■ interviu cu dr. Cristian Viișoreanu, fondatorul Institutului Sânului
La 52 de ani împliniți toamna trecută, doctorul Cristian Viișoreanu, medic profund de chirurgie generală și supraspecializat în tratarea complexă a cancerului mamar, are un portofoliu profesional unic și necomercializat pe cărări mediatice agresive.
Cel puțin trei repere sunt de invidiat, respectat și reținut pe zona sensibilă a sânului. A efectuat în premieră, în România, mastectomia endoscopică pentru leziuni benigne, a fost promotorul tehnicii ganglionului santinelă și a inventat Institutul Sânului.
Pachetul de intervenții chirurgicale într-un singur timp operator rămân memorabile și confirmate ca eficiență. Cu echipa medicală pe care a asamblat-o, a dat tot timpul ora exactă. La Spitalul Monza din București, apoi la Enayati Medical City, unde am găsit și urma mărcii turcilor de la rețeaua Memorial, ăia de prestau consultații medicale clandestine prin reprezentanți, toamna trecută, pentru gloria unei dudui șefă peste PSD Piatra-Neamț.
Reținem doctorul și institutul. Poate îl invită cineva la Piatra-Neamț să vorbească despre cancerul mamar ocult, o formă de cancer rar întâlnită.
Care au fost primele reacții în lumea medicală când a prins viață „copilul” fabulos pe nume Institutul Sânului?
Pot să spun că s-a născut din primii ani în care am început să calc prin chirurgia oncologică. Am vrut să înțeleg pacientul din cabinet, ce pot să fac pentru el și cum pot să-i ușurez drumul. Era în urmă cu vreo 20 de ani. Fizic, sau mai mult virtual, Institutul a început să deschidă ochii undeva în 2017. Au mai fost, ca să zic așa, niște fertilizări in vitro nereușite prin diverse locuri unde nu am găsit niciun sprijin și am constatat că trebuie să iau pe umerii mei totul. Efectiv, institutul a deschis ochii în 2017, în toamnă, dar aș zice că s-a născut în 2018.
Pacientele căutau fizic institutul, el fiind o chestie virtuală. Îmi pare rău că tot virtual nu arată cum ar trebui din lipsă de timp. Aș vrea să scriu mai multe, sub mai multe forme încât să fie înțeleasă boala asta de cât mai multe categorii.
A fost o tentativă să se nască fizic, dar nu am decât un sentiment de neputință. Nu cred c-o să reușească să se concretizeze fizic. Sunt dependent financiar, sunt dependent de spațiu, sunt dependent de mentalitatea oamenilor.
Dar echipa fantastică există.
Echipa asta mică reușește să trateze 10% din cancerele de sân descoperite în România. Mie mi se pare un procent destul de mare. Și asta doar printr-un protocol respectat, printr-o ordine stabilită. Sigur, nu suntem perfecți, nici n-avem senzația asta, dar vrem să greșim cât mai puțin.
M-ați închis, m-ați blocat cu cele 10 procente. Dar cât de frecvent reușiți acuma să operați conservator neoplasmul mamar prin comparație cu ce era nu în urmă cu 20 de ani, ci cu 10-15?
Nici nu vreau să mă duc cu 10-15 ani în urmă, mă duc cu 2 ani în spate, înainte de pandemie și pot să spun ce fac acum. Au dispărut cazurile incipiente! Sunt cazuri avansate. Cei doi ani de pandemie ne-au dat înapoi cu 20 de ani. M-am trezit cu stadii avansate care au nevoie de chimioterapie într-o proporție foarte mare, iar tumorile mici sunt răzlețe. Unele paciente au început investigațiile înainte de pandemie, s-au închis ușile peste tot, inclusiv ale caselor (personale), inclusiv ale spitalelor și pacientele au rămas în așteptare. Eu cred că încă sunt paciente care nu ies din casă de teama COVID ca să vină să-și facă investigațiile.
Încerc, deși e înfiorător de greu, să fac abstracție de pandemie. Mă gândesc numai la pacientele care au fost operate conservator. Cam câte și cum au acceptat partea de reconstrucție mamară? Componenta psihică e subînțeleasă.
Eu spun de fiecare dată că pacienta trebuie să rămână sănătoasă, integră din toate punctele de vedere. Nu neapărat sânul face parte din aspectul acesta, ci psihicul domină tot. Dacă îi oferi o liniște psihică, mentală, lupta e mult mai simplă, mai ușoară pentru pacientă. Însă, am văzut că percepția reconstrucției e văzută un pic diferită de pacientă și de doctor.
Pacientele percep reconstrucția ca pe o operație estetică, ea fiind prin definiție reconstructivă, ceea ce înseamnă că din nimic trebuie să faci ceva, iar rezultatul estetic vine pe parcurs. Majoritatea n-a înțeles lucrul ăsta. Nu l-a înțeles nu pentru că nu ne-am atins noi scopul. Că dacă e să compari o consultație care se desfășura în tinerețea mea, când dura 3 minute, timpul nostru petrecut cu o pacienta depășește acum o oră de consultație. Pe urmă, constați că după ce ai făcut reconstrucția, pacienta nu te privește în ochi. Dar n-are curaj să spună de ce.
Despre reconstrucția de sân vorbim?
Noi vedem reconstrucția într-un fel, pacienta și-a închipuit un alt fel. Reconstrucția vorbită, prezentată în poze, pe internet, oriunde, e într-un fel. Chirurgia reconstructivă, trăită în cabinet și în sala de operație, e altceva.
Contează și lipsa de cultură, de înțelegere, atinsă de latura comercială? Pacienta, de pildă, vede că nu știu ce vedetă și-a pus sâni sintetici și poate crede că e tot aia.
Nu-i tot aia. Pacienta înțelege că poți ajunge la rezultatul estetic convenit, dar trebuie să aibă răbdare, lucru care de cele mai multe ori nu se-ntâmplă și pacienta începe să meargă din cabinet în cabinet. Câteodată e prea devreme ca să facă o corecție sau un retuș. O dată e că nu s-a terminat tratamentul oncologic. A doua oară e că nu s-a terminat vindecarea reconstrucției. Vorbim de vindecarea internă, nu de cicatrizarea de la piele. Dintr-o chestie minoră, care se putea rezolva elegant la 6 luni, la 9 luni, la un an de zile, se transformă într-un eșec, câteodată cu pierderea reconstrucției.
Dar tipul de intervenție care v-a adus faimă, cu mai multe faze într-un timp operator, mergând de la mastectomie la reconstrucție, s-a extins în România?
Tocmai am avut o discuție cu o pacientă care dorea o procedură despre care spunea că se face doar la Cluj și acuma se așteaptă aparatul pentru București. I-am spus că metoda asta eu am adus-o în România prin 2011 și am renunțat la ea din cauza mentalității umane. Aici includ tot. Pentru că (pacientele) nu înțeleg utilitatea metodei, nu înțeleg indicația, nu înțeleg beneficiul și nu înțeleg colaborarea. Am renunțat pentru că suferința mea e prea mare. Beneficiul pacientei este enorm.
Ați renunțat la procedura asta complexă?
E o procedură care se face la Cluj cu succes, foarte bine și foarte elegant. Dar în anii 2010-2012, n-a fost percepută ca acceptată oncologic.
Au descoperit ce ați descoperit dumneavoastră acum 10 ani?
Da, dar e foarte bine că au descoperit. Pe mine nu mă deranjează. Eu am făcut proceduri demonstrative în 2012-2013, care nu se fac în România. O dată, din cauză de bani, a doua oară din aceeași mentalitate greșită. Și aș spune că am rămas pe metode tradiționale.
Străinii au descoperit nivelul la care lucrați? Mă gândesc la turismul medical.
Își rezolvă problemele la ei acasă. Românii noștri de afară vin aici.
Și vin în stadii mai bune sau mai rele prin comparație cu media cazurilor din țară?
Fiind cazuri puține, e greu de comparat. Dar, efecte secundare ale terapiilor care sunt la ei sunt și la noi. E știință. Și corpul uman reacționează diferit. La același tip de tratament, la aceeași doză de iradiere, un caz se arde foarte tare, la altul se înroșește foarte puțin pielea. Sunt lucruri care nu țin neapărat de medic sau de aparat.
Ați pomenit finanțarea. Au trecut vreo 3 ani de când în România s-a dat cu piciorul politic unui proiect de reformă națională profundă în Sănătate, susținut de fostul ministru Victor Costache în parteneriat cu Adela Cojan de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Era vorba de deschiderea accesului pacientului spre sectorul privat și introducerea unor standarde de cost corecte. Credeți că va mai îndrăzni cineva din partea statului să miște ceva?
Nu cred c-o mișcă! Cred că trebuie să miște asigurările private. Deja văd că și din partea asigurărilor există o verificare mai atentă a cazurilor, a antecedentelor, astfel că polițele de asigurare se fac cu o verificare mult mai atentă, mai cu măsură.
Ce facem cu statul, îl uităm?
Eu l-am uitat demult!… Contactul meu cu statul e doar când îmi reînnoiesc dreptul de liberă practică.
Interviu realizat de Viorel COSMA
