Sf. Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină. A trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian, secolele III-IV d.H. La ordinul lui Dioclețian, pentru că nu a renunțat la iubirea sa pentru Hristos, Sf. Gheorghe a fost executat împreună cu soția. Loviturile cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa. În fiecare noapte, trupul său era vindecat de Hristos, iar a doua zi era din nou distrus de torționari.
Martorii suferințelor Sfântului Gheorghe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul. Unul dintre colegii de temniță a murit. Atunci, Sf. Gheorghe l-a atins şi acesta a înviat. În acest fel, a convins-o chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze.
Un alt miracol a realizat sfântul când Magnenţiu a cerut semn ca să învie pe un mort din cei ce erau îngropați, din mormintele ce erau acolo. Sf. Mc. Gheorghe s-a rugat Mântuitorului deasupra mormântului și a înviat mortul, care s-a închinat sfântului şi a slăvit Dumnezeirea lui Hristos. Împăratul l-a întrebat pe cel înviat cine este şi când a murit. Acela a răspuns că este din cei ce au trăit mai înainte de venirea lui Hristos cu mai bine de trei sute de ani. Și fusese unul dintre osândiții la moarte pentru nelegiuirile pe care le făcuse în timpul vieții. Întrucât Sf. Gheorghe a respins oferta împăratului de primi înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat execuţia prin decapitare a Sf. Gheorghe și a soției sale.
Sfântul Gheorghe în calendarul popular
Sărbătoarea Sântului Gheorghe a avut și are o importanță deosebită în cultura tradițională românească. Drept dovadă sunt și cele trei zile dedicate acestei sărbători în Calendarul popular: ajunul Sângeorzului pe 22 aprilie, praznicul Sfântului Gheorghe pe 23 aprilie și calul Sfântului Gheorghe pe 24 aprilie.
Mesagerul de Neamț urează tuturor celor care poartă numele Purtătorului de biruință, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Curaj, Vitejie, Putere, Încredere și Sănătate în tot ceea ce doresc să realizeze benefic!
La mulți ani!
În dimineața zilei de Sângeorge, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așeza ramuri verzi la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire. Se credea că, astfel, oamenii, vitele și semănăturile erau protejate de forțele malefice.
Sân-Giorgiul este recunoscut în popor ca fiind cel care a ucis balaurul, din care cauză se crede că el este împotriva tuturor spiritelor malefice.
”Sfântul Gheorghe este capul primăverii, înverzitorul întregii naturi și semănătorul tuturor semințelor, iar Sân-Medru este sfârșitul toamnei și, deci, culegătorul și strângătorul tuturor roadelor”. Se spunea că unul stă la capătul primăverii și, când aude orăcăit de broaște, întinde mâna și ia cheile, date de Dumnezeu, din mâna lui Sân-Medru. Închide iarna cu o cheie și cu cealaltă dă drumul la primăvară. Același lucru îl face și Sân-Medru, când toate păsările au plecat, nu se mai vede pui de broască pe afară și vântul începe să bată tare și rece, întinde mâna și tremurând ia cheile din mâna lui Sân-Giorgiu și cu una închide vremea bună și cu alta deschide iarna, care se potopește peste lume.
La Sfântul Gheorghe, se obișnuia ca fetele și flăcăii să se stropească cu apă, sau chiar să se arunce în râuri. Prin unele părți din țară, de Sfântul Gheorghe, un tânăr era îmbrăcat în ramuri verzi și purtat în alai prin tot satul, pentru a fi udat cu apă.
Superstiții de Sângeorge
De ziua Purtătorului de biruință, țăranii puneau la poartă, la uși, la ferestre și la grajduri rug verde și leuștean, ca semn că a sosit primăvara și ca să nu pătrundă strigoaicele și să ia laptele vacilor.
Prin alte zone, se puneau rugi sau frunze de fag ori de gorun, cu același scop de protecție. În caz că vreun gospodar uita să pună verdeață, se credea că vin strigoaicele, călăresc vitele cu fața spre coadă și le iau laptele.
Dacă, înainte de Sfântul Gheorghe, dădea cineva peste un șarpe, îl prindea, îi reteza capul cu o monedă de argint, îi băga în gură un cățel sau un fir de usturoi și banul de argint. La scurt timp, firul de usturoi încolțea, iar omul îl lua și îl punea la pălărie în ziua de Sân-Giorgiu. Se spunea că, din acel moment, când însoțește ciurda de vaci și suindu-se pe un loc mai înalt, el poate vedea care vite sunt călărite de strigoaice. Dar trebuia să fie foarte atent, pentru că mai-marele strigoaicelor îl punea pe taurul ciurdei să-l omoare pe om.
În Muntenia și Moldova, flăcăii și băieții cântă din gură, buciumă și fac zgomot, pentru ca strigoaicele și vrăjitoarele să nu se poată apropia de vaci în drumul lor spre sau de la imaș. Chiar se și spune că ele ”nu se pot apropia decât până unde se aude sunet de bucium”.
”Dacă ziua Sfântului Gheorghe cade într-o zi de post, anul acela va fi sărăcăcios, iar dacă va fi rouă multă sau pâclă, este semn de an bogat”.
Se mai credea că acela care fuge, în această zi, neoprindu-se o bună bucată de teren, va fi sprinten tot anul și va putea fugi fără să obosească. De asemenea, cine doarme în această zi se spune că ia somnul mieilor și tot anul va fi somnoros. Cel care doarme pe malul unui râu și vede un șarpe alb înotând prin apă va avea mari supărări în anul acela.
Cum se protejau oamenii de strigoi și iele
În Moldova, de Sângeorge, se aprindea un rug contra strigoilor și contra ielelor, nu numai ca acestea să nu ia laptele vacilor și al femeilor, dar și pentru a nu fi furat somnul copiilor, visul fetelor și norocul flăcăilor.
Celor care doreau ca vacile lor să aibă lapte mult li se arăta să lase vasul cu laptele muls afară, în grădină, din seara de ajun până a doua zi de Sân-Giorgiu.
”Prin unele sate, se punea în tindă câte o glie verde, pe care se așeza o doniță cu lapte, apoi două sau mai multe astfel de glii la porțile curților, câte una la porți și la ușile grajdurilor, în fiecare glie înfigându-se câte o mlădiță de răchită. Se mai făcea și un fel de unsoare, alcătuită din usturoi, găinaț de găină și păcură, cu ea fiind unse în formă de cruce tocurile ferestrelor, ușorii și pragul ușilor de la grajduri, iar vacilor și celorlalte animale li se ungeau coapsele și coarnele tot în formă de cruce, ungerea putând fi făcută și numai cu usturoi”.
