Directorul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, Alexandru Filimon, a confirmat astăzi, în emisiunea „Cafeaua de dimineață” de la Mesagerul de Neamț, faptul că acreditarea celei mai mari unități medicale din județ a fost amânată pentru anul viitor, acest lucru datorându-se, spune dânsul, unor motive obiective.
“În legătură cu acreditarea spitalului pot confirma faptul că a fost amânată pentru ciclul 3, ceea ce înseamnă că e posibil ca următoarea vizită pentru acreditare să fie anul viitor, undeva probabil după luna aprilie. Acest lucru s-a datorat unor probleme obiective. Prima ar fi infrastructura pentru că avem proiecte în derulare, la Oncologie, la Policlinică, dar și în alte secții. Sunt proiecte în derulare blocate la momentul respectiv și evident trebuie restartate. Și în acel moment se vor respecta și anumite circuite. La Oncologie e mai dificil pentru că această secție e pe pavilionul de la Interne.
Un alt motiv obiectiv e faptul că am fost spital covid, singurul spital județean din țară care a fost covid, până în luna martie a anului trecut. Acreditarea este un proces ce durează 16-18 luni, se pregătesc documentele ce trebuie verificate de comisie. Am început lucrările în acest sens din perioada august-septembrie anul trecut, dar nu am reușit să asigurăm fluxul pentru acele documente. Dar am făcut pași importanți și vom continua să muncim în ritm constant. Am învățat o lecție, e bine să fie un ritm constant, chiar dacă mai încet“, a spus directorul Filimon.
De menționat este faptul că în perioada următoare se menține contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate, nu sunt probleme din acest punct de vedere, dar unitatea spitalicească va fi monitorizată în mod constant. De asemenea, în perioada următoare, Consiliul Județean Neamț va asigura sume necesare pentru investiții absolut necesare pentru a nu mai fi probleme la acreditare.
Chiar dacă există motive obiective în această cerere de amânare, rămâne și problema unor întârzieri în întocmirea unor documente, imputabile unor persoane care aveau obligația să le întocmească. În legătură cu acest lucru, managerul spitalului a declarat că ”vom asista la unele schimbări în perioada următoare”.
(G.S.)