Ionel Arsene, condamnat la 6 ani și 8 luni cu executare pentru corupție, s-a predat astăzi poliției italiene. După predare a intrat în custodia autorităților italiene la Bari.
El a plecat din țară pe 4 martie, cu avionul de la Otopeni la Roma, după care a dispărut. Pe numele său era emis un mandat european de arestare și a fost dat în urmărire internațională. (M.N.)
Actualizare. Conform procedurilor în cazul mandatelor europene de arestare, o instanță competentă din Italia va judeca punerea în executare a documentului emis de autoritățile judiciare române. În aceeași ședință judecătorii vor stabili dacă Ionel Arsene va fi încarcerat până la decizia magistraților, sau dacă va fi aplicată altă măsură preventivă, în contextul în care cel urmărit are rezidență în Peninsulă.
În acest timp autoritățile judiciare române vor face demersurile pentru trimiterea documentelor de extrădare în Italia. Abia după acest moment, magistrații străini vor decide dacă îl extrădează pe Arsene, sau nu.
2 comentarii
S-a rezolvat, este scăpat la fel ca atâția alți excroci aciuați in Italia. Nu vă faceți griji, justiția lor nu este mai puțin coruptă ca a noastră.
S-a prespălat pe șmen calculat, cu termen deja probat, prin legile și avocații bine calculați, de alte târâturi mafiote învățat… La Famiglia…