Spitalul municipal Sighișoara a avut ideea genială a unui concurs național unde să se întreacă bucătarii spitalelor la gătit un meniu unde nu trebuia să depășească suma de 22 de lei, atât cât este alocat ca sumî/bolnav prin normativ. Federația Sanitas a sprijinit ideea și 28 de spitale au trimis concurenți, la ceea ce s-a numit ” Meniuri de spitale, medicamente pentru suflet”.
Concursul a avut loc sâmbătă 13 mai și Cristian Dolhescu, reprezentantul spitalului orășenesc Târgu-Neamț, a obținut un merituos, onorabil și meritat loc II.
Meeniul cu care aconvins juriul este prezentat chiat de Cristian Dolhescu „Am demonstrat la nivel național că totul este posibil și aplicabil, cu ingrediente simple îmbinate într-o manieră de bun gust, respectând legislația, alocația și principiile siguranței publice. Bucătăria fără un strop de artă rămâne la standardele unei oarecare cantine menite să satisfacă o mică parte din ceea ce reprezintă nutriția și adevărata ei valoare. Câștigătorii adevărați sunt pacienții. Am fost prezenți pentru felul principal cu ruladă din spanac și pulpă de vită înăbușită, piure multicolor din cartofi și sfeclă roșie și salată de primăvară. Iar la desert am avut un savuros cheesecake cu fructe de pădure. Am prezentat un meniu în valoare de 22 lei”.
Alexandru Patrașcu, managerul spitalului, prezent la fața locului, l-a felicitat pe protagonist și a declarat: „Mă bucur că am fost pe podium, că am demonstrat încă o dată că se poate și la noi. Îi urez mult succes și îl felicit pentru tot ce face pentru pacienții din spitalul Târgu Neamț!”, ne-a declarat dr. Alexandru Patrașcu.
Rămâne de văzut câte dintre rețetele prezentate în concurs ajung și în farfuriile bolnavilor. Iaată câteva rețete: piept de pui la cuptor cu sos de brânzeturi și parmezan, avem proteină, avem fibre , carbohidrați, avem un pic de sălățică de rucola; Șalău de nil cu legume la grătar, desert Pavlova cu spumă de căpșuni; musaca de cartofi ori supă de vită cu clătite Julien, orez cu piept de pui și desert prăjitură cu brânză.
C.T.S
Un comentariu
Mama, care a fost internata si la Bicaz, Piatra-Neamt, Roman și Tg. Mureș, spune ca la spitalul Tg. Neamt este cea mai buna mâncare.