La ani buni de la izbucnirea scandalului de la Biroului Rutier din cadrul Poliției Piatra Neamț, când aproape toți lucrătorii au fost reținuți pentru mită (amănunte aici), pentru doi dintre acuzați nu sunt încă pedepse definitive. Curtea de Apel Bacău s-a pronunțat pe 20 aprilie în cazul a doi polițiști din lotul menționat și judecătorii au dispus pedepse cu executare.
Greaca Marius Laurențiu a fost găsit vinovat de 52 de fapte de luare de mită ce au fost săvârșite în perioada 22 -30 aprilie 2016, dar și două fapte de dare de mită ce au avut loc în 25 și 29 aprilie același an. Pentru acestea Graca a fost condamnat la 6 ani și 2 luni de închisoare. Pentru 4 fapte de fals intelectual comise în aceeași perioadă de Greaca, instanța a constatat că acestea s-au prescris, iar polițistul a fost exonerat de răspundere penală. În același dosar, polițistul Neamțu Constantin a fost găsit vinovat de 32 de fapte de luare de mită din perioada 22 aprilie-12 mai 2016 și două fapte de dare de mită, pentru care a fost condamnat la 5 ani și 2 luni de închisoare.
Cei doi au pierdut prin confisare bani obținuți din infracțiuni și s-au ales cu sechestu pe bunuri pentru recuperarea unor sume. “Confiscă de la inculpați sumele obținute prin infracțiune (cu titlu de mită) după cum urmează: – de la inculpatul Greaca Marius Laurențiu suma de 3237,5 lei şi 10 EURO (1 din 6475 lei și 20 euro); – de la inculpatul Neamțu Constantin suma de 1620 lei ( 1 din 3240 lei); În baza art. 20 din Legea nr. 78/2000 instituie sechestru asigurător asupra bunurilor imobile și mobile ale inculpatului Greaca Marius Laurențiu până la concurența sumei de 1 din 6475 lei și 20 euro, ale inculpatului Neamțu Constantin până la concurența sumei de 1 din 3240 lei“, conform Curții de Apel Bacău.
Reamintim că scandalul de la Biroul Rutier Piatra Neamț a izbucnit în 2016 când aproape toți lucrătorii, în frunte cu șeful, comisarul șef de poliție Andronic Viorel, au fost reținuți de procurorii DNA. În timp, mai toți au recunoscut faptele și au obținut pedepse cu suspendare, singurii care nu și-au admis faptele și care încă se mai judecă fiind Greaca și Neamțu. Aceștia au mai fost condamnați tot de Curtea de Apel Bacău la pedepse cu executare (amănunte aici). Totuși instanța supremă a constatat că nu fuseseră judecați de un complet specializat și au dispus rejudecarea. Și de această dată s-au dispus tot pedepse cu executare, dar decizia de pe 20 aprilie a Curții de Apel Bacău nu este definitivă.
(G.S.)