Scandalul care a dus la suspendarea cursurilor pe motiv de mult prea mult frig în clădirea de la Școlile Normale din Piatra Neamț, unde învățau elevi de la școlile gimnaziale 5 și 8, începe să-și arate imaginea hâdă dată de aranjamente care nu urmăreau în primul rând binele elevilor ci crearea unui scandal. Câteva considerente aici.
Generalul Florentina Moise, ieri la fața locului, a transmis că nu se pot face ore în clădire, că este mult prea frig și a dat pus în discuția CA-ului de la Inspectorat propunerea de a se opri activitatea instructiv-educativă. Lucru confirmat într-o declarație dată pentru Mesagerul de Neamț ieri, activitatea școlară pentru ambele școli, nu pentru una dintre ele.
În ciuda acestui fapt astăzi, 8 martie, am avut surpriza de a constata că cele două clase de elevi mutați de la Școala Gimnazială nr. 8 din Piatra-Neamț, la Școala Normală, pe timpul lucrărilor de reabilitare, sunt în bănci și învață fizic. Deși aflate la parter, sălile sunt călduroase, elevii erau veseli și doamnele învățătoare aranjau florile primite. Sus, la etaj, sălile amenajate pentru elevii de la școala 5 erau goale.
Trebuie menționat că de ieri până astăzi primăria nu a făcut nimic în plus! Cei de acolo au spus că sunt condiții bune, la fel cum au fost și în ziua precedentă, când s-a dispus încetarea cursurilor.
Întrebarea este cum s-au putut ține cursuri, dacă Inspectoratul Școlar a decis să că nu se pot ține?
Simplu, doamna general a uitat ce a declarat ieri și a întors-o ca de 8 Martie : „Nu. Pentru Școala Gimnazială nr. 5 este (n.n. – decizia inspectoratului), care este pe partea răcoroasă și nu a reușit (n.n. – să se încălzească). Celelalte două clase de la Școala Gimnazială nr. 8 nu intră în discuție, sunt la ore. E vorba de două clase care se află pe un singur palier, la parter, după cum este poziționată clădirea și au o izolare mai bună, nu pot să-mi dau seama, fiindcă este același sistem de încălzire, nu sunt specialist. Școala 8 nici nu a solicitat, noi în primă fază am spus că sprijinim, fiindcă este frig, fără doar și poate vom lua această hotărâre. Dar nu e cazul pentru cele două clase”.
Contactată telefonic, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 8, prof. Teodora Simionel a explicat: „Elevii din cele două clase sunt la cursuri fizic, fiindcă am discutat cu părinții și au spus că nu vor să intre în conflict (n.r. – care conflict?!?), că le este bine așa, nu vor să intre iar în online. Doamnele învățătoare s-au organizat în clase, își fac activitățile cu copiii, dar în săli este bine. Am vorbit și cu doamna inspector școlar general, care a spus că dacă lucrurile merg bine așa, copiii rămân la ore fizic”.
În fața evidențelor este din ce în ce mai clar că explicațiile inspectorului general nu rezistă. Sau a mințit ieri când, impresionată de aplauzele unor părinți, a vorbit despre condițiile improprii din toată clăirea și a tunat și fulgerat la adresa condițiilor improprii, sau și-a dat seama astăzi că a exagerat și nu a perceput corect situația din punct de vedere meteorologic. Este greu de crezut că două clase la parter se încălzesc mai mult decât clasele în care bate soarele de la etaj.
Mult mai probabil este altceva: ce s-a întâmplat la Școala Gimnazială nr. 5 pute a conflict întreținut, cu o direcțiune mult mai atentă decât alta la sugestiile unui inspector general care nu este în același partid cu primarul. Nu discutăm aici despre părinți, vizibili doar cei mai vocali (senzațională o doamnă care cerea socoteală direcțiunii care a predat amplasamentul vechii locații și voia să știe cu câți oameni se lucrează pe șantierul școlii, că dacă nu merge ea să vadă ce și cum pe șantier, precum vodă prin lobodă), nu și cei care se gândesc la examene. Apropo de un conflict, o spune chiar directoarea de la 8, lucrurile sunt cunoscute și sunt cunoscuți și cei care-l întrețin.
Oricum ar fi, este o porcărie. Inspectoratul Școlar a dat o decizie de întrerupere a cursurilor într-o clădire unde învață două școli pe motiv de condiții improprii. Dar decizia inspectoratului se referă acum doar la o școală. Logica inspectorului general scârțâie urât și din alt punct de vedere. Întrebată de ce a decis să suspende cursurile, a susținut că este decizia ei și că nu are nevoie de o hotărâre a școlii. Asta ca să justifice gestul, deoarece la ora când a luat o decizie nu exista nici un fel de hotărâre legală luată la nivelul celor două școli! Dacă a fost decizia domniei sale, cum a luat-o doar pentru o școală și de ce acum face apel la decizia acestora?
Nu mai sunt multe lucruri de spus. Dacă nu sunt condiții pentru desfășurarea cursurilor la etaj, nu pot fi nici la parter. Diferența este, cum spuneam, dată de capacitatea de rezistență a direcțiunilor la presiuni de tot felul. Și de modul în care știu să ”negocieze” și să ”navigheze” între interesele din jurul lor, în condițiile în care ar trebui să primeze un singur interes, cel al elevilor. Nu cele politici și de imagine.
Valentin Bălănescu
Un comentariu
Veniți și la LVC, să simțiți frigul din anumite săli de clasă!
De câți ani!
Iar daca,,te trezești ” și spui ,,cui nu trebuie”, ți se răspunde: Mie nu mi-e frig!Și au dreptate! In sălile lor e cald!
Putem înțelege că sunt săli cu orientare spre nord, pe colț, dar atâția ani nu s-a putut face nimic!?!
Dacă nu e nicio soluție, să se închidă acele clase, eventual să li se dea altă destinație!
Dar cui îi pasă de anumiți elevi (majoritatea navetiști) și de profesorii lor, de mediul ce a favorizat propagarea și întreținerea virozelor multiple (și) din acest an?
Așteptăm primăvara!