Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional. Astfel, s-a născut o sărbătoare tradițional-românească, Mucenicii sau Măcinicii. În credința populară, de ziua Mucenicilor se încheie Zilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.
După tradiția creștină, sfinții martiri au fost 40, după cea geto-dacică, au fost 44. Folcloristul Simion Florea Marian a tipărit o legendă, aflată în zona Frătăutul Vechi – Moldova, unde se vorbește de ziua celor 44 de Sfinți.
Potrivit tradiției populare, în această zi femeile fac mucenici în forma de opturi. Aceștia sunt duși la biserică pentru a fi binecuvântați și apoi sunt mâncați în familie sau dați de pomană.
Mucenicii – tradiții și obiceiuri populare
Reminiscențe ale tradițiilor geto-dace se mai găsesc și practică pe teritoriul țării noastre și în zilele de azi. Astfel, bătrânii povestesc cum, în dimineața Mucenicilor, plugul era scos în fața casei în mod festiv. Acesta era momentul ce deschidea, de fapt, ciclul sărbătorilor de primăvară.
În cadrul ceremonialului de scoatere a plugului, femeia din casă era principalul protagonist în desfășurarea ritualului. După aducerea plugului în fața casei, plugarii, de obicei doi la număr, stăteau cu capetele descoperite, înaintea boilor sau a cailor, după caz, iar femeia ieșea din casă, având într-o mână traista pentru plugari, iar în cealaltă ținând un vas cu apă sfințită, tămâie și un șomoiog de busuioc. Femeia se apropia de plug și de carul în care se afla restul atelajelor specifice acestei lucrări agricole, le înconjura de trei ori, stropindu-le cu agheasma și tămâindu-le. Făceau aceasta pentru a avea spor la lucrările agricole, pentru ca să nu li se îmbolnăvească animalele, iar sămânța sădită să dea rod.
Ziua Mucenicilor – Începutul anului tradițional agricol
Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional. Astfel, vechile tradiții s-au amestecat cu cele noi, creștinești, rezultând o serie de cutume care însuflețeau viața oamenilor de altădată.
În unele zone, țăranii așezau în fața animalelor de muncă un ou, existând credința că, dacă acesta va rămâne întreg după pornirea carului, atunci și plugarilor le va merge bine pe toată durata plugăritului. Semnificația oului aruncat este de sorginte precreștină, oul fiind considerat măsura tuturor lucrurilor de început.
Plugarii primeau traista cu mâncare, după care femeia vărsa agheasma rămasă în cofa la picioarele animalelor.
Se obișnuia ca, în coarnele plugului, să se pună și un colac, împletit în opt, numit Creciun, păstrat în casă de la Crăciunul trecut, ca simbol al fertilității. Apoi, plugarii porneau plugul către câmp sau către grădina din apropiere, unde marcau o brazdă simbolică, de pocinog (început), după care dejugau și hrăneau animalele, iar ei se ospătau, în mod ritual, pe brazdă.
Sfinții 40 de Mucenici
Acești sfinți mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324 d.H.), unul dintre marii prigonitori ai creștinilor. Sf. 40 de Mucenici erau soldați creștini, având serviciul în Armenia. Erau de origine romani, greci și armeni. Tradiția creștină păstrează numeroase informații despre miracolele realizate de acești sfinți. Agricola, guvernatorul Armeniei, a poruncit ca sfinții să fie bătuți cu pietre, deoarece au refuzat să se închine idolilor. Pietrele s-au întors împotriva agresorilor, rănindu-i. Atunci, guvernatorul i-a condamnat la moarte, prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici a ieșit din apă, deoarece avea credința slabă și nu a rezistat frigului. Văzând că sunt pe cale să cedeze, sfinții s-au rugat fierbinte la Mântuitorul Iisus Hristos. Urmările acestei rugăciuni fierbinți către Hristos sunt pomenite și astăzi: apa lacului s-a încălzit, topind gheața; soldații care îi păzeau pe mucenici au văzut 40 de cununi strălucitoare, care s-au pogorât pe capetele sfinților. Unul dintre soldații paznici s-a aruncat în apă, declarându-se creștin.
După moartea mucenicească a sfinților, sufletele lor s-au arătat episcopului Petre, cerându-i să le scoată trupurile din apa unde fuseseră aruncate.
Acești sfinți mucenici au trăit în vremea împăratului Licinius (308-324 d.H.), unul dintre marii prigonitori ai creștinilor. Sf. 40 de Mucenici erau soldați creștini, având serviciul în Armenia. Erau de origine romani, greci și armeni. Tradiția creștină păstrează numeroase informații despre miracolele realizate de acești sfinți. Agricola, guvernatorul Armeniei, a poruncit ca sfinții să fie bătuți cu pietre, deoarece au refuzat să se închine idolilor. Pietrele s-au întors împotriva agresorilor, rănindu-i. Atunci, guvernatorul i-a condamnat la moarte, prin înghețare, în lacul Sevastiei. La miezul nopții, unul dintre cei 40 de mucenici a ieșit din apă, deoarece avea credința slabă și nu a rezistat frigului. Văzând că sunt pe cale să cedeze, sfinții s-au rugat fierbinte la Mântuitorul Iisus Hristos. Urmările acestei rugăciuni fierbinți către Hristos sunt pomenite și astăzi: apa lacului s-a încălzit, topind gheața; soldații care îi păzeau pe mucenici au văzut 40 de cununi strălucitoare, care s-au pogorât pe capetele sfinților. Unul dintre soldații paznici s-a aruncat în apă, declarându-se creștin.
