A fost nevoie de condamnarea preşedintelui CJ Neamţ, Ionel Arsene, pentru ca secretarul general al judeţului, Daniela Soroceanu, să decidă să vorbească şi cu Mesagerul de Neamţ. S-a întâmplat să apară această breşă într-un veritabil zid al tăcerii într-o „norocoasă” zi de 13, în condiţiile interesului public maxim faţă de cine conduce judeţul şi când încetează oficial mandatul condamnatului fugar Ionel Arsene.
„Domnul vicepreşedinte Asaftei conduce Consiliul Judeţean Neamţ, a fost delegat în decembrie anul trecut în acest sens. Documentele pentru referatul privitor la încetarea mandatului sunt în curs de finalizare, nu vă pot da o dată certă acum. După ce prefectul emite ordinul privind încetarea mandatului domnului Arsene, Consiliul Judeţean convoacă şedinţa în care va fi ales noul preşedinte“, a declarat Daniela Soroceanu.
Angela Croitoru
2 comentarii
Domnul Asaftei nu e psdist și nu a câștigat alde alegerile. Trebuiesc făcute alegeri de către consilieri județeni, așa ar fi normal. Toți susținători lui Arsenie să își de-a demisia
Puturoasa si ” specialista lui arsene”, ii trebuie o saptamana sa finalizeze hartia ??? oare cine a mentinut-o in functie ani de zile , si l-a numit si pe sotul ei in functia care nu o merita !!??? Si acum vine sa il puna pe prezentartorul de moda Asaftei , exsecretar UTC la nivel central sa preia o functie care nu o merita????ALDe plecati si voi acasa cu PSD si PNL toti sunteti o apa si un pamant !