Inspectoratul Județean de Jandarmi Neamț a marcat împlinirea a 173 de ani de la înființarea Jandarmerie Române printr-o serie de activități ce au inclus și Ziua Porților Deschise. Manifestarea a avut loc pe 30 martie, pe platoul din curtea instituției unde grupuri de elevi de toate vârstele au „probat“ tehnica jandamilor. A fost o adevărată desfășurare de forțe în care cei mici au nu au ratat activarea alarmelor mașinilor de intervenție ori s-au echipat cu căști și veste ce le dădea senzația de luptători.
Cadrele Inspectoratului de Jandarmi au intrat în jocul celor mici și au simulat cu aceștia diverse acțiuni. Nu au lipsit nici activitățile preventive, iar școlarii au primit sfaturi utile și flyere despre activitatea și misiunea jandamilor nemțeni.
(Gabi Sofronia, imagine Bogdan Călian)