Comes Săvineşti este producător leader de echipamente complexe sub presiune și piese de schimb pentru industria de petrol și gaze, chimică/petrochimică, energetică şi nucleară, cu peste 45 de ani de experiență în producție și livrări în peste 30 de țări.
Compania a apărut în 1977 ca Uzina Mecanică a Combinatului Chimic Săvinești. Scopul principal al acesteia a fost să furnizeze echipamente și piese de schimb pentru Combinatul de Fire şi Fibre Sintetice Săvineşti (CFS Săvineşti).
1991 – înregistrarea ca societate pe acțiuni cf. legii guvernamentale și schimbarea numelui în COMES Săvinești.
2004-2009 – primirea celor mai importante certificări ale sistemului de management al Calității din domeniu.
2015-2020 – investiții de modernizare a atelierului de oțel inoxidabil în valoare de peste 2.5 milioane euro; investiții pentru o nouă Hală Industrială în valoare de 5 milioane euro pentru fabricarea echipamentelor tehnologice cu greutăți de până la 200 tone fiecare.
2021-2024 – Investiții pentru extinderea Halei Industriale nr. 3, în valoare de 5 milioane euro pentru producţia de echipamente grele cu greutăți de până la 200 tone fiecare, cu diametrul de 6 m și lungimea de 45 m.
Premieră în industria construcțiilor metalice din România
Reactor de izomerizare produs, pentru prima dată în România, după 1989, de fabrica COMES Săvinești
COMES Săvinești livrează Reactorul R49 către instalația de izomerizare a rafinăriei OMV Petrom Petrobrazi. Noul Reactor are aplicație în procesul industrial de cracare, în care combustibilii tip pentan, încălziţi în prezenţa unui catalizator, se transformă în compuși organici tip izohexan. Cu alte cuvinte, se obțin hidrocarburi cu cifră octanică ridicată, de la 25, în prezent, la 102. Reactorul măsoară peste 11 m lungime şi 5 m înălțime, având masa totală de 45 tone.
Construit din oțel inox SA240 Tp32, cu element demister la interior, acest reactor a fost fabricat în parametri de sudură stringenţi cu examinare 100% a sudurilor din zonele supuse presiunii. Proiectul a durat 7 luni, și a inclus operațiunile de proiectare mecanică, achiziții de materie primă, fabricația propriu-zisă, probe și controale de calitate, protecție anticorozivă și pregătire pentru transport.
Echipamentul a fost transportat rutier pe un trailer cu lungimea totală de 30 m către Rafinăria Petrobrazi, în condiții speciale de circulație.
COMES Săvinești livrează un rezervor de apă sărată către INSTALAȚIA DE COLECTARE – SEPARARE – TRATARE GAZE PODURI BACĂU, parte a proiectului INTEGRARE SEPARATOR TRIFAZIC (SOT3) ȘI COMPRESOARE derulat de contractorul STRATUM ENERGY România. Rezervorul măsoară peste 12 m lungime și 4 m înălțime, având masa totală de 12 tone. Construit din oțel carbon, acest rezervor este vopsit la interior cu rășini epoxidice rezistente la produse petroliere și apă sărată. În site, urmează a se izola termic la exterior cu vată minerală bazaltică. Vasul este prevăzut cu scări, platforme și balustrade exterioare.
Proiectul a durat 6 luni, și a inclus operațiunile de proiectare mecanică, achiziții de materie primă, fabricația propriu-zisă, probe și controale de calitate, protecție anticorozivă și pregătire pentru transport.
Instalația din Poduri, Bacău va derula operațiuni de extracție petrol brut și extracție gaze naturale, respectiv transporturi prin conducte Poduri – Berești Tazlău.
Producătorul de utilaje grele COMES din Săvineşti, judeţul Neamţ, a preluat o hală de producţie din cadrul rafinăriei Petromidia Năvodari, parte a grupului Rompetrol
Începând din februarie 2023, COMES funcționează cu nou punct de lucru în atelierul mecanic din rafinăria Rompetrol Petromidia, Năvodari.
Acesta este dedicat atât serviciilor de service și mentenanță, cât și producției și instalării de echipamente metalice, accesorii și piese de schimb.
Hala de producție COMES din rafinăria Petromidia, Năvodari ocupă o suprafață de 3.700 mp şi are 50 de angajați, lăcătuși mecanici, strungari și sudori profesioniști, pentru ca unitatea să beneficieze de consultanță și servicii de specialitate în situații neprevăzute, respectiv în perioada de revizie tehnică a instalațiilor de rafinare.
Poziționarea geografică este deosebit de avantajoasă, noul atelier COMES fiind situat pe rutele a trei coridoare de transport paneuropean. (Dunărea) – care leagă Marea Nordului de Marea Neagră prin culoarul Rhin-Main-Dunăre. Porturile românești sunt de o importanță majoră pentru domeniile de profil, precum și pentru companiile axate pe importuri.
Datorită necesității de suplimentare a capacității de stocare a gazelor naturale, diverse proiecte de extindere a stocării subterane a gazelor sunt în curs de dezvoltare pe piața internațională.
În 2022, piața schimbătoarelor de căldură a fost evaluată la 17,02 miliarde USD și se preconizează că va ajunge la 29,20 miliarde USD până în 2030.
Această piață va continua să fie condusă de cererea din partea industriei de petrol și gaze, de accentul tot mai mare pe îmbunătățirea standardelor de eficiență și de creșterea industrială în țările în curs de dezvoltare.
În 2022, am investit foarte mult în capacitate și în echipă.
Nu am făcut disponibilizări, dimpotrivă am angajat personal, am crescut nivelul de salarizare, am achitat la timp taxele și am încheiat anul cu un profit mulțumitor.
În 2023 vrem să fim eficienți și să creștem productivitatea.