– Care ar fi cele mai importante investiții din comuna dvs.?
Ca să aducem comuna Bozieni la nivelul unor condiții normale de trai, pe Programul ”Anghel Saligny” avem proiectul de asfaltare drumuri sătești, contract de finanțare pe care l-am semnat deja. Acum urmează să fie scos la licitație. Este cel mai important proiect al nostru, iar dacă dă Dumnezeu ca acest proiect să fie implementat, comuna ajunge la un anumit nivel de trai, fiind o performanță maximă a noastră, a tuturor, și mai cu seamă a administrației publice locale. Și mă refer la colaboratorii mei din primăria locală, dar și la membrii Consiliului Local. A durat un timp, dar m-am focalizat pe el o lungă perioadă. Șapte luni și jumătate a durat numai obținerea avizelor, dar niciodată nu trebuie să ne oprim din ceea ce vrem să facem pentru oameni. Uneori ne-am pierdut speranța, dar am revenit și am luat-o de la capăt. Ne-am ridicat și am continuat lupta. Doar așa vom ajunge ca locuitorii noștri să trăiască în condiții normale. Când ajungi să ai asfalt la poartă, iluminat public, apă și canalizare, cu toate că aici situația este mai delicată, înseamnă că s-a ajuns la un anumit nivel de dezvoltare. Având experiența rețelelor pe care le-am predat la Apa Vital Iași, inițial este bine să ai apă și canalizare, dar când le ai pe toate, oamenii privesc cu mai puțină îngăduință serviciile publice. Totul pornește de la lipsa banilor.
– Care sunt prioritățile administrației publice locale?
În primul rând, asfalt, iluminat cum trebuie, sisteme de supraveghere, pentru că trebuie să trăim vremuri normale, care să se asorteze zilelor noastre. Omul trebuie să se simtă în siguranță, în condiții normale, ca fiecare să poată investi în gospodăria lui cu alte gânduri. În privința camerelor de luat vederi, am finanțat 60 de bucăți, din bugetul local, pentru că aveam probleme mai delicate, care s-au rezolvat. Problemele au fost rezolvate în proporție de 90%, dar am prins, prin PNRR, un proiect pe care l-am semnat și pe care îl vom scoate la licitație, fiind vorba de o investiție de 360.000 euro: asta însemnă tot ceea ce ține de camerele de luat vederi, stații smart pentru elevi, bănci și table inteligente, cu tot felul de aparatură contemporană și care se adaptează foarte bine dorințelor tinerilor de astăzi. Este viața copiilor noștri, iar noi trebuie să le asigurăm aceste condiții.
În curând, dispensar nou
– Care este situația drumului spre satul Băneasa?
În această privință, deja avem temele făcute, apoi vom pune pe toate programele de finanțare documentația noastră. Acel drum comunal are 4 km lungime, este mult, dar reprezintă și o prioritate pentru noi. Drumul este practicabil, fiind dotat cu piatră din abundență. Însă, părerea mea este foarte proastă pentru drumurile cu piatră. Sunt foate mulți bani cheltuiți. Mă refer la consumul de motorină, la piatra care este foarte scumpă. Mai mult, piatra în urma ploilor este ca în lupta cu morile de vânt, de genul duc o mașină de piatră la deal, iar ploaia ne aduce, la vale, două mașini. Pe acest drum circulă microbuzele școlare, dar nu piatra este rezolvarea, ci asfaltul. Dar, pentru celelalte sate, cu proiectul pe Programul ”Anghel Saligny”, se încheie campania de modernizare drumuri comunale. Este cea mai mare realizarea a comunei Bozieni. Mai mult, la drumul asfaltat deja se prezintă ca o treabă gospodărească. Acum merg acolo, la Iucșa, doar să salut oamenii.
– Ce proiecte ați depus pe PNRR?
Avem un alt proiect aprobat pentru școală, respectiv mobilier, table interactive, moderne, etc. Am fost anunțați zilele trecute că și acest proiect a fost aprobat, dar nu am semnat contractul de finanțare.
– În ce stadiu este investiția Dispensarul uman?
Acest obiectiv a trecut de Comisia Tehnică de Evaluare (CTE), la Compania Națională de Investiții, iar acum proiectul a ajuns pe masa ministrului Dezvoltării. A fost semnat, după care CNI scoate la licitație investiția. Așteptăm acest dispensar medical ca pe o gură de oxigen pentru sănătatea noastră, a tuturor locuitorilor comunei. Stăm foarte rău la capitolul spații. Avem familii cu probleme, avem nevoie de camere de asistență socială, pentru permanență. Acest dispensar este o clădire ultramodernă, inclusiv alimentare cu energie solară, cu cabinete pentru tot ceea ce ține de calitatea actului medical. Sunt cabinete de medicină de familie, stomatologie și farmacie. Va fi dotat complet.
– Mai aveți proiecte?
Desigur, nu am terminat cu ele. Mai avem unul, pe fonduri europene, pe care îl așteptăm cu mari emoții. Este voba de un tractor nou, performant, pe care putem să montăm toate agregatele din dotarea primăriei. Acum o lună și jumătate am avut zăpadă și de trei metri. Am sărit cu toții să rezolvăm problema și să eliberăm toate drumurile din comună. Pe oameni nu-i mai interesează cum sunt rezolvate problemele. El trebuie să ajungă la locul de muncă la oraș. Este foarte bine că sunt navetiști și este bine că se duc la treabă. Noi, cei de la primărie, încercăm să schimbăm puțin mentalitatea oamenilor și să spunem că așa cum spunea tata, un serviciu, un loc de muncă este sfânt. La omul gospodar îți dai seama de calitatea lui înainte de a intra în curte. Am început cu forțe proprii să modernizăm clădirea primăriei, tocmai de la interior. Au fost efectuate anumite modificări, pentru că nu prea ne făcea cinste cum arăta această instituție. Noi suntem o comună de oameni gospodari, iar acest lucru se cunoaște după cum intri în interiorul primăriei.
Tradițiile populare trebuie păstrate
– Sunteți aproape și de biserică?
Cum să nu, preoții din comună, indiferent de satul în care slujesc, sunt apropiaţi de primărie. O să mai facem anumite spații de joacă pentru cei mici, apoi Școala de vară. Felicit toți preoţii pentru că sunt alături de oamenii din sate, de copii, de cei vârstnici. Dar, o lucrare foarte mare este legată de resuscitarea rețelei de apă și canal de la Bozieni și Cuci. Am licitat lucrarea de două ori, am primit suplimentare financiară de la ministerul Dezvoltării, de două ori, am suplimentat imediat suma lucrării și din bugetul local, numai că nu s-a înscris nimeni la licitație.
– Care este motivul?
Creșterea prețurilor la materiale într-un mod exagerat. Constructorii care s-au prezentat nu s-au încadrat în sumele alocate. Este un proiect foarte mare și cu el voi merge în continuare. Are o valoare de 130 miliarde lei vechi. Din câte am înțeles, va fi o hotărâre de guvern, prin care o să ne ajute, vom pune cofinanțare de a primărie, ca să nu pierdem investiția. Țin foarte mult la acest proiect. Avem experiența anului trecut, cu seceta care a fost și care ne-a creat foarte multe probleme. Am rămas cu gospodării fără apă potabilă. Asta este cea mai mare problemă.
– Care ar fi cele mai importante probleme?
Sunt foarte multe, dar de data asta mă voi referi la problemele noastre culturale. Urmează ca pe 20 august să organizăm Ziua comunei. Intenționez să aducem un coregraf, care să se ocupe de un ansamblu folcloric, astfel ca noi să avem un program de cel puțin o oră și jumătate numai cu tinerii noștri din comună. Asta ca părinții și bunicii să aplaude vedetele de la Bozieni. Ne mai dorim un centru multifuncțional, un centru unde să ne putem desfășura și pregăti activitățile culturale. Cu lipsă de modestie, am ajuns performeri cu datinile și obiceiurile noastre. Lumea se întreabă, cam ce mai pregătește Bozieniul? Presiunea este mare, dar este constructivă. La noi sunt tradiții, ne-am născut cu ele și vrem să le ducem mai departe. Toate sunt numai din comuna Bozieni.
Listă de proiecte
* ”Dezvoltarea infrastructurii ITS/TIC în comuna Bozieni – 2.187.961, 86 lei – contract semnat, urmează licitația (PNRR);
* ”Modernizare drumuri sătești în comuna Bozieni” -8.506.183, 31 lei – contract semnat, urmează licitația (PN Anghel Saligny);
* ”Achiziție utilaj pentru serviciul public de gospodărire comunală – 139.377,96 lei – contract semnat, urmează achiziția (AFIR);
* ”Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale la Școala Gimnazială Bozieni – 579.777, 52 lei – proiect acceptat, urmează semnarea contractului (PNRR);
* ”Construire dispensar uman în localitatea Bozieni” – 4.208.595,00 lei – proiect acceptat, urmează semnarea contractului (CNI).