Recentele provocări la adresa Moscovei lansate – ca la comandă! – de și prin regimul de la Chișinău, personificat de Maia Sandu, gingașă sorosistă urcată în scaunul prezidențial, sunt tratate după datină, adică de mântuială în cel mai fericit caz, de către făcătorii jocurilor de la București. Sigur, nu se compară cu ce au instrumentat democrații americani împotriva Rusiei, prin intermediul regimurilor marionetă instalate la Kiev după lovitura de stat din 2014, dar tot provocări sunt. Să te lovească acum damblaua cu aderarea la NATO, câtă vreme tu ai armată rusă de ocupație pe teritoriul oficial al țării, dar într-o zonă ce ți-a fost repartizată peste capul istoriei, și asta câtă vreme îți trâmbițai neutralitatea înscrisă în Constituție peste tot, cu volumul dat la maxim, asta denotă disciplină și premeditare. Minciunile și înșelăciunea nu se mai pun la socoteală, câtă vreme solicitarea urgentă de echipamente militare moderne e în deplin acord cu liniile călăuzitoare ale războiului din Ucraina, care război parcă întârzie sau refuză să se extindă.
După o schemă consacrată de multe alte întâmplări post-decembriste, schemă ce se pare că a dat dependență la români, a comenta și/sau a pune la îndoială cuvintele zeiței de peste Prut se echivalează cu o acțiune ostilă împotriva intereselor țării. Echivalarea o fac teroriștii politici băștinași, în alianță cu regimentele de civiști vopsiți. E chiar de mirare că nu s-a interzis să pomenești legătura ei cu Rețeaua Globală Soros, subiect care de altfel e cunoscut de ani și ani de zile. Până și la Piatra-Neamț a fost explicată combinația în urmă cu 3 ani, în contextul politico-electoral din Republica Moldova. În acea vreme, se aciuase pe la noi o altă figură de la ei, vestitul fost premier Iurie Leancă, distribuit de Victor Ponta în rol de candidat cu repetiție.
Pe lângă figurile de peste Prut pomenite în episodul precedent, merită prezentate încă două care adâncesc nevoia stringentă de prezentare a adevărurilor istorice esenţiale.
O figură este Iurie Roșca, fostă vedetă a unui front zis unionist. Cu peste 20 de ani în urmă, când una-două te trezeai cu el la Piatra-Neamț, legendat ca patriot, dacă semnalai adevăratele lui legături, imediat erai supus represaliilor. Astăzi s-a lămurit lumea cât de dragă îi e Moscova. Cam la fel au stat socotelile și cu alt fost premier, „unionistul” Mircea Druc, cel care ne amețea cu o opțiune daco-latină. De pomină a rămas o întâmplare din 1996, când a încercat o conferință de presă în redacția unui cotidian local. După două „înțepături” nepotrivite de la un cunoscător al realităților moldovenești, numai conferință nu i-a mai trebuit.
(Pe de altă parte, mult mai interesant de exploatat era un alt personaj, oarecum mai anonim, dar totuși cunoscut. Făcuse parte din securitatea Moldovei și fusese trimis în misiune întâi la Iași și urma să ajungă (tot în misiune) la Piatra-Neamț, dacă Revoluția izbucnea pe 14 decembrie la Iași, conform planului inițial. Contramandarea e istorie cunoscută.)
Inițial, în acest episod ar fi venit rândul să ne îndreptăm atenția spre destrămarea unei țări puternice și influente, Republica Socialistă Federativă Iugoslavia. E un subiect strategic, însă contrafăcut și răstălmăcit în prezentările clasicizate de la noi. Romanțările alea agresive și toxice despre cât s-a sacrificat România în drumul ei neabătut spre NATO, susținând agresiunea împotriva Serbiei, merită desființate fără a ține cont de riscuri. Sigur, o anume înțelepciune din filmul Un pas în urma serafimilor e greu de șters: „Dacă știi ceva, să nu spui. Dacă spui, să nu scrii. Dacă scrii, să nu semnezi. Iar dacă semnezi, să nu te miri”. Dar riscurile trebuie asumate. Nu pentru că o țară ca a noastră, net superioră cel puțin ca grad de civilizație statelor din fosta URSS, cu accent pe Ucraina și Moldova, a îndurat umilințe de nedescris pe parcursul de aderare la NATO, ci pentru că nu învățăm nimic din jocurile celor mari și ne băgăm prostește să le slujim.
Dar, despre fosta Iugoslavie, pe larg, în episodul următor. Fiindcă acum, rămânând cu ochii larg deschiși spre Est, e musai de reconsiderat și plasat într-o rețea de conexiuni un personaj numai cu cetățenie română din naștere.
Despre Theodor Stolojan e vorba. E dintre cei nederanjați, ca la comandă, cu întrebări despre spațiul Comunității Statelor Independente, despre realitățile din Ucraina și Moldova, deși are multe de povestit. Dacă nu și pe conștiință.
Altfel, mergând după fente, ne irosim tocându-i pe Adrian Severin și Emil Constantinescu cu al lor aberant Tratat de bază încheiat cu Ucraina în 1997. Sau n-o mai scoatem la capăt încercând să explicăm sistemul electoral mixt din Moldova, adoptat în 2017 de către Partidul Socialiştilor, Partidul Democrat şi Partidul Popular European din Moldova. Căci în acest „mare stat de drept” s-a trecut peste recomandările Comisiei de la Veneţia şi criticile oficialilor europeni. Acolo, 50 de mandate sunt distribuite pe liste într-o circumscripţie electorală unică formată din toate raioanele ţării. Pragul electoral este 6% pentru listele de partid, respectiv 8% pentru blocurile (alianţele) electorale alcătuite din două ori mai multe partide. Diferenţa de mandate, cele în sistem uninominal, vine din 51 de circumscripţii electorale, a căror împărţire suscită discuţii în continuare. O fază e că din totalul de 48 de circumscripţii, aflate în hotarele oficiale ale Moldovei, 11 sunt la Chişinău, două la Bălţi, dar câte două figurează în Găgăuzia şi Transnistria, teritorii unde nu funcționează controlul autorităţilor centrale. A doua fază e cu delimitarea şi reprezentativitatea circumscripţiilor de peste hotare: câte una la Est şi Vest de Moldova şi una pentru America de Nord, asta în condițiile în care emigraţia oficială din sever depopulata Moldovă este foarte numeroasă în Europa. Subiect sensibil pentru Zeița de la Chișinău, nu?
Revenind la fostul nostru premier de groaznică amintire, el a funcționat ca economist și senior economist la Banca Mondială, din decembrie 1992 până în 1998. Elementele următoare de biografie nu sunt la secret, ba sunt disponibile în varii surse deschise.
Stolojan s-a ocupat, printre altele, de dezvoltarea și implementarea programelor de privatizare în Republica Moldova și Uzbekistan, precum și de programele de privatizare din Kîrghistan, Ucraina și Etiopia. A fost și consultant la Banca Mondială pentru Republica Moldova, în domeniul creditelor pentru ajustarea structurală. A lăsat acolo amintiri de neșters. Sunt binecunoscute în România. La început, din relatările unora care aveau treburi oficiale la Est de Prut, relatări ce erau privite cu suspiciune, cu neîncredere. Pe urmă, au început a vorbi și politicienii noștri, unii intersectându-se cu Stolojan la Chișinău, mai mult sau mai puțin întâmplător, așa ca prematur uitatul Adriean Videanu (pe atunci la PD), altfel varianta inițială de premier a partidului, în 2004, în tandem cu Stolo la preşedinţie.
Un episod antologic s-a consumat demult în redacția altui cotidian local decât cel cu conferința lui Druc. Venind de la o emisiune de duminică a unui defunct post local de televiziune, distinsa liberală Norica Nicolai s-a apucat de prezentat extrase din palmaresul agregat de Stolojan în spațiul CSI de se făceau cruci de zor și martorii abia respirau. Ce-i drept, marea prietenă a nemțenilor a fost ușor stârnită. Ca din senin, altcineva se apucase de scormonit amintiri cu și de pe lângă Stolo din perioada 1993-95. Era în vremea când ori i redusese plafonul de cheltuieli la Chișinău, ori din alte motive strategice se mutase de la luxosul Hotel Seabeco la doar confortabilul Hotel Codru, unde trăgeau parlamentarii moldoveni. Oricum, locul clasic de întâlnire și socializare al comunității străinilor ocupați cu diverse treburi civile și misiuni necivile rămânea la Seabeco, fie în bar, fie în cazinou.
O persoană cu totul distinsă și populară devenise un canadian care făcea parte din misiunea OSCE în Transnistria. Iubitor de Dracula și cam gură bogată de felul lui, s-a apucat de povestit „comunității” cum a descoperit el „poteca” de transfer de armament de la Armata a XIV-a către Serbia via România. Ba detalia fără ezitare rolul strategic jucat de experții în contrabandă cu orice de la Odesa spre România și mai departe. Pe urmă a scris un raport către OSCE. Pe urmă n-a mai scris nimic. Peste noapte – și fără explicații! – a fost retras din Republica Moldova.
Cazul relatat este unul ilustrativ pentru diferența dintre realitățile acelor ani și ce bazaconii erau servite românilor. Asta mai ales că istoria se repetă și suntem presați să urmărim și să-i luăm de buni, ca la comandă, doar pe unii care îndrugă tâmpenii și minciuni sfruntate despre Ucraina și Moldova.
Cariera ulterioară a lui Stolojan în țară este aproape uitată. Puțini o pot reconstitui pe loc, menționând măcar câteva jaloane: director în Consiliul de administrație al Fondului Româno-American, fondator la o firmă de consultanță strategică, președinte la Tofan Corporate Finance, profesor la Universitatea Transilvania din Brașov, dar și la Universitatea Româno-Germană din Sibiu, președinte al PNL (2002-2004), candidat inițial al Alianței DA la alegerile prezidențiale din 2004 ș.a.m.d. Ca exercițiu de imaginație, luând în seamă și activitățile din Est, închipuiți-vă pe mâna cui intram dacă, în 2004, ajungea președintele României! Prin Kîrghistan, cel puțin, sigur nu călca. Motivul e cunoscut de cunoscători. Trage greu ca… aurul. (va urma)
P.S. Printre picături, dacă am invocat anul 2019 în legătură cu Maia Sandu, cei realmente interesați pot aprofunda o excepțională analiză semnată de analistul și expertul Petrișor Peiu. Se numește Republica Moldova, 2019: Cea mai mare catastrofă diplomatică a statului român de la 1940 încoace. E la liber pe net. Un capitol e despre 2009-2019, un deceniu de erori și complicități vinovate.
În contextul zilei, revine în actualitate interviul acordat pentru Mesagerul de Neamț de eminentul diplomat și politician Titus Corlățean, în urmă cu ani de zile (AICI). Titlul apasă rău de tot: Integrarea cu Republica Moldova e mai simplă ca reunificarea, dar tot pe la Moscova trece. Rău apasă și două intertitluri, Cum a cântat Iohannis în struna Moscovei și Nu poți fi rudimentar în relația cu Rusia.
Viorel COSMA
