O radiografie fierbinte a stării economiei reale a României

■ convorbire cu Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României

Asistăm la un adevărat asalt în mass-media, în conferințe sau simpozioane civile, în declarații politice, pe tema închipuitei creșteri economice a României și atingerii de noi culmi de glorie. Vorbesc și cunoscători, și necunoscători. Periculos consider că este când cunoscători certificați, cu palmares, de la care ai pretenții, încep să bată câmpii. Nimeni nu lămurește cel puțin un aspect: despre ce dezvoltare vorbim fără energie electrică?

Nu se pune problema că nu avem energie electrică. Este un sector care – clar – va reprezenta ceva în România, în viitor. Fie că vorbim de energie verde, fie că înmulțim capacitățile de energie nucleară, problema este de structură a economiei românești. Pentru că noi am devenit o economie de subcontractori. Vrem, nu vrem, ne place sau nu să spunem, asta e!, tot „lohniști” suntem. Lohn-ul, acum câțiva ani, se numea Yves Saint Laurent, Armani, Gucci. Acuma se numește cutie de viteză, chiulasă, cablaje și alte minuni. E industria auto și asta e dublată de cifre. Dacă Dacia și Ford angajează la un loc 20.000 de oameni, în toată industria auto din România lucrează 206.000 oameni. Care fac diferite subansamble, chiar și destul de elaborate, cum e cutia de viteze de la Mercedes care se fabrică la Sebeș (Alba). Se lucrează pentru toate brand-urile auto din lume. Se lucrează în bază de comenzi certe. Îți vine materialul din străinătate din care realizezi piesa respectivă, că la noi nu mai iese fum pe coș.

Nu trebuie să ne mire faptul că suntem economie de subcontractori și prin prisma a ce spune EUROSTAT, că suntem pe ultimul loc la inovare-cercetare în UE. Asta nu înseamnă neapărat cercetarea aceea propriu-zisă pe care o vedem la marile firme americane, ci pur și simplu faptul că nu avem niciun brand românesc cu valoare adăugată mare.

Importatori fără speranță?

Pornind de la ce spuneți, cu statisticile în față, să ne uităm la creșterea economică raportată. E una de sperie Uniunea Europeană. Oricare cunoscător de bun simț o demolează.

Aici este, dacă vreți, o problemă de interpretare. Una-i creșterea economică propriu-zisă, care într-adevăr este. Cifra de afaceri a crescut de la 329 de miliarde de euro la 390 de miliarde de euro, pentru toți cei care au depus bilanțul. Problema-i că noi ne raportăm la Produsul Intern Brut când spunem că e creștere economică. Iar PIB are 5 variabile. Este consumul domestic, privat, al fiecăruia dintre noi, plus consumul statului, plus investițiile, plus export, minus import. Export minus import dă minus 33,4 miliarde euro. Investițiile, de câtva timp, cu PNRR și nu știu ce, au început să se miște puțin, vorbind de investițiile publice. Consumul statului este exacerbat – a se vedea angajările pe bandă rulantă la stat. Dar ce face PIB-ul mare este acest consum privat. Ne place să mai glumim, am ajuns țară de Black Friday… Nu mă refer aici la deficitul balanței provenit din așa-zisa păpică. Din 33,4 miliarde deficit, doar 2 miliarde sunt din zona alimentară. Restul sunt din televizoare, aspiratoare, cuptoare cu microunde și alte năzdrăvănii pe care le achiziționăm în neștire de așa-zisul Black Friday. Pentru acest tip de produse, trebuie aduși producători de afară. Care să satisfacă apetitul consumatorului român.

Cred că cel mai bun sondaj de opinie în rândul consumatorilor este cifra de la import, cele 98 de miliarde de euro pe care le-am avut în 2021; n-am cifra exactă pe 2022 că, probabil, prin aprilie apare. La viața noastră, toți am auzit de producție pe stoc, dar de import pe stoc n-am auzit. Deci, importul este, practic, oglinda consumatorului român.

Apropo de producție, mă faceți să îmi aduc aminte din alte vremuri de producție marfă vândută și încasată.

Exact!… Dar, cu importurile, aș putea să spun că la noi sunt și prevândute. Vedeți, dacă vă spargeți un parbriz la o mașină de proveniență occidentală, stați la coadă, că n-are nimeni pe stoc. Nimeni n-are pe stoc un bec, o bară, deși se știe că sunt aproape consumabile. Nu riscă nimeni să blocheze banii în importuri.

De aceea cred că aici se poate lucra în sensul de a mișca diplomația economică. De exemplu, noi cerem de ani de zile ce înseamnă importul Samsung în România, sub toate formele lui. Samsung e firmă din Coreea de Sud, dar cu foarte multe puncte de lucru în Europa.

Am discutat asta și cu ani în urmă. De ce nu vine Samsung în România să facă o fabrică sau fabrici?

Noi trebuie să ne ducem la Samsung și să le arătăm că poporul nostru, așa cum este, a făcut un amor ghebos față de produsele lor și am înregistrat importuri anuale de nu știu câte miliarde. Mergem frumos la Seul sau îi dăm poruncă ambasadorului Cezar Armeanu să se ducă la CEO-ul de la Samsung și să-l întrebe: ce vrei de la viața noastră ca tu să ajungi să produci în România? Dar trebuie să îi arăți ceva – nu poți să te duci, așa, cu rugăminți nedublate de niște statistici. La fel se poate face cu orice alt brand pe care îl vedem pe stradă. Cum pe câmp vedem tractoare John Deere. Hai să mergem la domnul Andrei Muraru, la domnul ambasador din SUA, să îl rugăm se ducă la John Deere și să le arate: uite, noi am importat John Deere de 1 miliard de euro, anul trecut; dă-ne și nouă măcar să facem cabina!

Ce ne facem dacă Samsung sau altul cere ajutor de stat și vine Comisia Europeană și zice „Nu!”?

La investiții green-field se dă. Nu s-a plâns nimeni până acuma că nu s-a aprobat. Problema noastră este de altă natură.

Ucigătorul deficit comercial

„Eu spuneam încă de anul trecut, undeva pe la 1 iulie, după ce am terminat anul 2021 cu un deficit al balanței comerciale de 23,8 miliarde euro, față de 18,3 cu un an înainte și față de 8,7 în 2015, spuneam deci că vom termina anul 2022 cu prefixul 3. Iată că realitatea ne arată că deficitul balanței comerciale a ajuns la 33,4 miliarde euro. Probabil că anul acesta prefixul va fi 4. Deci ne adâncim în această spirală a importurilor. Pe partea ailaltă, dacă ne uităm la exporturi, o să vedem – pe statisticile statului, nu ale mele – că atunci când tu ai 25.770 de exportatori și primii 100 îți fac 50% din tot exportul și în primii 100 sunt doar două firme românești, cred că acest lucru spune mult.

Merg mai departe: primii 1.000 din cei 25.770 realizează 81% din tot exportul. Într-adevăr, în primii 1.000 găsiți 148 de români. Dar, bref, una peste alta, exportul României e realizat în mare parte de firme străine care produc în România. E o realitate, repet, cu cifrele statului român.

De aceea trebuie să vedem structura de export autohton. Din păcate, din niște vinuri și niște gemuri, n-o să echilibreze balanța comercială până n-o să avem niște produse de complexitate mai mare, cu valoare adăugată mare. Aici e jocul.

Pe termen scurt și mediu – până ne dezmeticim noi, mediul de afaceri autohton – șansa noastră este să aducem în România acele investiții care să ofere consumatorului bunuri de larg consum pe care acum le importăm. Măcar să le producem în România. Când spui „să consum românește”, contează să consumi ce se produce în țară, indiferent de naționalitatea capitalului.

Repet, pe termen scurt și mediu. Vedeți, dinamica în mediul autohton de business e lentă. E în creștere, dar e lentă. De la an la an, observăm 40-50.000 de firme în plus care depun bilanțul la organele fiscale. Eu, când am preluat mandatul la Cameră, erau 45 de firme românești cu peste 100 de milioane euro cifră de afaceri. După 8 ani, sunt 76. Între 50 și 100 de milioane erau 95, acuma-s 150. Este pozitiv ce se întâmplă, dar e lent. Noi ne-am așteptat să se dubleze cifra, an de an. Nu se poate. Nu-i atât de simplu.”

Fiscalitatea, reforma administrativă dură și lipsa de terenuri

Numai una? N-aș crede.

Noi trebuie să ținem foarte mult la fiscalitatea scăzută pe care încă o avem. Pentru asta noi (Camera) am militat și totdeauna le-am spus, cu toate riscurile să luăm toate înjurăturile pământului, că nouă ne trebuie o reformă administrativă a României. Statul să scadă dramatic cheltuielile de funcționare. Noi am zis că dacă tot ați discutat atât de mult despre Justiție, copiii mei știind mai mult de Kovesi decât de Ion Creangă, să ne uităm la schema Curților de apel. Sunt 15 Curți de apel, au fost făcute pe mobilitatea cetățeanului, nu pe alte criterii. Hai să facem 15 județe! Care-i tragedia? Eu, ca persoană fizică sau juridică, nu intru în consiliul județean decât ca să beau cafeaua. N-am niciun act administrativ de care eu, cetățean, să am nevoie de la consiliul județean. De aceea nu văd nicio tragedie ca din 41 de județe plus București să devenim 15. Repet și subliniez, să se numească în continuare județe, că altfel avem o problemă cu Constituția. Constituția spune că avem județe, nu spune câte.

Obligatoriu e să terminăm și cu orașele și comunele abuziv înființate.

Am început cu județele. Să nu existe comună sub 5.000 de „pacienți”. Să nu existe oraș sub 10.000 de „pacienți”. Adică, trebuie reduse cheltuielile astea. Ne uităm la ce se întâmplă în țară. Fiecare consiliu județean are consilieri județeni care au serviciul lor și care iau indemnizații de ședință. Primăriile, la fel, au consiliile locale unde se dau bani de ședință. Ăștia-s bani risipiți! Reforma asta trebuie făcută ca să menținem un grad mic de fiscalitate în România. Nu mai suntem atractivi cu forță de muncă multă și calificată. E istorie.

Se conturează un adevărat proiect de țară…

…Da, dar trebuie să umbli la ceva. România trebuie să devină atractivă în primul rând din punct de vedere fiscal. Pe de altă parte, statul nu mai are ce să-i ofere unui investitor în green-field, să-i ofere un teren, cum domnul Orban din Ungaria a oferit uzinelor BMW. Noi am retrocedat toată… litosfera. Noi nu mai avem ce oferi, și mă gândesc la investitori în producție. Investitorul în producție blochează bani în tehnologie, nu în teren. În teren își permit să blocheze bani de-alde Carrefour, Selgros, Metro, că-și scot banii în doi ani. În producție, nu-ți permiți luxul ăsta, să cumperi teren. Dovadă, Mercedes e proprietar doar la Stuttgart pe teren, BMW e doar la Munchen. În rest, oriunde au fabrici în lumea asta, li s-a dat terenul, indiferent de formă, dar nu l-au cumpărat. Ei bagă bani în tehnologii, în roboți, în hale, în toate minunile. Noi nu mai avem ce oferi la capitolul teren. Ar fi o soluție ca acest gen de investiții directe, să spunem peste suta de milioane de dolari într-un obiectiv în România, să aibă același caracter ca la autostrăzi, adică să expropiezi. Să nu-l trimiți pe investitor la o agenție imobiliară.

Dunăre pentru energie și agricultură

Am să mă întorc la energie. Pentru că mă uit la investitorii-povestitori.

Noi dacă ajungem să producem mai multă energie, nu facem decât să avem un bun de export. Nu plânge nimeni acum de lipsă de energie. Cum v-am zis, fum pe coș nu mai iese.

Asta e vizibil. Dar eu combat aventurile în domeniu. Țin cont de ce consum național avem și trec peste intoxicările practicate la televizuini. Într-o iarnă care nu a fost violentă, am ajuns să importăm energie electrică aproape de limita capacității de interconexiune.

Eu-s convins că energia – și aici am optimismul meu – va reprezenta una dintre mărfurile importante de export ale României.

În ce orizont de timp?

Maxim 10 ani.

Da, dar una e să vorbim de Samsung sau John Deere și alta de americanii care vin pe banii noștri cu vrăjelile alea de minireactoare modulare pe care nu le-a văzut nimeni în funcțiune în serviciul public.

Știți cum e, cunoscând și modul de propulsie al portavioanelor și submarinelor americane, nu cred că este o mare invenție. Sunt niște miniaturizări aduse din sectorul militar. Și GPS când a apărut avea o eroare de 100 metri. Încet-încet, noi fiind cu un pas, doi în spatele industriei militare, recuperăm.

Insist altfel pe sectorul nuclear din energie ca să ajung mai aproape de Constanța dumneavoastră. Am îmbătrânit de când tot se fac reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă.

Cu reactoarele este o problemă mult mai complexă. Din păcate, nu se vorbește foarte mult în spațiul public, dar specialiștii pe care i-am consultat – și vorbesc de oameni cu părul alb în domeniul acesta – spun foarte clar că reactoarele de la 1 la 4, concomitent, la debitele actuale ale Dunării, nu vor funcționa niciodată. E timp să faci multe în paralel, dar să facem întâi ceva cu Dunărea. Se zice „trei luni ape înalte, trei luni ape joase, trei luni ceață, trei luni gheață”. Haideți să terminăm cu circul ăsta, să facem Dunărea predictibilă pentru transportul pe apă. Asta ce înseamnă? Dacă ai spus că se fac 10 zile de la Constanța la Budapesta, apoi de alea 10 zile trebuie să te ții cu sfințenie. În orice perioadă a anului să fie 10 zile. Cu alte cuvinte, odată și-odată trebuie regularizate malurile. Eu le-am mai zis și miniștrilor agriculturii care s-au supărat pe mine: dacă te uiți la harta noastră hidrografică, aruncând un ochi pe agricultura din Israel, iar tu cu ministru să pronunți cuvântul „secetă”, ăsta e autodenunț. La cum arată harta hdrografică a României, la ce regim hidrologic avem, tu ca ministru nu ai voie să pronunți cuvântul „secetă”. Nu mai poți face agricultură cu episcopul lângă tine, când ai atâta apă și n-o mai controlează nimeni. Dunărea trebuie adusă într-o matcă foarte bine controlată, în spatele acestui contur să dai pământ agriculturii, iar tu să asiguri Dunării un minim de adâncime pe tot traseul. Și se rezolvă toate problemele, inclusiv ce m-ați întrebat, cu cele 4 reactoare de la Cernavodă.

Surprize, surprize cu gazele naturale

Da, dar când zic energie, pe fond de Green Deal emanat de la Bruxelles, zic și cărbune. Era un sector tradițional important. În alte țări din UE merge, noi îl lichidăm.

Noi și Roșia Montană am dat-o pe mâna UNESCO. Poate peste 100 de ani aurul ăsta nu va mai însemna nimic. Eu aș vedea țara ca un șantier deschis. La noi, au proliferat și aceste ONG-uri care umblă după cărăbuși și traseele urșilor…

Mai sus de minerit am termocentralele. Nemții le recunosc a fi viabile, nu mai spun de polonezi. Să nu uităm că, pe criminala agendă „20-20” a UE, cea cu ponderea de 20% regenerabile în producția de energie electrică până în 2020, Varșovia a trimis Bruxellesul la plimbare, iar la noi s-a instaurat dezmățul cu certificatele verzi pentru eoliene și fotovoltaice, deși numai din hidro eram peste agenda europeană.

Dacă se continua acel sistem cu certificatele verzi numai pe partea cu 6 certificate a câte 52 de euro bucata de MW pe fotovoltaic, cred că tot Bărăganul era o mare oglindă care se vedea din Cosmos.

Și faptul că am fost cu aceste conduceri germane la nivel european, fie că vorbim de doamna cancelar Merkel, fie că vorbim de Gunther Oettinger care a fost comisar european pe Energie și a blocat orice fel de alternativă la gazul rusesc, a contat enorm. Vă spun că în domeniul LNG (gaz natural lichefiat – n.a), al transportului de LNG, dacă ar exista suficient tonaj pe piață, adică vapoare, nu ar fi chiar atât de scump. Problema e să ai capacitățile de stocare la mal astfel încât să poți să faci degazeificare încât să dai drumul vaporului. Știți că 1 mc de LNG înseamnă 600 mc de gz convențional? Trebuie să ai pe loc capacitățile, când faci degazeificarea. Gândiți-vă că la un tanc de 100.000 mc de LNG înmulțești cu 600.

Și cum repar o grozăvie de calibrul celei instrumentate sub ministrul Virgil Popescu de la Energie, când România s-a retras din afacerea cu terminalul LNG de la Alexandropolis din Grecia?

O altă aberație. Dacă vă aduceți aminte, România era parte a proiectului AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector pentru gaze naturale, demarat în 2010 – n.a.). Era un proiect european, de altfel, pe care dl. Oettinger l-a ascuns. Aducea gazul la Marea Neagră și se punea în legătură, prin două terminale de lichefiere, partea de Est a Mării Negre, din Georgia, cu partea de Vest, la Constanța, prin intermediul navelor metaniere captive în Marea Neagră, că nu ai voie să treci cu ele prin Bosfor. Pe urmă dădeai drumul la gaz prin rețeaua europeană de transport. Era un proiect foarte ușor de bugetat.

…Iar nemții aveau nevoie de Nord Stream 2.

Turkmenistanul, de exemplu, de ani de zile bate la ușa Comisiei Europene cerând nimic altceva decât să dea 30 de miliarde de mc de gaze pe an la preț competitiv. Nu li s-a răspuns. Ei efectiv aduceau gazul din punga de la frontiera cu Afganistanul printr-o conductă de 2 miliarde de dolari, făcută pe pe banii lor, până la Marea Caspică. Fiind o țară mai prăpădită, au zis că din acel punct cineva trebuie să preia proiectul. La vremea când se discuta AGRI, grupul italian ENI era interesat de gestionarea întegului proiect. Dar, din motive pe care o să le vedem probabil peste câțiva ani, când o să vedem că acești indivizi au fost pe statele de plată al KGB (FSB), atunci o să ne dăm seama de ce aceste soluții n-au funcționat. Nu te-așteptai ca Europa să n-aibă un lanț de terminale LNG. Nu te-așteptai, în condițiile în care sunt țări cum e Coreea de Sud, cum e Japonia, care depind 100% de LNG.  

Mai întreb de gazul nostru din Marea Neagră?

Trebuie să îl întrebăm pe dl. Dragnea ce-a avut cu ExxonMobil pentru că gazul din Marea Neagră este o certitudine și tehnologia n-o au decât vreo 5 firme pe această planetă, ca să scoți gazul de la vreo 3.000 metri sub fundul mării și să-l mai aduci 180 de kilometri la uscat. Și OMV, și Romgaz îs complet depășite de această tehnologie.

Era o carte deschisă, se știa care-s jucătorii.

Ăștia-s jucătorii. Dacă nu ne-a plăcut de ExxonMobil, măcar să-i chemăm pe ăia de la Chevron. Dacă nu, să vorbim cu Dick Cheney (fost vicepreșdinte al SUA între 2001 și 2009, sub președintele George W. Bush – n.a.) și cu Halliburton.

Cu ochii pe jucătorii din alegeri

În perspectiva anului viitor, cu atâtea runde de alegeri, care – cu excepția celor europarlamentare – nu știm dacă și cum se țin, cum veți analiza ofertele politico-economice din piață?

O să îi invităm la noi și vă spun că îi vom invita pe toți, pe absolut toți. Noi suntem foarte atenți la rezerva de cadre, la ce personaje de încredere ar putea fi ministeriabilii dânșilor.

Altfel, fără cine le pune în operă, materialele scrise sunt maculatură.

Cine le pune în operă, asta e. Programe am tot citit. Hârtia acceptă orice. Pe jupânul care implementează respectivele angajamente vrem să-l vedem la față.

Veți da un verdict public?

Știți că nu m-am ferit niciodată. Totdeauna am spus că primul lucru pe care mi-l doresc este să fim conduși de oameni cu școala făcută la timp și pe lumină.

Dumneavoastră ca dumneavoastră, aveți o poziție individualizată, consacrată. De data asta mă gândesc la o voce unitară, la nivel național, a întregului sistem cameral. 

Noi încercăm, dar suntem o entitate creată printr-o lege proprie, nu suntem un ONG născut la cârciumă. Legiuitorul a făcut ca rolul Camerei de Comerț și Industrie să nu fie atât de proeminent pentru că, după cum vedeți, putem fi periculoși prin ceea ce vorbim.

Semnalul va fi suficient. Îl așteptăm.

Noi nu jignim pe nimeni, nu intrăm în polemici. Pur și simplu le arătăm niște cifre, ale lor, pe care noi le interpretăm într-un mod mult mai atent și apărem în spațiul public în momentul în care vedem deraieri de la realitate. Cum a fost, dacă vă aduceți aminte, deși noi suntem principalii susținători ai capitalului românesc, nu pot să nu sar în momentul în care capitalul străin este țintuit la zid. Dacă îți pleacă capitalul străin din România, noi închidem lumina ca țară. La propriu și la figurat.

Capitalul străin și fantomele noastre

„La atacul acela al lui Liviu Dragnea pe capitalul străin, lovit din toate părțile, ne-am făcut o analiză înainte să sărim la jugulară și am văzut care e realitatea din teren. Deci ai 749.466 de 100% privați români. 27.332 sunt 100% privați străini. Ține-ți minte raportul de 16, noi suntem de 16 ori mai mulți decât ei. Merg la alte cifre: noi 196 de miliarde de euro cifră de afaceri, ei – 130. Nu e de 16 ori. Noi plătim pe muncă taxe ca angajatori 23,2 miliarde, ei plătesc 15,8. Nu e de 16 ori. Ajungem la celebrul profit: noi – 23, ei – 9. Nu-i de 16 ori. Trecem la impozitele care se plătesc pe terenuri, hale și altele. Noi – 1,3, ei – 1,1. Miliarde de euro. Deci raportul, când vorbim de privat 100% românesc versus 100% străin este un raport mult în favoarea capitalului străin.

Problemele care au apărut în spațiul public sunt acolo unde statul mai este acționar. Unde sunt pacienți trimiși în consiliile de administrație. Dau exemplu o chestie prescrisă, Daewoo Mangalia, coreeni de la șantierul naval care a fost privatizat pe timpul domnului Văcăroiu. În 20 de ani de existență în România nu au înregistrat profit. Permanent în CA la Mangalia au fost doi indivizi desemnați de Ministerul Economiei. Cred că în 20 de ani s-au strâns vreo 3 autocare de foști de ăștia câte doi, de toate culorile politice. N-a venit unul să spună pe surse, măcar la un prieten din presă, că măresc ăștia acolo cheltuielile ca să diminueze profitul. Nimic! Ei s-au dus acolo pentru recompensă. Iar acuma, la Petrom, nu avem oameni în CA? Avem. Ce-i acolo este și pe la câteva bănci, pe la Rompetrol unde statul are 46% acțiuni. Sunt niște fantome pe care nu le vede nimeni, care sub ideea de confidențialitate a actului managerial nu spun nimic la nimeni, nici măcar ălora care i-au trimis.”

A consemnat Viorel COSMA