Luna februarie a debutat pe grupul de whatsapp al directorilor de școli din Neamț cu un anunț care a produs un pic de agitație benefică. La orele amiezii a fost recepținat următorul mesaj:Evident că toți au început să-și pună întrebări, firești, la urma urmei. E zi de vineri, ora e nepotrivită pentru o ședință cu haine groase, care ar putea fi tema? S-au dat tot felul de interpretări, o fi vorba despre influența încălzirii globale asupra sistemului de învățământ nemțean? O fi fost introdusă prin noul pachet al legilor educației obligativitatea ca directorii de școli să învețe să schieze și să joace golf, de aici și indicația hainele adecvate iar conducerea inspectoratului a luat inițiativa de a organiza cursuri? Unii au spus că da, mai ales că directorii sunt sfătuiți/rugați/îndrumați să vină cu șoferi (!?!) , probabil să poată fi mai ușor transportați după inevitabilele căzături cauzate de emoția de a evolua în fața inspectorilor școlari.
În scurt timp peste 160 de mesaje, majoritatea cu inimioarele de rigoare, obligatoriu roșii, au confirmat disciplint prezența, fără ca cineva să întrebe care ar fi tema unei ședințe adecvate la locație și unde este bine să vii cu mașina și cu șofer. Pe căi mai mult sau mai puțin ocolite li s-a explicat celor curioși în particular că s-arputea să fie vorba despre o socializare post ședință generată de ziua de naștere a inspectorului școlar general, care a ales această cale de a interacționa- într-un cadru neconvențional- cu conducerea școlilor, pe toate temele care se pot atinge la un asemenea eveniment. Un gest care sigur va genera multe alte mesaje de ”La mulți ani!” chiar și din partea celor care vor fi pe post de șoferi. Lucru care îl facem și noi din redacție. (V.B.)
2 comentarii
Mașina este pentru transport, șoferul pentru suport!
Haoleu! Noi, la ora aia, avem colocviu în școală cu părinții și acum sunt în ceață: va fi cu directori sau nu?
Colocviul e pe subiectul mutării copiilor ca urmare a valului de renovări.
Să mă duc, să nu mă duc? Să mă duc, să nu mă duc? Să mă duc, să nu mă duc? Să mă duc, să nu mă duc?….
La colocviu, zic.
Nu mă duc.
Mai bine emigrez!