Majoritatea dintre noi avem câteva reminiscențe literare de pe vremea școlii generale sau a liceului. Am rămas cu impresia că autorii români sunt plictisitori, că trebuie să-i citim doar dacă avem de învățat sau scris un comentariu după aceea și că tot ce trebuie să facem este să “tocim” ce au vrut ei să spună, ce fel de operă este sau ce fel de narator are povestirea.
Din păcate, rămânem cu acest gust amar după ce dăm exemenul de bacalureat, pentru că am avut doar de învățat comentarii și pentru prea puțini dintre noi operele pe care le citeam aveau vreun sens sau vreo însemnătate.
Află totuși că literatura română contemporană e diferită. Avem autori foarte buni, care reușesc să scrie atât despre trecutul nostru cât și despre prezent. Autorii români au început să scrie despre tematici diferite față de cele legate de iubire și de război și avem opere chiar și de debut care ating subiecte sensibile, despre care românii nu mai scriseseră până atunci.
Pentru a reuși să eliminăm măcar puțin din gustul amar al comentariilor de la orele de limba română, am alcăuit o listă cu cărți scrise de autori români contemporani care nu ar trebui să lipsească din biblioteca ta, asta dacă vrei să te reîndrăgostești de literatura română.
1. Cât de departe sunt ploile reci de Bogdan Coșa
Bogdan Coșa s-a născut la Codlea în Brașov și în 2011 a publicat primul său roman, Poker. A lucrat și ca editor și toată viața lui s-a învărtit în jurul scrisului.
Găsești la el și volume de poezii, dar și de povești pentru copii, mai ales după ce a devenit tată. Este premiat pentru diverse opere, dar Cât de departe sunt ploile reci este ceva cu totul și cu totul diferit.
Reușește în această carte să contureze personaje memorabile, chiar dacă la început pot părea banale. Se întoarce la viața de la sat și creionează pentru tine modul în care oamenii trăiesc în mediul rural, cum își duc veacul și ce se mai întâmplă pe ulițele pline de noroi. Ai în față istoria unei familii rurale, apăsată de insecurități, alcoolism și neșansa socială. Ai impresia că vorbește și despre apropiere, dar și despre singurătate. Se joacă extrem de bine cu cuvintele și cu limba și această carte ar trebui să se regăsească pe rafturile mai multor biblioteci, chiar și din școli.
2. Nu te găsesc pe nicăieri de Laura Ionescu
Aici vorbim despre o nonficțiune și despre un volum de debut. Deși Laura Ionescu este tânără și are în fundal meseria de copywriter, în pandemie s-a trezit singură și năpădită de emoții.
Această carte spune povestea ei și a mamei sale, pe care a pierdut-o în lupta cu cancerul. Este o carte emoționantă, pe care nu o poți lăsa din mână și care reușește să te poarte prin extrem de multe emoții.
Vei revizita sentimente pe care le ai sau le-ai avut și tu în relație cu părinții tăi și vei vedea ce înseamnă pentru o fată tânără să-și piardă mama pe care a iubit-o atât de mult și pe care a văzut-o mereu ca pe un exemplu.
3. Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac
Tatiana Țîbuleac este o scriitoare de origine din Republica Moldova. Totuși, cărțile ei sunt pe rafturile multor biblioteci, pentru că sunt traduse în multe alte limbi.
Dacă nu ai mai citit nimic de la ea, află că Tatiana este necruțătoare când vine vorba de emoții, folosirea cuvintelor și de personaje. Nu se teme nici să vorbească urât, nici să spună lucrurilor pe nume, dar nici să-ți atingă unele corzi sensibile pe care nici nu știai că le ai.
Grădina de sticlă are, în fundal, o temă maternă, a copilului neiubit sau care cel puțin așa se simte. Urmărești consecințele grave pe care lipsa de afecțiune le are în timp ce urmărești o fetiță orfană din Chișinău, care este crescută de singura figură pe care o poate numi “mamă”. Relația dintre cele două este extrem de bine conturată și se creează o lume atât crudă cât și blândă. Mai poți citi de la ea și Vara în care mama a avut ochii verzi pentru o experiență și mai sfâșietoare.
Data viitoare când mergi la o librărie sau când pui o comandă de cărți, asigură-te că dai o raită și pe la raionul de autori români contemporani.