
– Pediatria este o specialitate grea, totuși.
Da, dar nu există medici pediatri buni sau mai puțini buni. Poate există medici mai buni sau mai puțin buni comunicatori. Nu sunt medici proști și medici deștepți. Când ai un copil în urgență, trebuie rapid să consulți și să iei o decizie, n-ai timp de povești, trebuie să rezolvi rapid problema. Am colegi din multe specialități care știu medicină, dar nu au darul comunicării. Asta nu înseamnă că nu sunt medici buni. Oamenii trebuie să înțeleagă noțiunea de urgență și să respecte circuitul. Eu, ca medic, sunt mulțumită când îmi fac treaba și pacientul pleacă bine, mama și-a scos din minte spaima cu care a venit. Când ți-e copilul bolnav, ți se prăbușește tot universul și vrei pe cineva să te ajute și pe tine, ca mamă. Noi ca medici trebuie să înțelegem și spaima cu care a venit mama. Poate aici se face diferența între medici. Dar actul terapeutic este la fel. Spuneam că, dacă mama nu are încredere în tine ca medic, copilul se va vindeca într-un timp mai îndelungat. Asta e verificat în secție. Sunt niște legături mamă, copil și medic. Încrederea mamei în medic se construiește. Dar, repet, nu trebuie confundate urgențele, pentru că și noi suntem niște oameni, avem și noi limita noastră fizică, psihică, suntem obosiți, suntem dezamăgiți, de multe ori suntem nemulțumiți, de multe ori nu facem față – ai văzut 64 de copii, la al 65-lea s-ar putea să nu mai poți privi omul limpede. Noi lucrăm cu generația de aparținători 20-35 de ani, care este prea informată și de multe ori nu tocmai corect și noi trebuie să lucrăm și cu ei, să înțeleagă că trebuie să ne lase să ne facem treaba și să aibă încredere că vrem doar binele copilului.
– Se face triaj, cum se procedează?
Din păcate, secția noastră are doar o cameră de gardă și pentru că nu avem compartiment UPU copii, funcționăm în sistemul de acum 30 de ani. Dacă s-ar fi înființat UPU pediatric, s-ar fi făcut cum trebuie: se investighează copilul, se triază funcție de afecțiune, se cheamă medici din specialitățile conexe. Nu mă lăsa numai pe mine singur aici, să mă dau cu capul de pereți! Am început demersuri pentru UPU pediatric dinainte de pandemie, și acum, în noiembrie-decembrie, am discutat cu managerul, cu directorul medical, cu șefa UPU. Pentru că noi aici facem de fapt o muncă de UPU, camera de gardă rezolvă tot aici, nu ne pot ajuta medicii de adulți, nu au competență. Managerul a fost de acord, se face dosarul, trebuie să obținem aprobarea Ministerului Sănătății, se vor angaja medici. Și atunci copiii se vor interna la Pediatrie prin UPU, cum fac toate secțiile. Atunci lucrurile vor fi normale! Și așa suntem cu spațiu restrâns și paturi în conservare din cauza corpului rămas în șantier.
– Mai sunt șanse să vedem și al treilea corp reabilitat?
Din păcate funcționăm de 6 ani cu o secție în reabilitare și de 3 ani cu un șantier care s-a sistat definitiv. În aceste condiții, trebuie să improvizezi și să ai grijă ca lucrurile să fie totuși conform unor standarde. Ne-am adaptat spațiului disponibil restrângând, cu avizul DSP, sectorul distrofici. Este o mare dezamăgire. În 2016 când a început reabilitarea ne bucuram, iar apoi totul a devenit coșmar. Noi suntem beneficiarul investiției și nu știm ce se întâmplă, dar am înțeles că se face un nou proiect. Mie nu mi s-a dat nicio explicație, nu mi s-a cerut părerea nici când a început, nici când s-a sistat. Vine și acreditarea, vom vedea. Situația însă nu a împiedicat personalul să lucreze cu profesionalism, cu sacrificii. Așa a început să se împuțineze personalul, s-au îmbolnăvit, au plecat și pleacă medici buni – Ramona Grandil și Iulia Mitra-Balint. Vor veni 2 colegi noi, fiindcă eu m-am luptat toți anii ăștia să aduc oameni noi și au venit, au plecat iarăși. Deci, în afară de mine și de colega care a preluat șefia secției, dr. Iulia Ilaș, restul sunt medici tineri.
– Care este cea mai mare realizare a dv, ca șef de secție?
Că această secție funcționează în ciuda tuturor acestor frustrări. Și funcționează datorită colegilor mei, care s-au sacrificat, au făcut câte 8-10 gărzi pe lună sau ne-am ținut locul când a fost nevoie. S-a comunicat în acest colectiv, există respect, bunăvoință, echilibru, altfel s-ar mai fi rupt din colectiv. Eu vreau ca oamenii să vină de plăcere la serviciu. Sunt medici buni, dar, repet: contează și relația familiei copilului cu pediatru, suntem într-un triunghi și fluxul, energia trebuie să circule corect între medic-pacient-aparținător. E greu, de asta sunt tot mai puțin pediatri, de asta nu vor să vină în spitalele județene. Aici e ca-n tranșee! Dar, există protocoale și ca medic le aplici. Eu merg pe principiul că medicina totuși e o artă, în ciuda războiului între noi și pacienți, în ciuda reclamațiilor… O artă ce necesită răbdare, exercițiu, abandon de sine, grijă, empatie, cunoștințe.
– Sunt sigură că rămâneți medic în secție.
Eu iubesc ceea ce fac. Pe mine, ca om, m-a salvat această meserie. Din necazurile mele personale, din tot ceea ce se întâmplă unui om pe plan personal m-a salvat meseria, secția, munca aici, fiindcă mi-a ocupat mintea, m-a ajutat să merg înainte, mi-a dat noi provocări. Acum am predat ștafeta. Nu din lașitate, dar consider că există un moment și pentru asta. Voi rămâne în secție, să dea Dumnezeu să apuc o pensie cât mai înaintată. Dar prin experiența pe care am acumulat-o rămân să ajut noua echipă, noii colegi. Eu nu am avut parte de astfel de situație când am intrat șef de secție, a trebuit să lupt să demonstrez că am gânduri bune, intenții bune. Nimeni nu m-a îndrumat, totul a fost prin experiența mea personală. De asta vreau să-mi sprijin colega, și ea m-a ajutat la rândul ei, a fost înlocuitorul meu și o felicit pentru răspunderea asumată. Nu este simplu să conduci atâta personal feminin. Eu asta zic că am făcut, am menținut echilibrul. (C.I.)
