Pe site-ul Guvernului a apărut astăzi, 30 mai, la secțiunea agenda publică, două activități: una dedicată salariaților din Educație aflați în grevă generală și celor din Sănătate, care se pregătesc de proteste. Conform site-ului, premierul ar urma să participe la „consultări cu reprezentanții sindicatelor din educație” de la ora 12.
În jurul orei 11.00, sindicaliștii ar urma să fie adunați în Piața Victoriei, pentru mitingul aprobat pentru 20.000 de persoane. De aici, la ora 13 se va pleca în marș spre Palatul Cotroceni, unde se va staționa în intervalul ora 15-15:30, iar liderii celor trei sindicate speră să fie invitați la discuții cu președintele României.
Cu o oră înaintea întâlnirii de la ora 12, anunțate de Nicolae Ciucă, liderii sindicali au declarat că nu au fost invitați astăzi la nici o negociere sau consultare. „Și pe programul meu personal am trecut o întâlnire și cu președintele și cu premierul, numai că nici unul, nici altul nu cunosc programul meu. Așa și premierul” – declară Marius Nistor, liderul Federației Sindicale „Spiru Haret”. Acesta mai precizează că „nu respingem nici o întâlnire, important este să se vină cu soluții care să fie acceptate de colegi. Trebuie sa fie convinși cei care sunt în greva în acest moment în toate unitățile de învățământ preuniversitar din România”.
Sindicaliștii din Educație au respins și ultima ofertă a Guvernului, care conține, în esență, tot prime pentru angajați.
C.I.