Un proces interesant se anunță în high- life-ul politic nemțean după ce primarul de Piatra-Neamț l-a chemat în judecată, la Tribunal, pe prefectul județului Neamț, liderul PSD Adrian Niță. Contactat telefonic, primarul Andrei Carabelea a declarat că a luat această decizie după un lung șir de materiale în care au apărut afirmații jignitoare, calomnioase, cu caracter defăimător la adresa sa și a imaginii instituției primarului, prin deformarea sau ignorarea adevărului.
Primarul consideră că există o legătură de cauzalitate directă între luările de poziție ale prefectului Niță și prejudiciul moral și de imagine ce i-a fost cauzat. În condițiile în care instanța va constata că primarul are dreptate și-i va acorda daunele morale și materiale solicitate, suma de bani va fi donată pentru susținerea unor proiecte educaționale.
Prefectul Niță, contactat telefonic, a susținut că nu știe nimic de o asemenea acțiune. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, la Secția I Civilă și Contencios Administrativ, la finele săptămânii trecute, pe 23 martie. Deocamdată nu a fost stabilit primul termen, dar primarul trebuie să se înarmeze cu răbdare deoarece litigiile civile sunt, în general, de durată, chiar dacă nu pot concura cu procesul penal al fostului lider PSD Ionel Arsene, care s-a judecat timp de peste 5 ani.
(G.S.)