Astăzi, 2 martie, redactorii săptămânalului Mesagerul de Neamț au avut surpriza de a fi vizitați de elevii clasei a VII-a de la Colegiul Tehnic ”Ion Creangă” Târgu-Neamț, aflați într-o activitate complexă pe perioada numită ”Săptămâna altfel”. Surpriza a fost și mai mare pentru primarul municipiului Piatra Neamț care se afla într-o emisiune în direct. La finalul emisiunii primarul a primit și o întrebare în direct de la eleva Ioana Apostol.
Pe timpul vizitei s-au făcut înregistrări și interviuri, s-au pus întrebări privind modul de funcționare al ziarului, felul în care se face documentarea și finanțarea. La final, cu ajutorul celor mai interesați dintre elevi, a fost realizată o știre.
Reporteri de serviciu
Theodor Timișescu, Maria Tătaru, Ecaterina Roșca, Horia Pintilie, Ioana Apostol