Închisoare pe viață, cea mai aspră pedeapsă din țara noastră, este sancțiunea dispusă de Tribunalul Neamț într-un caz de dublu omor. Pentru a se ajunge la această soluție, magistrații au avut în vedere că acuzatul și-a ucis fiica și fosta soție, timp de un deceniu și jumătate a reușit să ascundă fapta, iar când aceasta a ieșit la iveală a indus în eroare autorităţile și a dat declarații contradictorii. Nu a manifestat nici o remușcare sau regret, nici măcar o minima empatie față de fostul socru care și-a pierdut fiica și nepoata. Judecătorii au motivat decizia luată pentru Arhip Antonio Ilie, de 52 de ani, din Târgu Neamț, găsit vinovat de uciderea fiicei, Andreea, de 5 ani, și a fostei soții, Ursu Magdalena, de 26 de ani. Este un caz șocant atât prin prisma dublei crime, cât mai ales prin faptul că de la data la care cele două au fost văzute ultima data în viață și până la momentul la care cadavrul copilei a fost găsit, au trecut 15 ani. Au fost descoperite doar rămășițele fetiței, dar ale mamei nu, fiind rare condamnările în lipsa cadavrului. Totuși, magistrații au argumentat cum au ajuns la concluzia fermă că femeia a fost ucisă la același moment cu fiica. Trebuie spus că faptele de omor sunt imprescriptibile, dar cu trecerea timpului depistarea ucigașului este tot mai grea. În acest caz s-a reușit, dar de la faptă la condamnare s-au scurs aproape 17 ani.
Dispus să se sinucidă cu tot cu copil
În ciuda opoziției părinților, Magdalena Ursu, de loc din Buhuși, s-a căsătorit cu Arhip, iar pe 12 august 2001 s-a născut Andreea. Din cauza abuzurilor fizice, femeia a reușit să fugă doar cu hainele de pe ea, fără copilul de un an și jumătate. Divorțul inițiat de Arhip a dus la desfacerea căsătoriei, iar minora a fost încredințată mamei, în fapt rămânând la tată. Ani în șir Magdalena Ursu a uzat de toate mijloacele legale pentru a-și recupera copilul. A făcut zeci de drumuri, zeci de petiții și audiențe la diverse uși, timp în care Arhip a refuzat orice legătură între mamă și copil, iar din teama de nu a pierde fata a ținut-o izolată de alți copii, de vecini, nu a dus-o nici la grădiniță, nici la medic.
”Pentru a evita orice interacţiune cu instituţiile statului în privinţa minorei, inculpatul nu a mai ridicat nici alocaţia copilului, începând cu luna aprilie 2004”, conform hotărârii judecătorilor.
În ciuda condițiilor precare de trai, Arhip a montat o cameră de supraveghere în perimetrul locuinței pentru a observa orice persoană ce ar avea intenția să îi ia copilul. Asistenților sociali și cunoștințelor le-a spus că fost soție este demonizată ”manifestând o opoziţie constantă faţă de posibilitatea de a fi luată fetiţa de la domiciliul său, arătându-se chiar dispus să se sinucidă împreună cu aceasta, într o atare ipoteză”, se arată în documentul citat. Au trecut aproape 4 ani până ce minora a ajuns la mamă.
Pe 29 noiembrie 2006 un asistent social și un polițist au reușit să intre în locuința lui Arhip și au stabilit că minora este într-o situație de risc ”astfel că s-a decis sesizarea instituţiilor competente pentru punerea în executare a hotărârii judecătoreşti prin care se dispusese încredinţarea minorei către mamă”. Pe 7 decembrie 2006, Magdalena Ursu reușește să își ia copilul cu un executor judecătoresc și ambele ajung la Buhuși. Până în seară a venit și Arhip care a încercat să o convingă să se întoarcă la Târgu Neamț. În urma refuzului a plecat, dar a revenit a doua zi dimineață și nu se știe prin ce mecanisme a reușit să o convingă pe Magdalena Ursu să își ia copilul și să plece cu el. A fost ultima zi când cele două au fost văzute în viață. Practic, Andreea a fost separată de mamă de la un an și a revăzut-o după 4 ani…
Reclamat de a doua soție
Când tatăl Magdalenei Ursu a sesizat dispariția fiicei și a nepoatei, la doi ani de când nu le mai văzuse, la Arhip acasă au avut loc percheziții ce nu au dus la nici un rezultat. Bărbatul a declarat că în ziua dispariției a mers cu cele două în oraș, în Buhuși, pentru a cumpăra haine fetiței. Femeia ar fi avut cunoștințe, a tocmit o mașină și a plecat cu fiica în Germania, iar el doar le-a ajutat cu bani. A refuzat testarea poligraf, din motive religioase și a spus că, dacă cele două vor fi găsite, nu dorește să fie anunțat de autorități, deoarece vrea să afle din surse proprii. A mai susținut că în vara lui 2008 a mers în Germania, s-a întâlnit cu fosta soție și fiica, și erau în regulă. Cam aceleași declarații le-a dat și în 2010, iar în 2019 și-a exprimat dezacordul pentru mediatizarea cazului susținând că statutul lor nu e de dispărute ci ”au abandonat un viitor neplăcut”. Denunțul care avea să ducă la rezolvarea cazului a fost înregistrat pe 21 ianuarie 2021, la 15 ani de la dispariție. Cea de-a soție a lui Arhip, de care se despărțise între timp, a reclamat că bărbatul i-a povestit de prima nevastă și de copil, dar și că el era suspect. Când cerea detalii, el se eschiva, dar a observat în curte un loc unde ea și fiicele ei nu aveau voie să calce, să culeagă flori sau să rupă buruienile, și credea că sunt șanse mari ca cele dispărute să fie îngropate acolo. A arătat că Arhip i-ar fi povestit că un copil omorât ajunge în Rai, pentru că este un înger. Totodată, el i-ar fi cerut ca în cazul în care moare, să fie îngropat fix în acel loc unde petrecea mult timp, se ruga și aprindea lumânări.
Percheziție după 9 luni
De la data denunțului, abia pe 19 octombrie 2021 anchetatorii au escavat în curtea lui Arhip și în locul indicat au dat de osemintele unui copil ce s-au dovedit prin ADN că aparțin Andreei Arhip. Expertiza a stabilit că a fost înjunghiată de 4 ori și a murit din cauza hemoragiei. Loviturile au lezat inima, plămânul stâng și vase mari de sânge. În față judecătorilor a negat că le-ar fi ucis pe cele două, dar a revenit cu o declarație pe 10 februarie 2022. A renunțat la susținerile că mama și fiica ar fi plecat în Germania și a povestit că în seara în care le-a adus de la Buhuși a adormit, iar a doua zi de dimineață copila era în pat, moartă, iar femeia care era ”demonică” dispăruse. Pe seară, în șoc fiind, a îngropat fata în curte, la mică adâncime, cu o icoană ce a și fost găsită de anchetatori. A mai precizat că a fost nevoit să mintă pentru a nu fi acuzat de uciderea fiicei, dar și faptul că sigur Magdalena Ursu ar fi comis crima, pentru că în curte nu putea intra nimeni. Judecătorii nu l-au crezut și au apreciat că fetița a fost folosită ca un obiect de șantaj împotriva mamei.
Expertiza psihiatrică a stabilit prezența discernământului
Cercetările au stabilit că Arhip, care spunea că are ”un drept divin” asupra fiicei, i-ar fi cerut celei de-a doua soții să îi facă rost de o armă din Republica Moldova pentru a trage în oricine încearcă să îi facă rău ”manifestându-şi şi în 2020 disponibilitatea de a ucide pe primul poliţist ce i-ar intra în curte”, conform instanței. Expertiza psihiatrică l-a carcaterizat ca fiind ”o persoană dominatoare, greu cooperant, cu atitudine demonstrativă şi teatrală, egocentric, cu o stimă de sine exagerată, cu o capacitate de manipulare mare şi toleranţă redusă la frustrarea de a fi contrariat, având un comportament agresiv chiar şi cu membrii comisiei care insistă să răspundă punctual, cu o dispoziţie iritabilă, irascibilă pe fondul stimei de sine gonflate, etalând trăsături de personalitate antisocială şi narcisistă în dorinţa de a acapara discursul şi a-l conduce în sensul poziţionării sale într-o lumină favorabilă. S-a mai concluzionat că prezintă elemente paranoide evidente, ce izvorăsc din teama de a pierde controlul, elemente ce pot induce în eroare în stabilirea unui diagnostic psihic”, conform motivării instanței. S-a concluzionat că are discernământul păstrat. Chiar dacă trupul nu a fost găsit, judecătorii au apreciat că Magdalena Ursu a fost ucisă în aceleași împrejurări în care a murit fiica. Ea nu a mai fost văzută în viață de pe 8 decembrie 2006, iar timp de 15 ani nu a fost identificată în bazele de date ale Casei de Pensii, Șomaj, ITM, Fisc, Taxe și Impozite, Casa de Sănătate sau Imigrări, dar nici în penitenciarele autohtone. A fost căutată fără rezultat, prin Interpol și SIRENE, în Germania, Italia, Elveția, Finlanda, Cehia, Portugalia, Estonia, Bulgaria, Norvegia. ”Toate acestea argumente conduc la concluzia uciderii şi a efectuării de către inculpat a unor manopere de ascundere a cadavrului victimei U.M., într-un loc rămas neidentificat”, au apreciat judecătorii care au concluzionat că singura pedeapsă justă este detențiunea pe viață.
Coincidențe stranii
Legătura dintre părinți și copii este una din cele mai puternice ce pot exista între pământeni. Cea dintre Magdalena Ursu și fiica sa, Andreea, pare să fi fost de acest fel, atâta timp cât femeia și-a căutat fiica de la momentul în care a fost despărțită de aceasta fără voia ei și până ce s-a stins din viață. Dacă fostul ei soț a apelat la tot felul de tertipuri pentru a o ține pe mamă departe și a mințit, a manipulat, a amenințat și a încercat să controleze totul pentru a-și atinge scopul, spre comparație Magdalena Ursu a mers pe calea cea mai grea. Calea legală care, din păcate, i-a răpit ultimii ani din viață până ce s-a reunit cu unicul ei copil. Datele oficiale arată faptul că atât mama, cât și fetița s-au născut în aceeași zi din an, 12 august. Mama în 1982, iar fiica în 2001. Din datele de anchetă, reiese că ambele au fost văzute ultima dată în viață pe 8 decembrie 2006, ziua în care Antonio Arhip le-a determinat să se reîntoarcă la Târgu Neamț de la Buhuși. Deși nu există o certitudine, este foarte probabil ca cele două să-și fi pierdut viața în aceeași zi, poate chiar 8 decembrie 2006. Cronologic vorbind, Magdalena Ursu a fost despărțită de fiica sa pe când aceasta avea doar un an și jumătate, iar cele două s-au revăzut după circa 4 ani, când femeia a reușit să recupereze minora de la fostul soț, cu un executor judecătoresc, acest din urmă fapt având loc pe 7 decembrie 2006. Practic fetița nici nu își cunoștea mama, pentru că era mult prea mică atunci când a fost privată de acest drept. Sfâșietor este faptul că, după un calvar de ani de zile, cele două au mai fost împreună, cel mai probabil, doar o singură zi, cea în care au murit. De menționat este faptul că atunci când tatăl Magdalenei Ursu a inițiat demersurile pentru găsire acesteia și a nepoatei și a anunțat autoritățile că nu le poate găsi în ciuda eforturilor depuse, în scurt timp ele au căpătat statutul de persoane dispărute. Acest lucru a presupus ample căutări efectuate de anchetatori, dar și publicarea pozelor și a datelor pe site-ul Poliției Române. Așa se face că de atunci fotografia și datele Andreei Arhip sunt pe site-ul Poliției Române la secțiunea ”Copii dispăruți”. La simultan, poza și datele Magdalenei Ursu au fost publicate pe același site, dar la secțiunea ”Persoane dispărute”. Trebuie spus că osemintele umane descoperite în curtea lui Arhip despre care s-a apreciat că ar fi ale unui copil, au fost supuse unei analize ADN care a stabilit în procent covârșitor, de 99,99% că sunt ale Andreei Arhip. În mod cert, după cum am relatat din motivarea judecătorilor, magistrații l-au condamnat pe Arhip pentru dubla crimă, chiar dacă cadavrul mamei nu a fost descoperit încă. Instanța de fond a stabilit că cele două au decedat, dar decizia nu este definitivă. Chiar și așa, surprinzător este faptul că și la acest moment fotografiile și datele celor două sunt încă postate pe site-ul Poliției Române unde figurează ca fiind persoane dispărute.
Gabi SOFRONIA