Stimați cetățeni,
Pentru că îmi doresc ca mandatul de primar să fie unul transparent, iar dumneavoastră să fiți mereu informați cu privire la evenimentele care au loc în comunitatea noastră, am enumerat principalele realizări de anul trecut, ştiu că mereu este loc de mai mult şi mai bine, ştiu că probleme sunt, însă vă asigur că şi în 2023 îmi voi da toată străduința pentru dezvoltarea comunei noastre.
2022 a fost un an cu provocări majore datorate crizei geo-politice, a creşterii alerte a prețurilor (energie, gaz, combustibili, materii prime, etc). Desigur, realizările din 2022 nu ar fi fost posibile fără implicarea colegilor din cadrul echipei Primăriei Farcaşa, fără susținerea doamnelor şi domnilor consilieri locali din cadrul Consiliului Local Farcaşa, fără implicarea permanentă în teren a domnului viceprimar, fără sprijinul şi înţelegerea dumneavoastră, stimați locuitori.
Vă asigurăm că suntem alături de comunitatea noastră zi de zi și că vom continua în direcția propusă, astfel încât, la sfârșitul mandatului comuna noastră să cunoască un plus de modernism și de dezvoltare.
Vă mulțumesc pentru sprijinul și susținerea dumneavoastră!
Cu deosebit respect, Dumitru Bogdan ȚIFUI, primarul comunei Farcașa
Având în vedere finalizarea anului 2022, precum și transparentizarea muncii depuse de primar şi de aparatul său de specialitate, țin să vă aduc la cunoștință o sinteză a activităților desfășurate de Primăria comunei Farcașa în 2022.
Primăria este instituția care urmărește îndeaproape interesele comunității, analizează perspectivele de modernizare și îmbunătățire a nivelului de trai, implementează proiecte, sprijină și îndrumă cetățenii, urmărind astfel dezvoltarea comunității locale, prosperitatea și bunăstarea cetățenilor.
În perioada de referință, a fost convocat un număr de 18 ședințe de Consiliu Local și tot atâtea şedințe de Comisii de specialitate.
De asemenea, au fost puse în dezbaterea Consiliului Local un număr 94 de proiecte de hotărâre – toate fiind inițiate de primar, fiind emis un număr de 298 de dispoziții.
Toate hotărârile de consiliu și dispozițiile emise de primar au primit aviz de legalitate de la Prefectura Neamț.
Prin compartimentul Implementare Proiecte și Resurse Umane, în cursul anului 2022 au fost efectuate următoarele activități :
– reactualizarea documentației necesare pentru depunerea în vederea finanțării a proiectului ”Amenajare torent Bușmei” în valoare de 4.573.435 lei;
– completarea dosarului cu solicitările transmise și redepunerea proiectului
”Înființare sistem de alimentare cu apă și extindere canalizare în satele Frumosu, Popești și Bușmei din comuna Farcașa județul Neamț” la Ministerul Dezvoltării, în cadrul Planului Naţional de Investiții “Anghel Saligny”, proiect în valoare de aproximatov 11.000.000 lei;
– reactualizarea documentației privind proiectul ”Reabilitare torenți în comuna Farcaşa, judeţul Neamţ – pentru prevenirea inundațiilor” și redepunerea acestuia în vederea finanțării, proiect în valoare de aproximativ 10.000.000 lei;
– reactualizarea documentației privind proiectul ”Reabilitare sală de sport în comuna Farcaşa, judeţul Neamţ” și redepunerea acestuia în vederea finanțării, proiect în valoare de aprox. 5.000.000 lei;
– depunerea pentru finanțare cu fonduri europene a proiectului ”Școala online pentru toți”, cu valoare eligibilă de 555.405 lei.
De asemenea, au fost întocmite documentațiile tehnice și obținute o parte din avizele necesare pentru obținerea finanțării și începerea lucrărilor la următoarele proiecte:
– Reabilitare, modernizare și extindere prin schimbare de destinație Cămin
Cultural Farcașa;
– Amenajare curte și parcare Primăria Farcasa;
– Amenajarea Monumentului Eroilor din centrul comunei Farcașa;
– Amenajare curte și parc Şcoala Gimnazială “Ioan Luca” Farcașa;
– Amenajare curte și parc Grădinița Farcașa;
– Amenajare parc de joacă pe strada Bisericii – centrul comunei Farcașa;
– Amenajare spații picnic – în zona Lunca lui Pădure;
– Reabilitare, extindere şi modernizare Școala Gimnazială “Ioan Luca”
Farcașa;
– Reabilitarea, extinderea şi modernizarea Grădiniței din cadrul Școlii
Gimnaziale “Ioan Luca” Farcașa.
Investiții în 2022
În continuare vă fac cunoscute principalele obiective de investiții realizate parțial sau integral în 2022:
– Finalizarea și recepționarea lucrărilor de modernizare a DC154 Stejaru, proiect început în 2015 și sistat în 2018 din lipsa fondurilor;
– Obținerea de fonduri, întocmirea documentației (obținerea avizelor necesare şi scoaterea la licitație), execuția şi recepționarea lucrărilor de modernizare a străzii Popeștilor din comuna Farcașa, satul Popești – 3 km;
– Obținerea de fonduri, întocmirea documentației (obținerea avizelor necesare şi scoaterea la licitație), execuția şi recepționarea lucrărilor de modernizare a străzilor Pârâului şi Florilor din comuna Farcașa, satul Farcașa – 1,7 km;
– Organizarea unei ample acțiuni de ecologizare, degajarea şi curățarea de arbuşti a drumurilor şi albiilor râurilor din comuna Farcașa;
– Continuarea modernizării şi prelungirii sistemului de iluminat public din comuna Farcașa;
– Lucrări de întreținere și de modernizare a școlii Gimnaziale ”Ioan Luca” Farcaşa și înlocuirea centralei termice;
– Lucrări de modernizare și de întreținere a rețelei de apă din comuna Farcașa (Stejaru) ;
– Lucrări de modernizare și de reamenajare a spațiului exterior (parc de joacă pentru copii) la Grădinița Farcașa;
– Lucrări de amenajare și de modernizare a spațiului exterior (curtea școlii) la Școala ”Ioan Luca” Farcasa;
– Amenajarea parcului de joacă – strada Bisericii – lucrare în curs de execuție, fiind executată în proporție de peste 80%;
– Montarea în diverse locuri din comună a unui număr de 16 hidranți;
– Amenajarea exterioară a Școlii Gimnaziale Frumosu;
– Modernizarea accesului în clădirea Primăriei Farcașa;
– Înființarea unui sistem modern de supraveghere în comuna Farcașa, prin montarea unui număr de 15 camere video, cu scopul ridicării nivelului de siguranță al cetăţenilor;
– Organizarea primei ediții a Târgului ”Tradiții și gastronomie în comuna Farcașa, județul Neamț” – activitate care a cunoscut un real succes;
– Organizarea ”Balului gospospodarilor” comunei Farcașa;
– Proiecția de filme pe stadionul din centrul comunei Farcașa.